Sari direct la conținut

Business Report: Are dreptate Isarescu sa se supere pe banci? Cat de scump este creditul in Romania; Cat primesti ca plata pentru o zi lucrata. Topul salariilor pe meserii; Intarzierea trenurilor. Romanii nu vor putea fi despagubiti pana in 2024

HotNews.ro
BUSINESS REPORT, Foto: Colaj foto
BUSINESS REPORT, Foto: Colaj foto

Are dreptate Isarescu sa se supere pe banci? Cat de scump este creditul in Romania. Firmele se imprumuta in Romania la cele mai mari dobanzi din Europa insa acest lucru nu este deloc intamplator avand in vedere recordurile negative in ceea ce priveste insolventele si restantele. Mult mai avantajoase sunt creditele pentru populatie care au cele mai mici costuri din regiune Bancile continua sa faca ceea ce ce au facut cel mai bine si in perioada de boom economic si anume sa se concentreze mai ales pe creditarea populatiei(in masura in care exista cerere) in detrimentul finantarii firmelor insa au motive mai mult decat serioase sa adopte aceasta politica avand in vedere riscul imens pe care il implica creditarea unei firme din Romania, scrieCapital.ro.

Turcia, de la criza la „stabilitate” si inapoi, la criza. Ultima misiune a Fondului Monetar International in Turcia s-a incheiat la sfarsitul lunii trecute. Concluziile sale sunt extrem de ingrijoratoare, iar recomandarile pentru politica fiscala si monetara garanteaza sfarsitul unui alt „miracol” al ultimei decade. Bineinteles ca autoritatile de la Ankara pot sa ignore acum Fondul, deoarece Turcia si-a incheiat socotelile cu institutia financiara internationala in luna mai 2013, prin plata ultimei transe din imprumutul contractat in 2008. Poate fi interpretat avertismentul FMI ca o „razbunare” pentru acest lucru? Desigur, dar realitatea din teren nu se schimba, iar avertismentul vine, oricum, mult prea tarziu. „Pe termen mediu, principalele provocari cu care se confrunta Turcia sunt cresterea economisirii interne si reformele structurale”, se arata in concluziile FMI, iar pe termen scurt „politica monetara trebuie sa devina mai restrictiva pentru atingerea tintelor de inflatie”. Fondul a recomandat si reducerea cheltuielilor guvernamentale pentru evitarea „supraincalzirii” economiei, precizand ca „va fi dificil pentru Turcia sa mentina o crestere economica medie de 4% – 5% pe an in timp ce acumuleaza datorii externe”, anuntaBursa.ro.

Ce vor investitorii si brokerii lor de la conducerea Bursei si de la autoritati. Companiile de stat nationale si municipale au nevoie de finantare, dar si de transparenta ca sa se dezvolte. Guvernul trebuie sa continue listarea lor, dar sa si emita titluri de stat accesibile populatiei. Conducerea Bursei de Valori Bucuresti trebuie sa bata, la propriu, la usile patronilor privati, ca sa-i convinga sa se finanteze prin bursa. Sunt doar cateva din solicitarile investitorilor, asa cum au fost sintetizate de casa de brokeraj Tradeville. Conducerea Bursei de Valori Bucuresti (BVB) si celelalte institutii ale pietei trebuie: „sa faca presiuni constante asupra clasei politice si decidentilor sa listeze cat mai multe din companiile de stat si municipale. Companiile de servicii publice au nevoie de finantare si transparenta; sa convinga Ministerul de Finante sa emita titluri de stat romanesti direct pe BVB in pachete mici, accesibile si retail-ului; sa selecteze 100 de companii romanesti private, care au nevoie de finantare, si sa explice directorilor si patronilor cum o pot obtine prin actiuni, obligatiuni”; sa insiste pentru o proportie mai mare destinata investitorilor mici in ofertele facute de stat si nu numai.” Integral peEconomica.net.

Cat primesti ca plata pentru o zi lucrata. Topul salariilor pe meserii. Romanii care au cele mai mari salarii castiga de patru ori mai mult decat cei cu salarii mici. In medie, salariatii trebuie sa munceasca 17 zile pe luna pentru a-si acoperi cheltuielile necesare unui trai decent, iar cine are salariul sub medie este nevoit sa-si mai ia un job ca sa suporte costurile vietii. Salariul mediu net pe economie a scazut in august pana la suma de 1.604 lei net, respectiv 2.219 lei brut, arata datele Institutului National de Statistica (INS). Cele mai mari salarii sunt castigate de catre petrolisti (3.948 de lei net, media pe ramura extractiei de petrol si gaze), iar cele mai mici se regasesc in turism (884 de lei net, in hoteluri si restaurante), scrieAdevarul.

Intarzierea trenurilor. Romanii nu vor putea fi despagubiti pana in 2024. Chiar daca trenurile care circula pe calea ferata din Romania ajung de multe ori cu intarziere la destinatie, calatorii nu pot cere despagubiri. Aceasta deoarece autoritatile au amanat aplicarea unui regulament european privind drepturile pasagerilor. Conform documentului, daca trenul ajunge la destinatie cu intarziere fata de orarul anuntat initial, iar calatorul nu a fost instiintat in prealabil, operatorul de transport trebuie sa il despagubeasca. Aceasta derogare expira in decembrie 2014, astfel ca pe rutele interne nu se platesc despagubiri in cazul in care trenul ajunge cu intarziere la destinatie. Mai mult, CFR Calatori are posibilitatea, conform normelor europene, sa ceara prelungirea derogarii, pentru alte doua perioade consecutive, de cate cinci ani fiecare, si o va face. „Operatorii de transport feroviar de calatori din Romania au dreptul, conform legii, de a solicita aceaste derogari, inca doua perioade de maxim 5 ani. CFR Calatori va solicita in continuare aceste derogari”, au comunicat oficialii companiei, la solicitareaEVZ. Astfel, situatia nu se va schimba pana in 2024.

Cele cinci nereguli de la CFR Marfa. De la inceputul procedurii de licitatie pentru vanzarea a 51% din actiunile CFR Marfa, Ministerul Transporturilor a modificat de nu mai putin de cinci ori conditiile de vanzare a pachetului de titluri. Privatizarea societatii de stat CFR Marfa ar putea face in viitor obiectul cercetarilor penale ca urmare a numeroaselor nereguli inregistrate in cursul procedurii, a declarat luni presedintele Traian Basescu. „Nu mai continuati modificarea conditiilor in care sa se faca plata la CFR, pentru ca nu exista nici o justificare, in raport cu ce va spune Consiliul Concurentei (…) Nu as vrea sa ni se spuna, peste vreo doi-trei ani, ca ori eu am lasat de pe acum, prin testament prezidential: „Luati-i pe cei care au condus privatizarea CFR Marfa!”, sau sa dea vina pe viitorul presedinte, ca „Uite, din cauza viitorului presedinte ne-a luat DNA”. Nu, baieti, daca o sa va ia, o sa va ia exact pe ce ati facut pana acum in procesul de privatizare”, a mai spus Traian Basescu, informeazaRomania Libera.

Vanzarile de vehicule comerciale aproape de avarie. Putini comercianti mai au curajul sa spere ca piata vehiculelor destinate transportului de marfuri a atins pragul de jos si, prin urmare, singura directie este in sus. Dupa ce, in 2008, vanzarile de astfel de masini tindeau catre 50.000 de unitati, criza a fortat o prabusire dezastruoasa de aproape 66%, plasand piata la doar 16.678 de unitati. A urmat un dans pe valurile crizei, animat de sperante sau dezamagiri. Anul acesta pare a fi inca unul de recul pronuntat. Pana la finalul lui august au fost vandute, conform Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA), doar 7.112 masini de transport, in scadere cu 25,2% fata de perioada similara din 2012. Daca ritmul scaderii va continua, este posibil ca piata sa ajunga, la finalul lui 2013, pana la cel mult 10.700 de unitati, scrieCapital.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro