Sari direct la conținut

China: Un parinte a angajat "asasini virtuali" pentru a ucide avatarul fiului sau, nemultumit de timpul pe care acesta il petrecea online

HotNews.ro

Un parinte din China a angajat „asasini virtuali” pentru a vana si ucide avatarul fiului sau dintr-un joc online, scrie presa locala, citata de BBC News.

Barbatul, numit de blogul Kotaku East Dl. Feng, era ingrijorat de timpul pe care fiul sau in varsta de 23 de ani, somer, il petrecea online. El spera ca fiul sau se va satura sa fie ucis imediat ce se logheaza in joc si in cele din urma va renunta si isi va putea cauta un loc de munca.

Profesorul Mark Griffiths, expert in jocuri si dependenta de acestea la Nottingham Trent University, nu crede insa ca astfel de abordari au succes.

„Jucatul excesiv este cel mai adesea un simptom al unei probleme ascunse”, a explicat acesta.

„Am cunoscut jucatori excesivi – care jucau 10 pana la 14 ore zilnic – dar pentru multi dintre ei nu exista un impact nefast daca nu erau angajati, nu aveau o relatie si nici copii. Nu este vorba de timpul petrecut pentru jocuri, ci de impactul asupra vietii tale”, a adaugat el.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro