Sari direct la conținut

Profitul Petrom s-a dublat in primele noua luni, la 2,92 miliarde lei

HotNews.ro

Grupul Petrom a obtinut in primele noua luni ale anului un profit net de 2,92 miliarde de lei, de doua ori mai mult decat in perioada similara a anului trecut, se arata intr-un raport remis BVB. In aceeasi perioada, vanzarile au avansat cu 23%, la 16,22 miliarde de lei.

Reprezentantii Petrom arata ca in primele noua luni din 2011, compania a beneficiat de pretul favorabil al titeiului, care a compensat cheltuielile mai mari de explorare. Pretul titeiului Ural a fost cu 45% mai mare decat in perioada ianuarie-septembrie 2010.

„In trimestrul trei am continuat sa beneficiem de mediul favorabil al pretului la titei precum si de efectele pozitive ale programelor de management strict al costurilor si de imbunatatire a performantei operationale. Productia totala de hidrocarburi a Grupului a crescut usor fata de trimestrul trei din 2010. Reluarea cresterii in mai multe sectoare economice din Romania a impulsionat vanzarile noastre de carburanti si gaze. Cu toate acestea, pretul ridicat al titeiului a afectat, in continuare, marjele din segmentul vanzarilor cu amanuntul, in special, dar si marjele din rafinare, din cauza costurilor mai mari pentru titei”, a declarat Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom.

Productia de titei, gaze si condensat a Grupului a ajuns la 50,69 milioane bep, mai mare cu 1% comparativ cu perioada similara din 2010, datorita cresterii productiei in Kazahstan.

In ceea ce priveste investitiile, acestea au scazut cu 2% in primele noua luni, la 2,93 miliarde de lei, in vreme ce datoriile nete s-au diminuat cu 36%, la 2,16 miliarde lei.

Mariana Gheorghe a mai aratat ca in ultima parte a anului 2011 grupul se va concentra pe „initiativele cheie” din explorare (descoperirea potential semnificativa de gaze de la Totea si lucrarile ce urmeaza a fi executate in

parteneriat cu ExxonMobil in cadrul blocului Neptun din zona de apa adanca a Marii Negre) si pe centrala Brazi.

Cifrele financiare sunt neauditate si sunt intocmite in conformitate cu standardele internationale de raportare financiara (IFRS).

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro