Beneficiarii POSDRU acuza prelungirea incorecta, in ultimul moment, a termenului de depunere a proiectelor / Explicatia Autoritatii de Management: "Nu am gresit cu nimic. Au existat multe solicitari de la beneficiari, in acest sens"
Coalitia ONG-uri pentru Fonduri Structurale a transmis vineri, 5 iulie o scrisoare publica de protest fată de prelungirea in ultimul moment a termenului limita de depunere a proiectelor in cadrul Programului „Dezvoltarea Resurselor Umane” (POS DRU) . Directorul General al Programului, Cristian Ababei, a declarat pentru EurActiv.ro ca au existat multe solicitari de la organizatii pentru prelungirea acestui termen, atat la Ministerul Muncii cat si la Ministerul Fondurilor Europene si prin urmare, in dimineata respectiva (1 iulie, n.r.) a fost decis de comun acord sa fie prelungit. „Nu cred ca am gresit cu nimic, este bine sa avem cat mai multe proiecte, sa avem de unde selecta proiecte bune”, a spus Ababei.
Scrisoarea Coalitiei ONG-uri pentru Fonduri Structurale acuza „practicile netransparente care continuă să caracterizeze gestionarea POSDRU. Mai precis, este vorba despre faptul că temenul limită de transmitere a cererilor de finantare în cadrul cererilor de propuneri nr. 123 – 152 (lansate pe data de 17.06.2013, cu termen
stabilit initial pentru ziua de 01.07.2013, ora 16:00) a fost prelungit inexplicabil cu mai putin de o oră
înainte de a expira”.
Potrivit organizatiilor citate, prelungirea este inexplicabila in conditiile in care erau deja suficiente proiecte depuse, „covârsitoarea majoritate a beneficiarilor care îsi propuseseră să respecte termenul initial apucaseră deja să transmită cererile.”
Vezi explicatiile Autoritatii de Management si comenteaza pe EurActiv.ro.