​VIDEO Suntem in egala masura si orientali, dupa cum suntem occidentali

„Secolul al XIX-lea a insemnat pentru noi o intoarcere brusca spre Occident si o lepadare de traditia Orientului. Intr-adevar, orice padure are uscaturi. Dar trebuie sa ne bucuram de ce ne reprezinta: Nu suntem doar occidentali, nu suntem doar orientali. Suntem calatori la portile rasaritului”, a explicat Constantin Raileanu, dirijorul formatiei Anton Pann, in cadrul unui eveniment desfasurat la Institutul Cultural Roman, ca parte a proiectului „Bizantul eram noi”, inceput in aceasta primavara.

Vezi aici doua „peşrevuri” preluate din colectia printului Dimitrie Cantemir (secolul XVIII) si ce „cauta” Calusul Romanesc in piesa unui polonez.

Citeste aici povestea lui Petru Peloponesiu (zis si „Hotul”) si asculta o manea dintr-un manuscris descoperit intr-o manastire, dar si variante de secol XIX ale pieselor Si noi la Ilinca, Inima mi-e plina si Bordeias, bordei, bordei.

„Ideea pe care o urmarim in aceste concerte este de a va purta pe dumneavoastra de-a lungul istoriei, de la palatele sahului persan la curtea califului din Bagdad si de pe malul Bosforului la curtea voievozilor romani, incercand sa va facem sa reiubiti o muzica ce ne-a reprezentat si de care nu trebuie sa ne fie rusine. Pentru ca ignorarea acestor radacini muzicale si culturale inseamna ca vom trai in continuare in nestiinta, facand confuzii copilaresti in a eticheta anumite muzici care, pentru simplul fapt ca ne suna noua oriental, sunt rele.

Vom putea sa facem diferenta intre ceea ce inseamna o muzica orientala cu istorie si ceea ce este o muzica fara fond. Astazi vedem peste tot muzica. Sau numim muzica orice ni se pare noua ca ar fi muzica. Ceea ce este gresit! Pentru ca muzica slujeste un scop.

Muzica – panaceu sau instrument periculos

Trebuie sa ne bucuram de ce ne reprezinta: Nu suntem doar occidentali, nu suntem doar orientali. Suntem calatori la portile rasaritului.

Constantin Raileanu, dirijorul formatiei Anton Pann

In antichitate, scopul muzicii era spiritual si in acelasi timp avea si un rol curativ. Zeul Asclepius al medicinei utiliza in tratamentul bolvanilor – spune legenda – muzica.

Muzica este un instrument periculos. Este ca o sabie cu doua taisuri. Poate manipula. Cel care face muzica si este un maestru al muzicii se poate juca cu oamenii. Adica el se joaca cu sentimentele. Muzica este cel mai direct mod prin care noi comunicam. Daca am invatat sa mintim inca de mici, prin muzica nu putem face lucrul acesta. Cel care canta nu poate fi decat sincer.

De aceea, chiar daca nu suntem cunoscatori ai unui anumit gen muzical, totusi ceva in noi ne spune ca nu este bine, ceva nu functioneaza cum trebuie. Chiar daca logic avem niste insiruiri sonore, in realitate nu are acel fundament spiritual. Pentru ca noi comunicam de la suflet la suflet.

Noi luptam pentru a nu transforma oamenii in roboti

Rolul formatiei Anton Pann este tocmai de a va face sa intelegeti importanta cunoasterii, cu bune si cu rele, a istoriei noastre. Trebuie sa avem curajul sa ne asumam greselile si sa invatam sa mergem mai departe. Pentru ca asta inseamna evolutia. Altfel, riscam sa ne rotim intr-un cerc continuu de greseli.

Cultura, in spiritul oricarui popor, reprezinta o cantitate importanta in ceea ce defineste acel popor. Spunea Nicolae Iorga ca daca iei credinta si traditia unui popor, acel popor nu mai exista. Si este foarte adevarat. Dezbracati un popor de credinta lui, de ideea in care el crede. Si de radacinile care il fac ca el sa ramana totdeauna cu fruntea sus in fata tuturor vicisitudinilor. Asa este traditia. Daca l-am dezradacina, el nu mai este roman, este un individ necunoscut, un numar intr-o masa mare de oameni: atunci noi nu mai existam, devenim roboti.

Noi luptam impotriva acestei ideologii, luptam pentru a nu transforma oamenii in roboti, ci de a fi noi insine, de a fi oameni. Este scopul fiecaruia dintre noi: sa fii om! Este cel mai greu!

Anton Pann si Dimitrie Cantemir – doi „calatori la portile Rasaritului”

Tin megali simfora (Ce mare nenorocire) este o piesa gasita in manuscrisul lui Anton Pann – Spitalul Amorului. El spune ca este facuta dupa cea greceasca. Prin traditie, aceasta piesa ii apartine lui Dimitrie Cantemir. Nu exista in culegerea lui (Cartea stiintei muzicii).

Trebuie specificat ca ceea ce a surprins Cantemir in acea culegere nu sunt compozitiile lui in totalitate. S-a constatat ar fi 8 sau 9 piese care ii apartin. Iar restul apar sub numele de „anonim” (de fapt nu au un autor si multi dintre cercetatori inclina sa i le atribuie lui Dimitrie Cantemir) si altele sunt cu autor.

Dar sunt si piese care nu se regasesc in culegerea lui, dar prin traditie au ramas ca fiind ale lui Dimitrie Cantemir. La fel si aceasta piesa, prin traditie, este atribuita lui Dimitrie Cantemir. Varianta lui Anton Pann, pe text romanesc.

Anton Pann face din aceasta piesa o mica suita, dupa modelul suitei otomane. In secolul al XIX-lea, datorita influentelor occidentale si al suflului nationalist pasoptist, romanii au inceput sa transforme si aceste suite in peisaje sonore interesante: alaturi de o piesa otomana sau post-bizantina, ei introduceau si o hora. Si totdeauna se incheie aceasta suita cu prima piesa. Piesa de fata, Tin megali simfora, merge pe exact aceasta impartire. Nu putem afirma ca este intr-adevar o suita, dar la scara mica merge pe acest model.

O, Moldavie iubita!

Veniamin Costaschi a fost Mitropolit al Moldovei in secolul al XIX-lea. Este cel care militeaza pe langa domnitorul vremii sa infiinteze scoli pentru tineri. Este cel care il determina pe domnitor sa deschida Academia Mihaileana. Datorita lui, Gheorghe Asachi si multi alti tineri au ajuns la burse in strainatate.

In perioada Eteriei a fost nevoit sa plece din tara si, in acest surghiun, se pare ca a scris un cantec in dulcele grai moldovenesc, amintind de versurile lui Dosoftei: „O, Moldavie iubita!” Este un cantec al Mitropolitului, dupa patria pe care a parasit-o, obligat fiind. Si pe care o va revedea dupa cativa ani. Este o piesa creata in glasul al saselea bisericesc.

​