Sari direct la conținut

Profitul Petrom a scazut in primul trimestru al anului

HotNews.ro

Profitul EBIT (inainte de plata dobanzilor si taxelor) inregistrat de OMV Petrom a scazut in primul trimestru din 2012 cu 12%, la 1,58 miliarde lei, comparativ cu aceeasi perioada a anunului trecut, se arata intr-un comunicat al companiei transmis BVB. De asemenea, profitul EBIT CCA (costul curent de achizitionare) excluzand elementele speciale s-a redus cu 4%, la 1,57 miliarde de lei. Potrivit documentului aceasta scadere a fost influentata de campaniile seismice intensive din Marea Neagra. Pe de alta parte, profitul net CCA atribuibil actionarilor excluzand elementele speciale a crescut cu 5%, la 1,32 miliarde lei.

  • Vezi documentul atasat

Gradul de indatorare a continuat sa se imbunatateasca, la 4% la sfarsitului primului trimestru din 2013.

Vanzarile consolidate au scazut cu 4% in primul trimestru din 2013 fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 5,789 miliarde lei. Cauza este reducerea vanzarilor de produse petroliere si a volumelor mai mici de gaze naturale vandute. De asemena, vanzarile de gaze au fost mai scazute fata de primul trimestru din 2012, din cauza vremii mai calduroase. In schimb, o contributie pozitiva a avut-o activitatea pe partea de energie electrica. Vanzarile de gaze au fost mai mici in conditiile unui declon al pietei cu 5%. Cu centrala de la Brazi, Petrom a acoperit aproximativ 5% din productia de electricitate a Romaniei.

„In primul trimestru din 2013 am continuat sa avem o performanta financiara si operationala buna, ce reflecta un nivel in continuare ridicat al pretului titeiului si un mediu macroeconomic local relativ stabil. In Explorare&Productie, am reusit sa mentinem productia de hidrocarburi stabila si am intensificat activitatile de explorare. Offshore, suntem aproape de finalizarea celui mai mare program seismic din Marea Neagra. Onshore, am semnat un parteneriat cu Repsol pentru a explora impreuna zone de mare adancime din Romania. Performanta Gaze&Energie reflecta contributia crescuta a unitatilor producatoare de electricitate, dar si mediul de piata mai dificil, caracterizat prin cerere de piata modesta si preturi scazute la electricitate. In Rafinare&Marketing, marjele de rafinare s-au imbunatatit si observam semne de revenire in activitatea de retail din Romania. Pe 22 aprilie 2013, actionarii nostri au aprobat distribuirea de dividende in valoare de 1.586 mil lei (360 mil euro) din profiturile pe anul 2012. Mergand mai departe, vom continua programul semnificativ de investitii anuale ce depaseste un miliard de euro, necesar pentru mentinerea unei performante durabile, ceea ce ne va permite sa sustinem potentiale oportunitati de crestere in activitatea de explorare si productie din Marea Neagra¬, a declarat Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom.

Pe 22 aprilie 2013, actionarii au aprobat distribuirea de dividende in valoare de 1,586 miliarde lei (360 milioane euro) din profiturile pe anul 2012.

Pe segmentul Explorare& Productie, Petrom raporteaza o productie stabila de hidrocarburi, in special datorita activitatilor de reparatii capitale si foraj.

„Conjunctura pretului titeiului a ramas favorabila, in pofida scaderii cu 5% fata de T1/12, pana la 111,37 USD/bbl, a pretului mediu al titeiului Ural”, se precizeaza in comunicat.

De asemenea, costurile de productie au scazut cu 3%, chiar daca volumele de productie sunt mai scazute.

Grupul Petrom estimeaza investitii de peste 1 miliard de euro pentru 2013.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro