Reprezentant ANRE: Amanarea acordarii de certificate verzi va avea un efect invers celui prevazut. Facturile la energie vor creste, nu vor scadea
Guvernul a decis la inceputul lunii iunie sa fie amanata acordarea unui numar de certificate verzi, scopul fiind reducerea facturilor la energia electrica. Insa, aplicarea Ordonantei de Urgenta privind injumatatirea numarului de certificate pe o perioada determinata va avea efecte inverse celor scontate. Cel putin asa sustine Zoltan Nagy-Bege, membru in Consiliul de Administratie al Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE). „Amanarea va duce la cresterea pretului certificatelor verzi si va creste si pretul energiei electrice. Atunci, ce am castigat intr-o parte, pierdem in cealalta parte, adica la pretul energiei”, a declarat Zoltan Nagy-Bege potrivit Mediafax.
„Fiecare consumator contribuie la schema de sprijin cu 53 lei pe MWh. Efectul suspendarii certificatelor se va vedea cand certificatele se vor reintoarce in piata, iar consumatorul va plati mai mult decat daca am fi lasat schema sa functioneze. Ordonanta de urgenta a iesit plina de greseli”, a adaugat reprezentantul ANRE.
Practic, vor fi mai putine certificate verzi, insa mai scumpe.
Si Niculae Havrilet, presedintele ANRE, a admis recent ca este posibila cresterea pretului certificatului verde. Intrebat de impactul efectiv asupra facturii la energie, Havrilet a spus ca nu poate fi estimat pana nu va fi cunoscuta evolutia pietei certificatelor verzi. Potrivit noului act normativ, toate certificatele verzi vor trebui tranzactionate pe bursa OPCOM.
In ceea ce priveste pretul de tranzactionare, acesta este in prezent de circa 37-38 euro/certificat verde. Potrivit Legii 220/2008 si in urma ajustarilor in functie de inflatie, pretul maxim de tranzactionare poate fi de 58,8 euro/certificat verde.
Cu putin timp inainte de aprobarea OUG, ministrul delegat pentru energie, Constantin Nita, spunea ca nu a fost studiat impactul, dar reducerea facturii va fi de aproximativ 10%. Si in urma cu o saptamana, Nita dadea asigurari ca odata cu aplicarea de 1 iulie 2013 a OUG privind reducerea numarului de certificate verzi, facturile la energie pentru consumatori vor fi mai mici, cu 5-10%. „De la 1 iulie, ar trebui sa fie un impact in factura, ca urmare a noii legi. ANRE trebuie sa ne spuna, ca au toate elementele de supracompensare. Sigur, supracompensarea, anul acesta, trebuie sa se faca pe sase luni, semestrial, ceea ce nu prea le convine. Asta este realitatea. Ei vor anual sa o faca si noi anul acesta le-am cerut sa o faca semestrial (…) Ar trebui sa se vada un procent semnificativ, intre 5 si 10%”, a spus Nita.
Ordonanta de Urgenta prevede amanarea temporara, incepand cu 1 iulie 2013, a acordarii unui numar de certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs de centrale electrice hidro noi cu puteri electrice instalate mai mici sau egale cu 10 MW (un certificat verde) de centrale eoliene (un certificat verde), respectiv de centrale electrice solare (doua certificate verzi). Recuperarea certificatelor verzi se va face incepand 1 aprilie 2017 pentru centralele hidro si solare, respectiv incepand cu 1 ianuarie 2018 pentru centralele eoliene. Recuperarea se face esalonat pana cel tarziu pe 31 decembrie 2020. Modalitatea de recuperare se stabileste de ANRE.
ANRE va monitoriza semestrial producatorii beneficiari ai certificatelor verzi si va intocmi si publica un raport semestrial de monitorizare in termen de 90 de zile de loa incheierea perioadei de monitorizare.
Producatorii de energie eoliana spun ca „aceste modificari intempestive si nejustificate de legislatie nu vor duce decat la deteriorarea mediului investitional”. In aceste conditii, isi rezerva dreptul de a da statul roman in judecata.