Firma chineza Lightway Solar va investi 76 milioane de euro intr-un parc fotovoltaic in Romania
Firma chineza Lightway Solar intentioneaza sa investeasca 76 milioane de euro pentru a dezvolta un parc fotovoltaic cu o capacitate de 50 MW la Prundu, in judetul Giurgiu, informeaza publicatia PV Magazine, citata de Agerpres.
Aproximativ 30% din aceasta investitie va fi furnizata de companie, iar restul va fi acoperit prin facilitati de credit de la banci. Compania a informat ca a obtinut aprobarea principalului organism de planificare economica din China (Development and Reform Commission -NDRC) pentru aceasta investitie.
„Demaram acum prima investitie in Romania, unde Guvernul a introdus o serie de politici in domeniul fotovoltaic. Lightway va coopera cu investitorii din compania-mama pentru a le castiga sprijinul pentru acest proiect”, a declarat directorul general al Lightway Germania, Wei Zhen.
Lightway Solar a intrat pe piata din Romania dupa ce la inceputul lunii martie a achizitionat, prin intermediul subsidiarei sale germane, compania romaneasca Sun Garden Colibasi pentru 2,49 milioane de euro.
Luna trecuta, Guvernul roman a anuntat suspendarea pentru trei ani si jumatate a sistemului alocarii de certificate verzi pentru producatorii de energie din resurse regenerabile. Masura este destinata sa reduca factura platita de consumatorul final cu 50% pentru energia regenerabila, insa risca sa-i alunge pe investitori.