UPDATE Hidroelectrica a inceput sa vanda energie la un pret mediu sub costuri. Administratorul judiciar sustine ca profitul este asigurat din productia suplimentara
Hidroelectrica a vandut pe OPCOM, Piata pentru Ziua Urmatoare (PZU), in perioada 16 aprilie-15 mai, o cantitate de 379.823 MWh (reprezentand 31,2% din piata), la un pret mediu de 142,5 lei/MWh, se arata in raportul lunar al administratorului special al Hidroelectrica, Remus Vulpescu. In conditiile in care bugetul pe 2013 a fost construit la un cost de productie de 144 lei/MWh, se poate spune ca Hidroelectrica a inceput sa vanda o parte din energie sub costuri. Tot sub costuri este vanduta si energia pe piata reglementata, avand in vedere ca ANRE a recunoscut un pret de 125 lei/MWh pentru 2013. In plus, numarul de contracte bilaterale incheiate pe bursa s-a diminuat drastic. Cu toate acestea, Hidroelectrica va continua sa inregistreze profit si in lunile urmatoare, sustine administratorul judiciar, Remus Borza.
In luna aprilie, pe Piata Contractelor Bilaterale (PCCB) de pe OPCOM, Hidroelectrica a participat cu 18 pachete de oferta de vanzare si a raspuns la 7 oferte de cumparare. Rezultatul licitatiilor s-a concretizat cu semnarea a 9 contracte. De asemenea, au fost ofertate 120 de contracte standard pe platforma PCCB-NC, prin licitatii succesive fiind incheiate 10 contracte. Potrivit datelor de pe OPCOM, aceste contracte au fost incheiate la pretul de 165 lei/MWh, inclusiv componenta Tg de transport care inseamna cam 10-11 lei/MWh. Tot datele de pe OPCOM arata ca in luna mai, Hidroelectrica nu a reusit sa incheie contracte pentru niciun pachet scos la vanzare, nici pe PCCB, nici pe PCCB-NC. Aceasta in conditiile in care pe PCCB-NC, preturile de pornire erau de 160 lei/MWh, inclusiv Tg. Preturile sunt fara TVA. Hidroelectrica a inceput sa-si diminueze cantitatile vandute prin contracte bilaterale inca din luna martie, iar cea mai mare parte din energie urma sa fie livrata incepand cu luna mai.
Cu toate acestea, Hidroelectrica a inregistrat profit pe primele patru luni. Este adevarat ca aceste luni au fost acoperite, in mare parte, de contractele incheiate la sfarsitul anului trecut cand Hidroelectrica reusea sa vanda orice pachet scos la vanzare, la preturi de peste 225 lei/MWh.
Potrivit raportului administratorului judiciar pe luna apriie, profiul brut preliminat pentru primele patru luni este de 274 milioane lei (62 milioane euro).
Contactat de HotNews, administratorul judiciar spune ca Hidroelectrica va inregistra profit in continuare si va ajunge la 300 milioane lei pe primele cinci luni. Intrebat cum este obtinut acest profit in conditiile in care nu mai sunt incheiate contracte bilaterale, Borza a spus ca „nici nu trebuie sa aiba (n.red. contracte). Hidroelectrica obtine profit din vanzarea unei cantitati mai mari fata de cea prognozata. Pentru 2013 a fost estimata o productie de 13 TW, insa in realitatea productia ar putea fi de 14 TW, a explicat Borza. Practic, este vanduta o cantitate mai mare, chiar daca la un pret mai mic, fata de estimari, iar ceea ce se pierde din pret se castiga din productie. „Tot ce se vindem peste 13 TW se duce in profit”, a spus Borza. O mare parte din ceea ce produce acum Hidroelectrica vinde pe PZU, unde preturile sunt in continuare foarte mici. De exemplu, pretul mediu pentru data de 4 mai este de 105 lei/MWh. Pe 2 mai pretul mediu a fost si mai mic: 45 lei/MWh.
Spre deosebire de anul trecut, an excesiv de secetos, situatia este mai buna. De exemplu, pe 31 martie 2013 profitul net era de 112 milioane lei, in timp ce pe 31 martie 2012 profitul era de 4,5 milioane lei. De asemenea, in februarie 2013 profitul era de 99,1 milioane lei, iar in februarie 2012 de 28,5 milioane lei. In martie 2013 a fost inregistrata o pierdere financiara de 11 milioane lei, spre deosebire de 42,6 milioane lei in martie 2012.
Remus Borza sustine ca situatia se va schimba in lunile iulie-august cand va fi inregistrata seceta. Atunci, oferta va fi mai mica si automat preturile vor creste. In prezent se inregistreaza supraproductie de energie, in conditiile unei scaderi drastice a consumului. Spre deosebire de anul trecut, au intrat pe piata noi actori: eolienele care au prioritate pe piata, centrala de la Brazi a Petrom, Iernut care a fost preluata de Romgaz. De asemenea, in luna mai 2013 s-a inregistrat un consum de electricitate cu 10% mai redus fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Raportul administratorului special arata ca „perioada 16 aprilie-15 mai a fost caracterizata de un excedent de energie”. Din cauza situatiei hidrologice s-a ajuns la deversari, iar energia pierduta in acest fel a fost de 162 GWh in luna aprilie, se mai arata in raport. Pentru luna mai, energia totala pierduta prin deversare a fost estimata la 72 GWh. Insa nu a fost luata in calcul evolutia hidrologica din ultima saptamana a lunii mai cand a plouat foarte mult.
Borza a mai afirmat ca sunt in derulare 48 de contracte bilaterale. In raport se arata ca sunt in derulare pe piata concurentiala 87 de contracte.
Hidroelectrica ar urma sa iasa din insolventa la sfarsitul lunii iunie. Cu cateva zile inainte de iesirea din insolventa, Hidroelectrica va scoate la vanzarea un prim lot de microhidrocentrale. Remus Borza spune ca pe 20 iunie sau 22 iunie va avea loc prima licitatie. Pana atunci trebuie finalizata evaluarea lor. Reamintim ca Hidroelectrica intentioneaza sa vanda cele 158 de microhidrocentralele pe care le detine. Borza se bazeaza pe interesul mare al investitorilor mai ales in conditiile in care pentru aceste microhidrocentrale vor fi acordate in continuare acelasi numar de certificate verzi prevazute de Legea 220/2008. Practic, acestea nu vor fi afectate de noile modificari legislative legate de numarul de certificate. Pentru hidrocentralele retehnologizate de pana in 10 MW se vor acorda in continuare 2 certificate verzi. Aceste microhidrocentrale necesita retehnologizari. In cazul in care nu sunt retehnologizate se acorda doar un certificat verde pentru fiecare MWh produs si livrat. Proiectul privind amanarea acordarii de certificate verzi prevede reducerea cu un certificat doar in cazul microhidrocentralelor noi.