Pink Martini concerteaza la Bucuresti pe 15 octombrie
Trupa americana Pink Martini revine la Bucuresti, pe 15 octombrie, pentru a sustine un concert la Sala Palatului, informeaza organizatorii spectacolului, Events, potrivit Mediafax.
Trupa Pink Martini, fermecatoarea combinatie de musical si world music, revine pentru o noua degustare de calibru la Sala Palatului, pe 15 octombrie. Cu senzationala Storm Large din nou la ancora si Thomas Lauderdale (pian), fanii se pot astepta la un concert de zile mari, asa cum Pink Martini a avut intotdeauna la Bucuresti.
Sunt cautatorii de nestemate printre piesele ce nu merita uitate. Se inspira din musicalurile romantice ale Hollywoodului anilor 40 – ’50 si se autointituleaza „arheologi” muzicali, fiindca sapa prin inregistrari trecute, prafuite si redescopera piese minunate. O orchestra mica de voie buna, Pink Martini a cantat pe aproape toate scenele globului, in aproape toate limbile pamantului.
Cel mai bun „Martini muzical” isi seduce publicul de ani cu „muzica vintage”, asa cum au numit-o criticii si ziaristii din intreaga lume. De la sonoritati clasice la jazz ori ritmuri latino, pana la piese romanesti sau coloane sonore celebre, Pink Martini canta muzica lumii: „Quizas, Quizas, Quizas”, „Sympathique”, „Donde Estas Yolanda?”, „Una Notte a Napoli”, „Let’s Never Stop Falling In Love” si „Hang On Little Tomato”.
Si-au facut un obicei din a-si sustine concertele din Romania, nu numai din Capitala, cu casa inchisa. Anul trecut, aflati in Bucuresti tot la invitatia Events, au cantat in premiera in limba romana, in fata unei sali arhipline, coverul piesei „Pana cand nu te iubeam” a Mariei Tanase, culeasa de Anton Pann. „Cant in 14 limbi, dar romana este una dintre cele mai frumoase limbi pe care am auzit-o”, le-a spus Storm Large celor peste 4.000 de fani prezenti atunci, care au aplaudat-o in picioare.
Pianistul Thomas Lauderdale a fost cel care a pus bazele formatiei, in 1994, pe vremea cand era student la Harvard. Aici a cunoscut-o pe China Forbes, „diva” Pink Martini, iar repetitiile din camera de camin – ariile de Verdi si Puccini interpretate de Forbes si acompaniate de Lauderdale la pian – au reprezentat inceputul colaborarii celor doi.
Prima piesa a formatiei, „Sympathique (Je ne veux pas travailler)”, a devenit instant un hit in Franta si a dat numele primului album Pink Martini. Lansat in 1997, „Sympathique” a primit discul de platina in Franta si pe cel de aur in Elvetia, Grecia si Turcia. Succesul a fost confirmat sapte ani mai tarziu de cel de-al doilea album, „Hang on Little Tomato”, premiat in Germania, Franta, Canada, Grecia si Turcia. „Hey Eugene!”, a treia aparitie discografica semnata Pink Martini, ofera ascultatorului o calatorie in jurul lumii, un „studiu arheologic al muzicii, imbinand melodii si ritmuri din diferite parti ale globului pentru a crea un sound modern”, dupa cum spune Thomas Lauderdale.
Cel de-al patrulea album din discografia Pink Martini – „Splendor In The Grass” – contine colaborari cu invitati speciali: legendara Chavela Vargas, Emilio Delgado si Ari Shapiro & Courtney Taylor-Taylor. Acestui material i-a urmat, in 2010, albumul „Joy to the World”, iar „A Retrospective” a fost lansat in 2011.
Pe 15 octombrie, accesul in sala va fi permis incepand cu ora 19.00, iar spectacolul va incepe la ora 20.00. Biletele intra in vanzare de luni, 3 iunie, si sunt disponibile la preturile de 240 de lei, 200 de lei, 170 de lei, 140 de lei si 110 lei, in functie de distanta fata de scena.
Biletele pot fi cumparate online, de pe www.eventim.ro, sau prin reteaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librariile Humanitas, librariile Carturesti). In perioada 3 – 5 iunie inclusiv, toate biletele, cu exceptia categoriei VIP (240 de lei), au 10% discount.