Sari direct la conținut

Faze Tari: Hamsterul care a inviat dupa ce a fost ingropat. Stapanii i-au schimbat numele in "Iisus"; Virginele care culeg frunze de ceai cu buzele. Ce conditii trebuie sa indeplineasca; Mesaje secrete ascunse in fotografiile postate pe Facebook

HotNews.ro
Faze tari, Foto: Colaj foto
Faze tari, Foto: Colaj foto

Hamsterul care a inviat dupa ce a fost ingropat. Stapanii i-au schimbat numele in „Iisus”. Surprindere, dar si bucurie intr-o familie din Anglia, dupa ce oamenii au descoperit ca hamsterul lor s-a intors pur si simplu din morti, la o zi dupa ce fusese ingropat in gradina din spatele casei. In varsta de 2 ani, animalutul se numea pana acum Rihno, insa familia Eyley a decis sa-l boteze „Iisus”, in urma intamplarii. Dave Eyely, capul familiei, a avut ingrata misiune de a-l pune intr-o cutie si a-l ingropa, dupa ce l-a gasit rece si lipsit de viata in cusca lui, scrie stirileprotv.ro.

Fetele care au ridicat un tractor de o tona pentru a-si salva tatal. Un barbat prins sub un tractor care cantarea mai bine de o tona a fost salvat de fiicel sale adolescente care au reusit, ca prin minune, sa ridice masina, potrivit ktvb.com. Jeff Smith, un fermier din Statele Unite a fost prins sub tractorul care cantarea peste o tona si a realizat ca este incapabil sa se elibereze. Cu ultimele puteri, in conditiile in care utilajul ii strivea pieptul si nu mai reusea sa respire, omul a strigat dupa ajutor. Au venit fiicele sale in varsta de 14, respectiv 16 ani, scrie realitatea.net.

NASA face dezvaluiri: echipajul de pe Apollo 10 a avut probleme cu toaleta. Misiunile spatiale care au trimis omul pe Luna, la finalul anilor ’60, nu au fost lipsite de anumite probleme nepravazute si chiar nedorite. Una dintre ele este prezentata in cateva stenograme care au ajuns acum in atentia publicului din timpul misiunii Apollo 10. Problemele de care s-a lovit echipajul nu aveau de-a face cu ingineria, ci mai mult cu imponderabilitatea si digestia omului, scrie Adevarul.

Virginele care culeg frunze de ceai cu buzele. Ce conditii trebuie sa indeplineasca. Putini sunt cei care stiu: frunzele de ceai „Lip Tea” se culeg din zonele muntoase din centrul Chinei. Dar nu oricum, ci numai de catre virgine! Care nu au voie sa atinga frunzele cu mainile, ci doar cu buzele. Si apoi sa le aseze in cosulete numite Chaliuqing, facute din crengute tinere de salcie, care nu pot fi atinse nici acestea cu mana… Un anunt de angajare din China a facut furori in presa britanica. Anuntul, publicat in Gushi, provincia Henan, se adresa virginelor, care ar fi trebuit sa adune cu buzele ceaiul de pe plantatiile din centrul Chinei, scrie EVZ.

Si-a tunat masina cu 57.412 monede! Bogatii din Dubai nu stiu ce sa mai faca pentru a atrage atentia! De curand, un milionar a ales sa isi tuneze masina, un Range Rover, intr-un mod unic. El a cerut firmei de tuning sa realizeze ceva nemaivazut din masina lui, iar automobilul de lux i-a fost „imbracat” in 57.412 monede stralucitoare de dirham, scoase de ceva vreme din uz. Modul in care i-a fost „preparata” masina i-a asigurat proprietarului aprecierile a zeci de mii de internauti din toata lumea, scrie Libertatea.

Banii lui Bill Gates pentru prezervativul viitorului. Fundatia lui Bill si Melinda Gates a promis 100.000 de dolari pentru cel sau cei care concep prezervativul viitorului. Dupa acest premiu initial, mai vine unul de 1 milion de dolari, iar un inventator isi prezinta deja pe Internet inventia cu care crede ca va obtine banii. Bill Gates si sotia sa, Melinda, prin fundatia lor, vor sa incurajeze oamenii talentati din intreaga lume in ideea de a inventa un prezervativ mai sensibil la dorintele barbatilor, scrie Adevarul.

Mesaje secrete ascunse in fotografiile postate pe Facebook. Utilizatorii unei aplicatii create special pentru browserul Google Chrome ar putea ascunde mesaje secrete in fotografiile pe care le incarca pe retelele de socializare, scapand astfel atat de vigilenta autoritatilor, cat si a administratorilor acestoraUn student de la Universitatea Cambridge, care a lucrat ca intern la gigantul IT Google, a pus la punct o aplicatie, denumita „Secretbook”, care foloseste algoritmi complicati pentru a primite inserarea de mesaje in fotografiile postate pe Facebook, scrie EVZ.

Lenjerie intima anti-viol. Viitorul modei: haine inteligente. Computerele, tabletele si telefoanele inteligente vor avea in curand o concurenta serioasa odata cu aparitia hainelor inteligente. Lenjerie anti-viol, hanoracul cu conexiune la Internet si la retelele sociale, rochia care devine transparenta atunci cand bataile inimii se intetesc, bluza care te imbratiseaza au devenit deja realitate, scrie Romania libera.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro