Sari direct la conținut

Politic Show: Lazaroiu, despre Ponta: MICKY MAO; Antonello Celestini afirma ca Blejnar ar fi implicat si in contrabanda cu petrol; Replici dure la Consiliul National al PDL: "Oamenii simpli vad coruptii din realitate!"

HotNews.ro
politic show, Foto: Colaj foto
politic show, Foto: Colaj foto

Preda: PDL asteapta gestul de onoare al celor trimisi in judecata. PDL a decis ca actul unilateral care arata credibilitatea si onoarea celor trimisi in judecata este autosuspendarea, iar formatiunea asteapta acum reactia celor vizati, a declarat, astazi, vicepresedintele PDL, deputatul Cezar Preda. „Autosuspendarea este un act unilateral, care arata credibilitatea si onoarea celor trimisi in judecata. Prin acest act ei demonstreaza prin initiativa proprie ca PDL este un partid matur, cu oameni responsabili. Asteptam reactia celor vizati, sa vedem daca au onoare si daca suntem un partid de oameni tari”, a sustinut Cezar Preda, citat de EVZ.

Lazaroiu, despre Ponta: MICKY MAO. Consilierul prezidential pe probleme politice, Sebastian Lazaroiu, sustine, pe un blog, comentand acuzatiile liderului PSD Victor Ponta la adresa sefului statului privind participarea la Summit-ul PPE, ca „Micky Mao” a mai gasit o incalcare a Constitutiei de catre Traian Basescu. „Pentru a cincisprezecea oara (?) il auzim pe Micky Mao de la PSD cum il suspenda pe presedinte. A mai gasit el o incalcare a Constitutiei. Nu e cam mult?”, scrie Lazaroiu, citat de Gandul.

Culisele marii razgandiri din PDL. Democrat-liberalii au pus cruce pe criteriile de integritate sustinute de Monica Macovei, Cristian Preda si Sever Voinescu, desi pana nu demult liderii din BPN mimau deschiderea pentru reforma. Taberele din PDL au uitat pentru o zi de razboaiele dintre ele si si-au unit fortele pentru a ingropa propunerile de modificare a statutului care vizau coruptia, formulate de aripa asa-zis reformatoare din partid. Si ca sa fie clar intelesi ca Monica Macovei si Cristi Preda nu vor sta niciodata la aceeasi masa cu greii partidului, cei din urma au avut grija sa faca din sedinta Consiliului National de Coordonare (CNC) de sambata un spectacol aproape umilitor pentru cei doi europarlamentari si colegul lor deputat, Sever Voinescu, relateaza Romania libera.

Antonello Celestini afirma ca Blejnar ar fi implicat si in contrabanda cu petrol. Omul de afaceri Antonello Celestini a declarat ca Sorin Blejnar, presedintele ANAF, ar fi implicat si in contabanda cu petrol. El a mai adaugat ca schema era cunoscuta si de avocatul Marius Stancescu, cel care se recomanda drept un intermediar, in numele lui Sorin Blejnar. „Avem si martori la treaba asta ca nu eram singuri cand am vorbit de treaba asta. Au dat declaratii la DNA in privinta la treaba asta”, a spus Celestini intr-o interventie telefonica, la Realitatea TV, in cadrul emisiunii „Test de stres”, potrivit Adevarul.

Cum se imparte puterea in PDL. Blaga si-a gasit cei patru secunzi. Videanu renunta la functia de primvice. Udrea se multumeste cu planul doi. O data trecut si ultimul hop inainte de congres – Consiliul National de Coordonare, pedelistii intra in negocierile finale pentru functiile de conducere scoase la bataie in Conventia Nationala din luna mai. Daca Blaga si-a pus deja la punct echipa cu care va ataca sefia partidului, Boc asteapta clarificarea mandatului de premier. Lupta pentru putere in PDL a intrat in stadiul negocierilor finale. Primul care si-a stabilit echipa este Vasile Blaga, actualul secretar general mizand pe sprijinul a patru secunzi, pe care ii doreste primvicepresedinti. Liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur si eurodeputatul Traian Radu Ungureanu sunt cei care au batut deja palma cu Blaga, dupa cum au confirmat pentru gandul surse din conducerea partidului. Curtat initial de Cotroceni pentru a candida cu propria motiune, primarul Sectorului 3, Liviu Negoita, s-a raliat si el in spatele fostului ministru de Interne, urmand sa tinteasca functia de primvice. Cel de-al patrulea aghiotant este si piesa de baza a candidaturii lui Blaga: presedintele PDL Caras-Severin, Sorin Frunzaverde, informeaza Gandul.

Replici dure la Consiliul National al PDL: „Oamenii simpli vad coruptii din realitate!”. Consiliul National de Coordonare al PDL a respins sambata propunerea de modificare a statutului potrivit careia membrii PDL trimisi in judecata sa fie suspendati automat din partid. Monica Macovei, Cristian Preda si Sever Voinescu au criticat partidul pentru „lipsa de responsabilitate” in luarea acestei decizii. Noi riscam sa intram intr-o curba din care sa nu ne mai putem ridica daca nu vom clarifica relatia noastra cu cei care, nu in mod neintemeiat, ci in mod justificat, sunt acuzati pentru coruptie, pentru ca oamenii simpli vad coruptii din realitate, potrivit Adevarul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro