Sari direct la conținut

Bulgaria va arata UE cum sa incheie acorduri de gaze cu Azerbaidjan – presedintele Gheorghi Parvanov

HotNews.ro

Gazele naturale ce urmeaza a fi livrate Bulgariei de catre Azerbaidjan vor fi o „mica realizare” pentru Uniunea Europeana, iar acordul incheiat de Bulgaria cu Azerbaidjan in acest sens ar arata Europei „cum pot fi facute lucrurile”, a declarat presedintele bulgar Gheorghi Parvanov, potrivit Novinite.

Parvanov s-a intalnit luni, la Baku, cu omologul sau azer Ilham Aliyev, care a confirmat angajamentul Azerbaidjanului de a furniza Bulgariei aproximativ un miliard de metri cubi de gaze naturale pe an, odata ce constructia conductelor pentru transportul gazelor va fi finalizata.

O intelegere in acest sens a fost stabilita de presedintii celor doua tari in vara anului trecut.

Presedintele bulgar Gheorghi Parvanov, al carui al doilea si ultim mandat de sef al statului se va incheia in ianuarie 2012, a subliniat ca acordul de gaz dintre Bulgaria si Azerbaidjan reprezinta un semnal important pentru Europa.

Uniunea Europeana incearca sa atraga furnizori de gaze naturale din regiunea Marii Caspice si din Asia Centrala – unde Azerbaidjanul este o tara cheie – pentru a-si reduce dependenta de Rusia, atat prin proiectul gazoductului Nabucco, cat si prin alte proiecte mai mici.

„Bulgaria isi are rolul sau de a fi un factor proactiv in aceste relatii energetice, care poate prelua relatiile dintre UE si Azerbaidjan prin realizarea unora dintre initiativele pe care le-am lansat de ceva timp” a spus Parvanov.

„Trebuie sa obtinem o mica realizare pentru a putea arata Europei cum pot fi facute lucrurile, iar dupa aceea livrarile de gaz vor deveni mult mai substantiale in asa-numitul Coridorul sudic al gazului. Daca va fi realizat, acest mic progres (intre Azerbaidjan si Bulgaria) va fi semnificativ pentru Europa, nu numai pentru Bulgaria si regiunea noastra”, a explicat presedintele bulgar.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro