Fondul de locuințe se apropie de 10 milioane de unități / Calitatea locuirii în România înregistrează însă o serie de “recorduri” îngrijorătoare

Fondul de locuințe se apropie de 10 milioane de unități, potrivit datelor INS. La sfârşitul anului 2022, pe o locuinţă din fondul locativ existent se înregistrau în medie, 2,8 camere/locuinţă, mai arată datele INS. Calitatea locuirii în România, în ciuda precarității sistemului național de colectare și sintetizare a datelor relevante, înregistrează o serie de “recorduri” îngrijorătoare, arată o analiză a Consiliului Economic și Social.

După ce au comparat cele mai importante baze de date din domeniu (Eurostat, Housing Europe – CECODHAS, etc.), autorii studiului CES arată că, dacă în UE-28 una din zece familii cheltuie mai mult de 60% din venitul disponibil pentru chirie, în România una din cinci gospodării se află într-o astfel de situație.

Dealtfel, într-un articol publicat în martie în revista științifică The Lancet, șapte membri ai departamentului de psihologie din King’s College London avertizează: „Beneficiile potențiale ale unei carantine masive și obligatorii trebuie cântărite cu precauție. Vor apărea costuri psihologice greu de acoperit. Lupta împotriva epidemiei nu ar trebui să nască o altă epidemie, mai puțin vizibilă, una care să ne afecteze direct spiritul”. Altfel spus, o posibilă nouă pandemie care ar reclama carantinarea populației și lucrul de acasă nu ar fi pentru mulți dintre noi un izvor de bunăstare psihică.

Mai mult de unul din zece tineri săraci trăiește într-o lipsă severă de locuințe în UE-28, însă în România procentul este de 44,7%

Deși România este fruntașă la numărul de locuințe în proprietate personală în UE-28, cel mai mic număr de camere de persoană (1,1) și cea mai mare rată de supraaglomerare (45,1% din locuințe) se înregistrează tot în România, mai arată documentul CES.

Dacă în UE-28 1,5% din populație nu are toaletă, duș sau cadă, 21,1% din populația României locuiește în această stare de precaritate, procent aproape triplu față de Bulgaria, următoarea clasată la nivel european. În plus, deși la nivel european costurile de construcție pentru noi locuințe au crescut cu numai 17% între 2010 și 2020, în România ele au crescut cu 49%. În aceste condiții, accesul la o locuință de calitate este unul extrem de dificil pentru segmente largi din populația țării.

Peste două treimi dintre locuitorii din UE trăiesc în locuințe aflate în proprietatea lor

România este fruntașă la numărul de locuințe în proprietate personală. În UE, în 2020, 70% din populație locuia într-o gospodărie care își deținea locuința, în timp ce restul de 30% locuia în locuințe închiriate.

Cele mai mari cote de proprietate au fost observate în România (96% din populație dețineau locuința), Slovacia (92%), Croația și Ungaria (ambele 91%).

Puțin peste jumătate din populația UE locuiește într-o casă. În România, procentul este cu aproape 15% mai ridicat. În UE, în 2020, 53% din populație locuia într-o casă, în timp ce 46% locuia într-un apartament (1% locuia în alte spații de cazare, cum ar fi bărci, dube, etc.). În România, 65,9% din populație locuiește la case.

În medie populația europeană dispune de 1,6 camere de persoană, cel mai mare număr înregistrându-se în Malta (2,3 camere/persoană) și cel mai mic, anume 1,1, în România.

Aproximativ 18% din populația UE trăiește într-o casă supraaglomerată, iar România are cea mai mare rată de supraaglomerare, 45,1% din locuințe găsindu-se în această situație.

Se consideră că o persoană locuiește într-o gospodărie supraaglomerată dacă gospodăria nu are la dispoziție un număr minim de camere egal cu: o cameră pentru gospodărie; o cameră per cuplu în gospodărie; câte o cameră pentru fiecare persoană singură în vârstă de 18 ani sau mai mult; o cameră pe pereche de persoane singure de același sex cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani; câte o cameră pentru fiecare persoană singură cu vârsta între 12 și 17 ani și neinclusă in categoria precedenta; o cameră per pereche de copii sub 12 ani.

Totuși, datele statistice trebuie analizate cu precauție, așa cum este cazul acestui indicator: în foarte multe state europene, camera de zi (sufrageria) nu este considerată statistic o cameră (așa cum este cazul României), ci doar dormitoarele, fapt care alterează semnificativ unii indicatori ai calității locuirii la nivel european.

În UE, aproape o treime din populație (32,5%) locuia într-o casă subocupată, cea mai scăzută pondere fiind în România (7,1%).

Aproximativ 14% din populația UE locuiește într-o casă cu un acoperiș cu scurgeri de apă și 8,2% din populație nu avea capacitatea de a menține casa suficient de caldă, cele mai ridicate procente înregistrându-se în Bulgaria (27,5%), Lituania (23,1%), Cipru (20,9%), Portugalia (17,5%) și România (10%).

În medie, în UE, 1,5% din populație nu avea toaletă, duș sau cadă. Acest lucru a fost cel mai frecvent în România (21,2% din populație), urmată de Bulgaria și Letonia (ambele 7,0%), precum și de Lituania (6,4%).

Chiriile au crescut constant din 2010 până în 2020, cu 14%, România raliindu-se mediei europene. Totodată, inflația a crescut tot cu 14%, în unele state, precum România, chiar și cu mai mult (26%). În același timp însă, România are costuri cu locuința sub media europeană, cele mai mari costuri înregistrându- se în Irlanda (84% peste media UE), Danemarca (66% peste medie) și Luxemburg (64% peste medie).

Totuși, deși la nivel european costurile de construcție pentru noi locuințe au crescut cu numai 17% între 2010 și 2020, în România ele au crescut cu 49%. În medie, în UE în 2020, 20,1% din venitul disponibil a fost dedicat cheltuielilor cu locuința, acest procent fiind de 16,6% în România.

Banca Mondială a propus de mai mulți ani să facem un Fond Național de Locuire. „O soluţie posibilă la blocajele din România de producere şi menţinere a unui stoc adecvat de locuinţe ar putea fi înfiinţarea unui Fond naţional de Locuire (FNL) dedicat.

Fondul ar fi o sursă centralizată de sprijin guvernamental pentru dezvoltarea pieţei de locuinţe accesibile ca preţ prin sprijin financiar direcţionat. Fondul ar consta din mai multe componente specifice de finanţare accesibile atât pentru sectorul privat cât şi pentru cel public. Obiectivul general al Fondului constă în creşterea disponibilităţii locuinţelor de bună calitate, eficiente energetic şi accesibile ca preţ. Acestea ar putea include locuinţe de închiriat sau achiziţia de locuinţe la un preţ accesibil sau îmbunătăţirea clădirilor sau cartierelor rezidenţiale”.

Amploarea fenomenului migraţiei din ultimul deceniu a generat, în domeniul locuirii un dezechilibru al cererii şi ofertei, suprapopularea unor centre urbane și o incidență ridicată a locuinţelor neocupate în alte localități.

Fondul imobiliar se deteriorează rapid din cauza întreținerii necorespunzătoare și a gestionării inadecvate a blocurilor vechi, se arată într-un raport al MDRAP.

Mai mult de o treime dintre românii vârstnici și dintre cei cu venituri mici se simt nesiguri în cartier, se arată într-un raport de cercetare privind calitatea locuirii din România. Traficul este cea mai importantă problemă privind mediul din vecinătatea locuinței, acesta constituind o problemă pentru doi din 5 români, mai arată documentul. România are un model de locuire caracterizat de schimbări reduse pe parcursul vieții.

Distribuția populației în funcție de costul locuinței și gradul de urbanizare

La nivelul Uniunii Europene, valoarea medie a distribuției populației în funcție de costul locuinței și gradul de urbanizare a fost de 25,0% în anul 2020, în scădere față de 33,8%, valoarea primului an de referință, 2012. Pentru România, valoarea a fost de 14,2% (2020), sub media Uniunii Europene și aflată în scădere, de la 41,3%, în anul 2012. Sub raportul clasamentului la nivelul Uniunii Europene, România s-a aflat pe locul 9. Datele referitoare la distribuția populației în funcție de costul locuinței și gradul de urbanizare se referă la populația zonelor aglomerate (cities) care cheltuiește peste 25% din veniturile gospodăriei pentru locuire.

Cine și când a construit cel mai mult în România?

În anul 1990, 85% din stocul de locuințe din România era construit după anul 1945, reprezentând în prezent o provocare din punct de vedere al întreținerii acestui fond consistent de clădiri aflate în proces de învechire.

Cele mai multe clădiri rezidențiale aflate în prezent în uz în România au fost construite în a doua jumătate a secolului XX. Perioada socialistă (1961-1980) a fost cea mai semnificativă pentru construcția de locuințe. Ne place sau nu, trebuie să recunoaștem cifrele.

Fondul de locuințe din orașe e caracterizat prin predominanța locuințelor construite între anii 1971 și 1990. Ponderea locuințelor construite după anul 1990 este de aproximativ 5% pentru cvintila cu cele mai reduse venituri (ce poate fi explicată de construcția noilor locuințe sociale) și 1-3% pentru toate celelalte cvintile de venituri.

Fondul de locuințe din mediul rural este mai vechi decât cel urban, cele mai multe locuințe fiind construite între anii 1946 și 1970, în toate cvintilele de venituri. Totuși, pare să existe un procent mult mai mare de gospodării din zonele rurale care ocupă locuințe mai noi, în toate cvintilele de venituri. Locuințele vechi din mediul rural sunt în cele mai multe cazuri și insalubre, fără acces la utilități și folosesc mijloace de încălzire improvizate care pun în pericol viața locatarilor. Vechimea fondului de locuințe din mediul rural sugerează necesitatea modernizării și realizării de construcții noi.

Date Eurostat privind condițiile de locuit pot fi consultate aici.