Sari direct la conținut

Guvernul a aprobat o schema de ajutor de stat de 100 milioane euro pentru firmele IT care dezvolta proiecte prin care se creeaza minim 200 locuri de munca

Guvernul a aprobat marti o hotarare care prevede acordarea unei scheme de ajutor de stat in valoare de 100 de milioane de euro pentru finantarea costurilor salariale aferente personalului inalt calificat in domenii precum IT&C, cercetare – dezvoltare si inovare, a declarat Florin Georgescu, Ministrul Finantelor. Pentru a beneficia de acest ajutor de stat, firmele trebuie sa dezvolte proiecte care implica crearea de noi locuri de munca (minim 200 pentru fiecare investitie) si mentinerea acestora pe termen mediu (5 ani de la ocuparea fiecarui loc de munca), iar ajutoarele sunt de 40% din cheltuielile salariale pentru noii angajati in zonele Bucuresti-Ilfov si 50% in alte regiuni, a spus Ministrul.

HotNews.ro a scris luni, 23 iulie, despre acest proiect de Hotarare de Guvern supus consultarii publice pe 17 iulie pe pagina web a Ministerului de Finante. In varianta de proiect, firmelor li se cerea sa creeze minim 300 de locuride munca pentru fiecare investitie pentru a beneficia de acest ajutor de stat.

Conform proiectului de Hotarare de Guvern, nivelul maxim al ajutorului de stat de care poate beneficia o intreprindere in cadrul schemei este echivalentul in lei a 28,125 milioane euro, daca creeaza locuri de munca ca urmare a realizarii unei investitii initiale in orice regiune, mai putin regiunea de dezvoltare 8 Bucuresti – Ilfov. Pentru investitiile si locurile de munca create in regiunea de dezvoltare 8 Bucuresti – Ilfov nivelul maxim al ajutorului de stat de care poate beneficia o intreprindere este echivalentul in lei a 22,500 milioane euro.

Perioada de valabilitate a schemei in care se pot emite acorduri pentru finantare este de 2 ani, respectiv 2012 – 2013. Plata ajutorului de stat se efectueaza in perioada 2013 – 2018, in limita bugetului anual alocat schemei.

Bugetul total maxim al schemei este de 440 milioane lei, respectiv echivalentul a 100 milioane euro, cu posibilitatea suplimentarii, astfel:

a) credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finantare pentru

perioada 2012 – 2013;

b) credite bugetare pentru plata ajutorului de stat pentru perioada 2013 – 2018.

In proiect se mai precizeaza ca, numarul total estimat al intreprinderilor care urmeaza sa beneficieze de ajutor de stat in baza schemei este de 10, numarul mediu anual de intreprinderi beneficiare fiind de 5.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro