Sari direct la conținut

Ioan Oltean la RFI: PDL modifica statutul, dupa cazul Pasat – orice membru urmarit penal va fi suspendat

RFI Romania

Orice membru al PDL care e urmarit penal ar putea fi suspendat automat din partid, a declarat la RFI vicepresedintele Ioan Oltean. Conducerea formatiunii vrea sa modifice statutul Partidului Democrat Liberal in acest sens, a spus liderul democrat liberal. In opinia sa, cazul Pasat va fi rezolvat „azi sau maine”.

Conducerea PDL va transa cazul Pasat cat de curand, declara Ioan Oltean. Deputatul Dan Pasat, care a ramas cu imunitatea neatinsa si care nu poate fi deci arestat de procurori ar trebui sa-si dea demisia din partid, a spus vicepresedintele formatiunii.

„Cazul Pasat, eu cred ca azi sau maine va fi solutionat in sensul ca probabil el sau prin structurile politice ale partidului se va lua o masura, care trebuie sa fie statutara, pentru ca domnia sa sa-si piarda calitatea de membru al Partidului Democrat Liberal. Este o chestiune asupra careia in principal trebuie sa se pronunte domnul deputat, pentru ca demisia este un act unilateral de vointa si el este singurul care poate sa aprecieze daca are sau nu are motive sa demisioneze”, a explicat Oltean.

Duminica, deputatul Dan Pasat a declarat ca nu intentioneaza sa demisioneze din Parlamentul Romaniei, insa decizia cu privire la demisia sa din partidul din care face parte o va lua in urmatoarele zile. Pasat sustine ca nu doreste ca PDL sa aiba de suferit de pe urma sa.

Pasat a fost acuzat de DNA de fapte de coruptie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro