Sari direct la conținut

Gazprom grabeste constructia gazoductului South Stream: Lucrarile vor incepe in decembrie 2012

HotNews.ro

Actionarii South Stream au decis sa accelereze implementarea proiectului in asa fel incat constructia gazoductului sa fie demarata in decembrie 2012, nu in 2013 asa cum se stabilise initial, a anuntat Alexei Miller, presedintele Gazprom. „Gazprom a facut tot ce este necesar pentru a avansa in mod semnificativ data demararii constructiei South Stream. Avem deja un cadru juridic international, interesul imens al tuturor participantilor din Europa, resursele financiare necesare, precum si experienta unica de punerea in aplicare a unor proiecte de mari dimensiuni in acest domeniu. Proiectul este necesar si asteptat”, a spus Alexei Miller.

Programul de constructie a South Stream va fi prezentat la Consiliul de Administratie al South Stream AG in luna februarie.

Gazprom a decis sa puna bazele South Stream cu scopul de a diversifica rutele de transport al gazelor naturale rusesti destinate Europei de Sud si Centrale.

In acest sens, au fost semnate acorduri interguvernamentale cu Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia, Slovenia, Croatia si Austria.

Pe 16 septembrie 2011, a fost semnat un acord al actionarilor South Stream. Potrivit documentului, Gazprom detine 50% din actiuni, compania italiana ENI – 20%, compania germana Wintershall Holding GmbH si cea franceza EDF – 15% fiecare.

Se presupune ca South Stream va fi compus din patru tronsoane a cate 15,57 miliarde mc de gaze fiecare, prima urmand sa fie pusa in functiune in decembrie 2015, capacitatea maxima a gazoductului, de 63 miliarde mc, urmand sa fie atinsa in 2018.

Costul estimativ al proiectului fiind de 15,5 miliarde de euro.

  • South Stream este considerat un proiect rival al Nabucco. Insa, spre deosebire de South Stream, Nabucco pare sa treneze. Proiectul Nabucco se afla la stadiul de semnare a Cadrului legal pentru Gazoductul Nabucco a fost finalizat prin semnarea, in Kayseri, Turcia, a Acordurilor de Sprijin al Proiectului intre NABUCCO Gas Pipeline International GmbH si ministerele implicate din cele cinci tari de tranzit (Austria, Bulgaria, Ungaria, Romania si Turcia). Pentru Nabucco, lucrarile sunt programate sa inceapa anul viitor.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro