Sari direct la conținut

Petrom revine cu scumpirile​

HotNews.ro

Dupa doua reduceri consecutive ale pretului la carburanti, Petrom revine cu majorarile. Astfel, pretul benzinei a crescut cu 8 bani pe litru, iar cel al motorinei cu 4 bani pe litru. Explicatia Petrom este cresterea cotatiilor internationale la titei si la produsele petroliere.

In urma cu trei saptamani, Petrom a ieftinit in doua randuri benzina: cu sapte bani pe litru, respectiv noua bani pe litru. Aceste reduceri au fost efectuate, insa, dupa o perioada de o luna si jumatate in care s-au operat scumpiri in fiecare saptamana.

Petrom a realizat un profit de peste 2 miliarde de lei, potrivit Raportului financiar inaintat in luna august Bursei de Valori Bucuresti. Mediul favorabil al pretului la titei si efectul favorabil al cursului de schimb au fost motoarele acestor rezultate, se mai arata in Raport.

„In prima jumatate a anului 2012 am inregistrat o performanta financiara imbunatatita comparativ cu perioada similara din 2011. In continuare, ne pastram angajamentul de a realiza o performanta durabila si de a ne concentra pe potentialele oportunitati de crestere in segmentul de Explorare si Productie. Acest lucru presupune continuarea programului nostru investitional de ordinul a 0,8-1,2 mld euro anual, bazat pe premisele unor fundamente robuste de piata si un mediu fiscal si de reglementare favorabil investitiilor” , a declarat Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom S.A.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro