Guvernul a schimbat componenta Consiliului de supraveghere si indrumare a activitatii AVAS
Guvernul a aprobat, in sedinta de miercuri, un proiect de hotarare privind revocarea si numirea unor membri ai Consiliului de supraveghere si indrumare a activitatii Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului. Potrivit actului normativ, au fost revocati din functie Doina Variu, din partea Ministerului Economiei, Gabriel Tanasescu, din partea Ministerului Justitiei, Dan Constantin Tudorache, din partea Corpului de Control al primului-ministru si Attila Dezsi, din partea Secretariatului General al Guvernului.
In schimb, au fost numiti Toma Bogdan Costreie, de la Ministerul Economiei, Florin Aurel Motiu de la Ministerul Justitiei, Ion Lazar, din partea Corpului de Control al primului-ministru si Sorin Dan Mihalache, din partea Secretariatul General al Guvernului.
Toma Bogdan Costreie, director general adjunct in Ministerul Economiei, a fost numit recent si administrator special al combinatului chimic Oltchim.