Mituri si legende despre energia hidro si tranzactiile cu curent ieftin
La sfarsitul lui decembrie Hidroelectrica a vandut prin OPCOM lui ArcelorMittal Galatio cantitate de energie de 1,75 TWh la 130 lei/MWh, in conditiile in care pretul la care se derulau celelalte tranzactii pe bursa era de 170 lei/MWh. Explicatiile pe care le auzim de la Ministerul Economiei sunt aceleasi de fiecare data cand se face o tranzactie la preturi sub piata: „pretul permite profit”, „incurajam economia”, „tranzactia s-a facut totusi pe bursa, deci competitiv” etc. Alte doua companii vor sa cumpere energie pe 4 ianuarie si au facut oferte de cumparare la 133, respectiv 159 lei/MWh; ne putem astepta ca la licitatie sa „castige” tot Hidroelectrica.
Ce e in neregula cu aceste tranzactii?
1. Obligarea companiilor de stat din energie sa vanda pe OPCOM are o logica foarte simpla: produsul unei companii de stat trebuie vandut competitiv in asa fel incat sa il cumpere cine da mai multi bani. Astfel se maximizeaza incasarile firmei de stat. Este, daca vreti, acelasi principiu ca si cel din spatele achizitiilor publice: statul trebuie sa cumpere competitiv ca sa nu cumpere scump. La fel, ar trebui sa vanda competitiv ca sa nu vanda ieftin. Dar tranzactiile despre care vorbim zilele acesteanu maximizeaza profitul statului: in loc ca Hidroelectrica sa puna pe bursa o cantitate de energie pentru care sa concureze cumparatorii, cumparatorii sunt cei care pun pe bursa oferte de cumparare la preturi foarte mici si Hidroelectrica e (siungurul) ofertant care „isi permite” sa dea curent la acest pret mic.
Cum ar trebui sa procedeze Hidroelectrica? Hidroelectrica ar trebui sa puna la vanzare cantitati de energie, sa primeasca oferte de la mai multi si sa vanda cui ofera un pret mai mare. Hidroelectrica ar putea sa-si imparta cantitatea de energie in oferte pentru cantitati mai mici, in asa fel incat sa poata exista cat mai multi cumparatori care sa concureze intre ei prin pret.
2. Hidroelectrica are un mare avantaj competitiv: poate oferi energie pentru varfurile de consum, lucru pe care Nuclearelectrica nu-l poate face, de exemplu, Nuclearelectrica producand continuu electricitate, iar multe capacitati termo il pot face cu costuri prea mari. Atunci cand se inregistreaza un varf de consum, cererea in piata e mai mare, ceea ce inseamna ca si pretul e mai mare. In alte cuvinte, pretul la care ar putea vinde Hidroelectrica pe OPCOM, daca intr-adevar ar exista competitie si transparenta, ar trebui sa fie mai mare decat pretul mediu de pe OPCOM.
3. In legatura cu energia hidro exista mai multe mituri pe care lumea le inghite pe nemestecate. De exemplu, „curentul hidro este ieftin”, „avem nevoie de un mix de productie, Hidroelectrica nu poate vinde energie hidro pura” (de aceea cumpara de la Termoelectrica). Toate acestea sunt pure povesti care din pacate au prins la public.
In primul rand,energia hidro nu este „ieftina”. Chiar daca am judeca dupa costuri (lucru care este gresit, dupa cum explic mai jos), energia hidro la noi are costuri mici pentru ca, de exemplu,Hidroelectrica nu plateste un leu pentru apa sau folosirea barajelor. Mai mult, la noi Hidroelectrica are o multime de investitii in plan pe care nu reuseste sa le finalizeze de ani de zile, iar pe altele nici nu le poate porni pentru ca n-are bani (vezi proiectul Tarnita). Cum ar fi daca pretul energiei hidro ar putea sa acopere si aceste costuri? Nu cumva piata competitiva intr-adevar ne-ar oferi niste preturi care sa permita si noi investitii?
– Pe de alta parte, pretul de vanzare depinde de cerere si de oferta, nu de costurile la care se obtine un produs – acest lucru e valabil pe orice piata, inclusiv in energie. Pretul nu este „cost plus” ca in comunism, ci cat e dispus un cumparator sa dea pentru ceea ce oferi. Daca nu reusesti sa produci cu un cost sub pretul pe care ti-l da piata, dai faliment. In loc de asta, tot aud cum „Hidroelectrica produce la cost mic, deci trebuie sa dea energie hidro ieftina” sau cum se justifica mentinerea unor capacitati termo de productie falite – vezi arieratele Termoelectrica -, pe principiul ca „ne trebuie un mix de energie”. De asta spunem ca vrem sa mai pastram nitel acea parte din minerit care e falimentar (majoritatea CNH si SNLO). Ba mai nou ni se explica si oficial faptul ca Hidroelectrica ar trebui sa cumpere ea insasi energie termo pemtru ca „nu poate vinde energie hidro pura”, iar termo nu ar supravietui pe piata desi de fapt ne trebuie un „mix de energie”. Din punct de vedere economic, acest lucru e un nonsens. Daca intr-adevar e nevoie si de termo pe carbune (lucru pe care il cred si eu), pentru un mix de energie sigur, piata va confirma acest lucru, adica vor exista cumparatori dispusi sa plateasca mai mult pentru energie termo ca sa-si faca acest „mix”. De ce avem nevoie de energie termo? Ca sa nu ne prinda vreo seceta, de exemplu. Dar exact pentru acest lucru exista traderii si furnizorii pe piata angro: acestia au rolul de a cumpara pe piata angro energie din mai multe surse, isi construiesc acest „mix” si-l vand consumatorului final pe piata de retail. Traderul ar trebui sa castige tocmai din gestionarea riscului (cum e cel de seceta), pe care si-l asuma el, nu din „vamuirea” unui produs de stat cumparat „ieftin” si vandut scump fara niciun risc. Nu e treaba Hidroelectricii sa cumpere energie termo: si Hidro, si toate centralele termo ar trebui sa-si puna intreaga cantitate disponibila de energie pe bursa si s-o dea cui ofera mai multi bani.
In loc de concluzie, trebuie sa retinem ca functionarea pietei de energie e mult mai aproape de functionarea oricarei alte piete decat ar parea din justificarile oficialilor. De fiecare data cand auziti despre cine stie ce bazaconie tehnica greu de inteles, specifica chipurile sectorului energetic, si care nu ar permite functionarea pietei de energie pe criterii competitive, sau justifica intretinerea unor companii falite pe picioare din banii nostri, nu va lasati pacaliti. In 90% din cazuri ceea ce va spune propria judecata si bunul simt economic e mai aproape de adevar.
INTERVIURILE HotNews.ro