Sari direct la conținut

Autorizatia de construire obtinuta de Marius Locic si Valeriu Stoica pentru un bloc de patru etaje in cartierul Cotroceni, suspendata in instanta. Un ONG sustine ca este ilegala

HotNews.ro
Santierul din str. Carol Davila 21 A, Foto: Asociatia Salvati Bucurestiul
Santierul din str. Carol Davila 21 A, Foto: Asociatia Salvati Bucurestiul

​​Tribunalul Bucuresti a suspendat, pe 6 martie 2012, autorizatia de construire pentru imobilul de patru etaje, cu pod locuibil, pe care Valeriu Stoica si Marius Locic vroiau sa-l construiasca in cartierul Cotroceni, pe strada Carol Davila 21 A, potrivit unui comunicat de presa trimis de asociatia Salvati Bucurestiul. ONG-ul sustine ca autorizatia de construire emisa de Primaria sectorului 5, este ilegala. Decizia poate fi atacata cu recurs. In acest moment blocul este construit pana la etajul trei.

„Desi instanta a decis suspendarea autorizatiei, lucrarile la santier continua. Miercuri, 14 martie, la ora 12, un executor judecatoresc se va prezenta pe santier pentru a comunica, oficial, constructorului decizia instantei. Dupa ce le vom aduce la cunostinta decizia instantei, daca vor continua lucrarile, este penal. Pana in acest moment, exista scuza ca ar putea sa nu stie ce s-a hotarat, desi fiind parte in proces, ar trebui sa urmareasca cursul acestuia. Asociatia si vecinii afectati au transmis Primariei Municipiului Bucuresti, Inspectoratului de Stat in Constructii si constructorului extras din site-ul Tribunalului Bucuresti cu dispozitia instantei. Cu toate acestea, nici constructorul nu a oprit lucrarile nici Primaria nici Inspectoratul nu au venit pe santier sa dispuna oprirea lucrarilor”, a declarat Nicusor Dan pentru HotNews.ro.

Asociatia Salvati Bucurestiul sustine ca va cere in instanta si anularea Autorizatiei de construire care a fost suspendata. „Oprirea lucrarilor, prin suspendarea autorizatiei de construire, a fost primul pas. In termen de 60 de zile de la comunicarea deciziei de suspendare a actului administrativ, avem posibilitatea sa cerem anularea acesteia, lucru pe care il vom face cu siguranta. Daca in cele 60 de zile nu cerem anularea autorizatiei, lucrarile pot sa reinceapa. Fiindca vom cere anularea autorizatiei, lucrarile vor fi suspendate pana la judecarea procesului”, a explicat Nicusor Dan.

ONG-situl sustine ca autorizatia de construire emisa de Primaria sector 5 este ilegala din urmatoarele motive:

– prin Hotararea Consiliului General nr. 232/2005 s-a aprobat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru str. Carol Davila 32-34A si pentru str. Carol Davila 21A – str. Toma Ionescu nr. 4, beneficiar fiind Marius Locic. PUZ-ul prevedea o inaltime maxima de P+4 etaje, un Coeficient de Utilizare al Terenului (CUT) de 2,5 si un Procent de Ocupare al Terenului (POT) de 55%.

– acest PUZ a fost modificat printr-un altul aprobat prin Hotararea Consiliului General nr. 44/2009. Prin noul PUZ se marea CUT de la 2,5 la 3,2 si suprafata de ocupare a terenului de la 55% la 70%. Pe suprafata ramasa de 30% prevedea spatiu verde. Beneficiarul PUZ era in continuare Marius Locic.

– in baza ultimului PUZ a fost emisa autorizatia de construire nr. 611-D din 13.10.2009 de catre Primarul Sectorului 5. Beneficiari: Valeriu Stoica, Cristiana Salomie si firma Euro Grup Intertrade SRL (apartinand lui Marius Locic). Autorizatia prevede doua etaje mai mult decat prevede PUZ-ul zonei, prevede ocuparea la sol a 90% din teren fata de 70% cat prevedea ultimul PUZ aprobat, nu are aviz PSI desi este vecin cu o benzinarie. Pe 16 octombrie 2009 expira competenta Primarului Sectorului 5 de a emite autorizatii de construire in zone construite protejate, aceasta trecand la Primaria Capitalei. Pe ultima suta de metri, Primarul Sectorului 5 s-a grabit sa rezolve solicitarea de fata, eliberand autorizatia pe 13 octombrie 2009.

– pe 8 octombrie 2011 Primarul Sectorului 5 semneaza in mod ilegal prelungirea autorizatiei de construire. Prelungirea ar fi putut fi facuta doar in primul an dupa emiterea autorizatiei, adica pana pe 13 octombrie 2010.

Omul de afaceri Marius Locic, invinuit in dosarul Voicu, si fostul ministru al Justitiei, Valeriu Stoica s-au asociat in 2008 pentru a construi un bloc de patru etaje cu pod locuibil in cartierul Cotroceni, pe strada Carol Davila. „Printr-un contract de asociere din noiembrie 2008, Valeriu Stoica, Cristiana Salomie si firma Euro Grup Intertrade SRL (apartinand lui Marius Locic), fiecare detinatorul unui teren de aprox. 400 mp, in str. Carol Davila nr. 21A, se asociau cu Marius Locic si cu firma S.C. Locic Imobiliare SRL. Incepand cu decembrie 2008, cei trei, reprezentati de Marius Locic, incep sa semneze antecontracte de vanzare-cumparare cu persoane fizice, care platesc sume consistente pentru apartamentele care urmau sa fie construite. Marius Locic si SC Locic Imobiliare se obligasera sa construiasca imobilul pana pe 15 iunie 2010. Nu se achita de aceasta obligatie. Mai mult, SC Locic Imobiliare intra in faliment pe 22 octombrie 2010. Cei 12 semnatari ai antecontractelor de vanzare-cumparare raman in aer. Semneaza pe 16 septembrie 2011 un contract de cesiune cu Marius Locic si SC Locic Imobiliare, prin care preiau de la acestia obligatia de finantare a imobilului. La contractul de cesiune se adauga si firma SC Tosun Group Construct SRL, care preia obligatiile de construire. Lucrarile de construire incep in ritm frenetic in octombrie 2011”, a explicat Nicusor Dan, citand documentele depuse la dosar, de parti.

Contactata de HotNews.ro, in legatura cu legalitatea autorizatiei de construire, Manuela Merisca, unul dintre beneficiarii constructiei, declara in urma cu cateva luni: „Construim conform Autorizatiei de Construire. Cladirea va ocupa doar 60 la suta din suprafata terenului, in rest fiind amenajat spatiu verde. Panoul de santier nu este acum afisat deoarece a trebuit sa schimbam numele beneficiarilor. Vechii proprietari au vandut acest imobil catre 12 persoane care au cumparat apartamente acolo. Domnul Stoica si domnul Locic nu mai au nicio treaba. Speram ca acum sa ne lase lumea in pace”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro