Sari direct la conținut

Crin Antonescu: Pana acum n-am avut niciun sondaj care sa ne dea sub 53%​

HotNews.ro

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat luni seara, intr-o emisiune la Realitatea TV, comentand pe marginea sondajelor de opinie aparute in presa, ca, in toate cercetarile comandate pana acum de USL, Uniunea n-a avut un scor mai mic de 53% din intentiile de vot. „Nu cred ca USL putea sa piarda 10 procente intr-un timp atat de scurt, mai ales intr-o perioada in care puterea este in criza”, a spus Antonescu.

Doua barometre de opinie au fost date publicitatii luni, diferenta dintre scorurile atribuite USL fiind de 10%.

Astfel, intr-un sondaj CSOP prezentat de EVZ, USL este cotata cu 47% din intentiile de vot, in timp ce PDL este cotat cu 20%, un scor cu 4% mai mare fata de luna trecuta. PDL este urmat in sondaj de Partidul Poporului – 18% si UDMR – 5%.

Un alt sondaj de opinie, realizat de CCSB la comanda Intact Media Grup, crediteaza USL cu 57% din voturi. Potrivit sondajului, pe locul doi se situeaza PDL cu 18%, o crestere de 4-5% in decurs de o luna. PDL este urmat de PP-DD – 12%, UDMR – 4%, PRM – 3%, PNG si PER cu cate 2%, iar UNPR si PNTCD cu cate 1%.

Crin Antonescu a comentat si pe marginea procentelor cu care este creditat actualul premier Mihai Razvan Ungureanu in topul increderii romanilor in politicieni, de 28-29% potrivit sondajelor.

„E normal ca o figura politica noua, intr-o postura politica noua, sa aiba un bonus de inceput. Cred ca soarta politica a lui Ungureanu si a PD-ului este marcata de un anumit paradox: cred ca dlui Ungureanu i-ar merge cu atat mai bine din punctul de vedere al cotei politice cu cat s-ar arata independent fata de PD, in vreme ce PD-ului i-ar merge cat mai bine daca s-ar putea agata de imaginea unui premier de succes. Acum in ce masura va avea succes in actul de guvernare premierul, in ce masura ar putea beneficia PD-ul, ramane de vazut. Noi suntem sceptici din multe motive. Cred ca Mihai Razvan Ungureanu este probabil ultima sansa a PD-ului. S-a mai incercat ceva cu dl Baconschi dar, din motive numeroase, proiectul a esuat. Ei au nevoie de o figura noua, o figura pe care PD, actuala putere, s-o asume cumva politic si in trena careia sa poata recupera. Cred ca e prea putin si mai ales prea tarziu”, a spus presedintele PNL, Crin Antonescu, la Realitatea TV.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro