Exclusiv Ministerul Economiei a inaintat, anul trecut, plangeri penale pentru ilegalitati de peste 1,6 miliarde de lei descoperite la 7 companii
Controalele efectuate in 2012 de catre Corpul de control al Ministerului Economiei au scos la iveala o serie de ilegalitati comise de-a lungul anilor la sapte companii, prejudiciile totale fiind estimate la circa 1,6 miliarde de lei. Recordul absolut la capitolul prejudicii il detine Oltchim cu 1,3 miliarde de lei. In aceste cazuri au fost sesizate organele de ancheta: DNA, Directia de Investigare a Fraudelor, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ) si ANAF. Controalele si plangerile penale au fost facute la solicitarea fostului ministru al economiei, Daniel Chitoiu.
Companiile controlate, neregulile depistate si prejudiciile estimate.
- Oltchim: prejudicii de 1,3 miliarde de lei din cauza relatiilor comerciale oneroase ale combinatului cu societati private apropiate membrilor conducerii, gestionarii frauduloase a patrimoniului si investitiilor deficitare. In acest caz, s-a luat masura schimbarii conducerii societatii si s-au facut sesizari la PICCJ si ANAF.
- Complexul Energetic Oltenia: prejudicii de 180 de milioane de lei din cauza intocmirii in fals a unor devize de lucrari neefectuate in fapt si inregistrarea scriptica a unor consumuri nereale de combustibili pentru utilajele folosite, unele dintre acestea nefiind functionale. In acest caz a fost luata masura schimbarii conducerii societatii si s-au sesizat PICCJ si ANAF.
- Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare: prejudicii de 170 de milioane lei lei din cauza supraevaluarii normelor de consum la materiale si utilaje cu dublarea valorii initiale a unor contracte, prin acte aditionale si dispozitii de santier. In acest caz a fost luata masura schimbarii conducerii societatii si s-au sedizat PICCJ si ANAF.
- Societatea Comerciala Institut Cercetare Dezvoltare Inginerie Tehnologica IPROCHIM: Prejudicii de 12,5 milioane de lei, fiind constatate inchirieri/vanzari in defavoarea unitatii si angajare patrimoniala ilegala. In acest caz a fost sesizat DNA.
- Institutul de Cercetari Metalurgice ICEM SA: prejudicii de 1 milion de lei din cauza gestionarii frauduloase a patrimoniului institutului (casari, valorificari de mijloace fixe fara respectarea procedurilor legale). De asemenea, a fost constatata prejudicierea intereselor statului prin neplata dividendelor in conditiile legii. In acest caz a fost sesizata Directia de Investigare a Fraudelor.
- Minvest Deva SA: prejudicii de 700 de mii de lei din cauza gestionarii frauduloase a patrimoniului. Au fost facute sesizari la PICCJ si ANAF.
- Romgaz: prejudicii de 500 de mii de lei din cauza unor lucrari efectuate pe un drum ce nu se regaseste in patrimoniul societatii, fara contract. In acest caz a fost trimis un raspuns la o solicitare a DNA.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro