Sari direct la conținut

Barroso: Presedintele azer mi-a confirmat ca saptamina viitoare va fi luata decizia in competitia Nabucco vs. TAP

HotNews.ro
Traseul Nabucco West, Foto: Hotnews
Traseul Nabucco West, Foto: Hotnews

Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, a declarat vineri ca presedintele azer Ilham Aliev i-a confirmat ca saptamana viitoare consortiul Shah Deniz II va lua o decizie finala in competitia dintre proiectele Nabucco West (proiect in care e implicata si Romania) si TAP (Conducta Trans- Adriatica) pentru gazele naturale din Azerbaidjan.

Barroso s-a intilnit vineri cu Aliev si au discutat despre Coridorul Sudic de transport al gazelor – o ruta prin care gazele naturale din zona caspica sa ajunga in Uniunea Europeana evitind Rusia. „Atit Nabucco West, cit si TAP au o importanta strategica pentru diversificarea aprovizionarii pietei energetice comune. De aceea sint increzator ca ambele proiecte vor putea fi realizate in cele din urma”, a spus Barroso, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

Aliev a spus, la rindul sau, ca inceperea proiectelor din Coridorul Sudic „va schimba harta energetica a Europei”, potrivit agentiei de stiri azere APA.

Competitia pentru gazul azer este o miza majora pentru tarile participante la cele doua proiecte in incercarea de a scapa de cvasi-monopolul rusesc pentru aprovizionarea pietelor interne respective.

Proiectul Nabucco urmareste accesarea gazelor naturale din faza a doua de exploatare a zacamantului Shah Deniz si transportul acestora pe piata europeana. Romania participa in implementarea acestui proiect prin compania Transgaz, precum si la nivel guvernamental, prin semnarea Acordului Interguvernamental privind dezvoltarea proiectului Nabucco (13 iulie 2009), respectiv a Acordului de sprijin al proiectului (8 iunie 2011).

Actionarii Nabucco au semnat in ianuarie un acord de cooperare, precum si un acord de optiuni de subscriere si de finantare, cu actionarii campului gazeifer Sah Deniz. Acordul prevede ca SOCAR, BP, Statoil si Total ar putea finanta in comun dezvoltarea Nabucco conductei si ar putea primi jumatate din actiuni.

Conducta Nabucco va transporta gazele naturale provenind din Regiunea Caspica, de la granita turco-bulgara prin Bulgaria, Romania si Ungaria, catre Terminalul de Gaze Central European de la Baumgarten. In calitate de componenta centrala a Coridorului sudic de gaze naturale, NABUCCO este perfect pozitionata pentru diversificarea aprovizionarii cu gaze naturale a peste 500 de milioane de potentiali clienti din economiile in dezvoltare din Europa de Sud-Est precum si pentru Europa de Vest.

Actionarii Nabucco West sunt OMV (Austria), FGSZ (Ungaria), Transgaz (Romania), Bulgarian Energy Holding (Bulgaria), Botas (Turcia) si RWE (Germania).

Transadriatic Pipeline (TAP) vizeaza si el alimentarea Europei cu gaz caspic prin intermediul unui traseu mai sudic, din nordul Greciei si pana in sudul Italiei, trecand prin Albania si Adriatica.

El este sustinut de Suisse EGL si Statoil (42,5% fiecare) alaturi de EON (15%).

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro