Sari direct la conținut

Mircea Toader: PDL se pregateste sa atace la Curtea Constitutionala legea alegerilor uninominale parlamentare

HotNews.ro

Grupurile PDL din Parlament au strans semnaturile necesare atacarii la Curtea Constitutionala a legii alegerilor uninominale parlamentare, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, liderul grupului PDL din Camera Deputatilor, Mircea Toader, citat de Agerpres. Deputatul PDL a precizat ca actuala lege, adoptata in forma actuala, favorizeaza marile partide sau aliante, precum USL, ceea ce poate duce la o „regionalizare a Romaniei” din punct de vedere politic.

Mircea Toader a informat ca au fost stranse semnaturile necesare – 25 de senatori si 51 de deputati – iar contestatia scrisa va fi depusa, „conform procedurilor” in termenii stabiliti de lege.

„Dupa procedura, in Senat, dupa ce se va reuni saptamana viitoare, in sedinta de plen, va fi comunicat termenul in care poate fi atacata la Curte, cinci zile, iar pe datele pe care le avem, luni sau marti, va fi sedinta de plen la Senat. Presedintele Senatului comunica legile care sunt cu vot final si care pot fi atacate la Curte; din momentul acela, noi avem pregatite si semnaturile adunate si textul facut in asa fel in care sa-l depunem cand ne permite procedura. Juristii fac analiza, sunt cateva articole neconstitutionale si le vom ataca. E o echipa care redacteaza aceasta intampinare si vom vedea ce solutie va da Curtea”, a declarat Mircea Toader.

Potrivit deputatului PDL, legea Ponta-Antonescu poate duce la o „regionalizare a Romaniei” din punct de vedere politic. In context, Mircea Toader a spus ca PDL ar putea fi votat doar de zona Ardealului, in timp ce USL va fi votat de restul tarii. Pericolul, spune Toader ar fi ca in Parlament USL sa obtina doua treimi si „sa faca ce vor din Romania”, adica sa modifice Constitutia. „Exista si un risc major ca sa regionalizam foarte tare zona Romaniei, sa existe USL-ul puternic in zonele sarace, in Moldova si practic in fostul Regat, si posibil in Ardeal sa avem si noi optiuni din partea electoratului, iar disproportia in Parlament va fi extraordinar de mare”, sustine liderul grupului PDL din Camera Deputatilor.

Referindu-se la eliminarea pragului electoral, Mircea Toader a precizat ca acest lucru va conduce la accesul in Parlament a independentilor, din toate categoriile „inclusiv cele mai periculoase ma refer la zona interlopa” care „vor putea sa aiba un joc foarte dificil, periculos”. Mai mult, prevederea prin care minoritatile care au un grad de reprezentare de peste 7% din populatie pot trimite in Parlament inca un parlamentar, ar putea conduce nu la reducerea numarului de deputati si senatori la 300 (asa cum ceruse PDL si se stabilise prin referendum) ci, din contra, la cresterea numarului actual de mandate cu 10-12.

„Ne jucam cu democratia in Romania, cu modul de reprezentare, cu optiunile electoratului. Cel mai grav mi se pare ca nu s-a tinut cont de acel referendum, a fost aruncat pe geam, iar dupa prognozele USL-ului ca va face doua treimi va face o Constitutie fara sa existe macar o consultare cat de cat acceptabila cu cei care sunt in Opozitie”, a declarat deputatul.

Camera Deputatilor a adoptat marti proiectul de lege privind introducerea votului uninominal majoritar intr-un tur. Legea a fost adoptata cu 180 de voturi pentru, 30 de voturi impotriva si 26 de abtineri (deputatii UDMR). Proiectul prevede ca alegerile parlamentare sa se desfasoare in sistem uninominal majoritar intr-un singur tur astfel incat sunt declarati invingatori cei care reusesc sa obtina cele mai multe voturi in colegiile in care candideaza. Totodata proiectul de lege majoreaza numarul de parlamentari cu maxim 10 prin introducerea unui amendament care prevede ca in judetele unde exista comunitati minoritare cu reprezentare mai mare de 7%, minoritatea respectiva sa primesca un mandat de parlamentar in plus. Legea Ponta-Antonescu este criticata de reprezentantii societatii civile.

Camera Deputatilor este for decizional, legea urmeaza a fi trimisa spre promulgare presedintelui Traian Basescu. Totusi PDL intentioneaza sa conteste la Curtea Constitutionala proiectul de lege. Liderul deputatilor PDL, Mircea Toader, a declarat dupa sedinta de plen ca juristii partidului vor analiza daca legea uninominalului este neconstitutionala si daca se impune un atac la CCR.

Vicepresedintele PDL, Sever Voinescu a anuntat si el ca PDL va contesta legea Ponta-Antonescu la Curtea Constitutionala. „Vom contesta la CCR legea Ponta-Antonescu si vom invoca nerespectarea referendumului 2009 dar si problemele de reprezentativitate in Parlament. In acest moment, USL a decis sa dea raspunsul la referendumul din 2009: „Este adevarat ca nu vreti 471 de parlamentari? Va dam 481”, a declarat Sever Voinescu, marti, pentru HotNews.ro.

Citeste si:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro