Premiera: Concurenta vrea sa afle in 2011 prin sondaj online ce probleme au romanii in service-urile auto, in cadrul unei investigatii din 2009
Consiliul Concurentei (CC) a demarat miercuri pe site-ul propriu un sondaj online in scopul „de a cunoaste problemele pe care consumatorii le intampina cu ocazia operatiunilor de service (garantii, consultarea cu privire la tipul de piesa de schimb care se monteaza pe automobilele proprii, relatia cu asiguratorii s.a.)”. Sondajul online este o premiera pentru CC, sustine seful acestei autoritati, Bogdan Chiritoiu. Contactati de HotNews.ro in legatura cu motivul lansarii in acest moment a acestei „cercetari”, reprezentantii Consiliului Concurentei au precizat ca sondajul este parte a unei investigatii sectoriale lansate in luna mai 2009.
- „Sondajul online este o premiera pentru Consiliul Concurentei. Opinia consumatorului final este importanta pentru noi pentru ca ar putea ajuta la identificarea eventualelor disfunctionalitati ale pietei. Daca vom ajunge la concluzia ca exista probleme, vom interveni pentru remedierea celor de natura concurentiala si vom sesiza institutiile in masura sa actioneze in ariile ce nu sunt de competenta noastra”, a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.
Sondajul poate fi efectuat pana la data de 15 august 2011, la aceasta adresa.
Intrebati in legatura cu motivul lansarii acestui sondaj in momentul de fata, oficialii Consiliului Concurentei au precizat miercuri pentru HotNews.ro ca „acest sondaj este parte a unei investigatii utile de cunoastere a pietei pieselor de schimb pentru automobile”, care a fost declansata in luna mai 2009.
Scopul anuntat la acea data pentru aceasta investigatie a fost acela de „a analiza modul de functionare si mecanismele acestui sector si de a identifica si corecta eventualele disfunctionalitati de natura concurentiala”.