VIDEO INTERVIU Sefii Publicis, despre planurile pentru 2011, dupa cumpararea Publicis Romania: Digitalul si PR-ul trezesc interesul clientilor nostri. Un reviriment este posibil incepand din semestrul doi
HotNews.ro
Grupul de comunicare Publicis, care a preluat recent de la Teddy Dumitrescu pachetul majoritar in Publicis Romania, urmareste sa isi dezvolte in 2011 activitatile in domeniile digital, relatii publice si evenimente pe plan local, deoarece acestea trezesc interesul „multora dintre clientii nostri si al celor care planuiesc sa investeasca in Romania”, spune Tomasz Pawlikowski, CEO Publicis pentru Europa Centrala si de Est.
- Tomasz Pawlikowski si Teddy Dumitrescu, CEO Grupul Publicis Communications Services Bucuresti, au discutat cu HotNews.ro despre recenta achizitie a Publicis Romania si despre perspectivele pietei locale de publicitate, unde este asteptat un reviriment incepand din semestrul doi al anului viitor.
Tomasz Pawlikowski pentru HotNews.ro:
- Cel mai mare avantaj al preluarii pachetului majoritar in Publicis Romania este ca avem, acum, intregul control asupra operatiunii. Ea va fi integrata cu celelalte din regiune, ceea ce ne va permite sa cream sinergii intre operatiunile din diverse tari.
- Despre faptul ca, in anuntul privind achizitia Publicis Romania, se mentioneaza ca aceasta completeaza extinderea in Balcani: deoarece avem, deja, pachetul majoritar in operatiunea din Bulgaria si suntem, practic, prezenti in toate tarile din fosta Iugoslavie, acesta (Romania – n.r.) era ultimul punct unde noi, Publicis Groupe, nu detineam majoritatea intr-una din entitatile noastre.
- De ce s-a finalizat aceasta achizitie acum, in 2010, nu mai devreme? In primul rand, am fost multumiti de solutia pe care am avut-o, pana acum, pe plan local, deoarece nu afecta nici clientii, nici operatiunea Publicis. In al doilea rand, Publicis Groupe se dezvolta rapid in Asia, pe moment, iar prioritatile in acest sens au fost mult, mult mai mari. Am pregatit acest acord de mai multi ani, dar am lucrat mai intens in ultimul an si jumatate.
- Pentru anul viitor urmarim sa dezvoltam o oferta multichannel pe piata locala. Ne gandim intens la zona de digital, care este subdezvoltata in Romania, dar in care dorim sa facem pionierat cu unele dintre initiativele pe care le planuim. PR-ul este o alta zona, precum si evenimentele – diverse servicii de marketing. Multi dintre clientii nostri si dintre cei care planuiesc sa investeasca in Romania vor dori sa foloseasca servicii in aceste zone.
- Europa Centrala si de Est in ansamblul ei a fost afectata de undele provocate de criza in SUA si Europa Occidentala, insa acesta tari sunt piete care evolueaza rapid, iar daca dezvoltarea este mai lenta acum, recuperarea va fi mai rapida.
- Daca Romania nu-si va reveni in a doua jumatate a anului viitor, voi fi surprins.
- Cum poate un avans al pietei regionale sa ajute si piete-problema precum Romania? Prin bune exemple. Investitorii care sunt multumiti de ceea ce se intampla in pietele vecine vor fi multumiti si in Romania. Cred ca lucrurile functioneaza astfel. Observ acest lucru in fosta Iugoslavie – Slovenia este mult mai avansata, Serbia, Croatia, Bosnia sunt in urma, dar dovedesc un potential mare.
Teddy Dumitrescu pentru HotNews.ro:
- In principiu, preluarea pachetului majoritar in Publicis Romania de catre Publicis Groupe nu aduce schimbari foarte mari. Sigur, avem un acces mai direct la ceea ce inseamna resursele grupului Publicis si acest lucru inseamna, in primul rand, know-how, accesul la dezvoltarea unui numar de divizii posibile in viitor – la care trebuie sa ne gandim acum – mai ales pentru ceea ce inseamna delocalizare in zona productiei, indiferent ca e vorba de digital sau productie traditionala.
- De ce are loc aceasta achizitie acum? Decizia a fost luata la nivel strategic de Publicis Groupe acum 2 ani, dupa care a intrat in faza de implementare si fiecare tranzactie are timing-ul ei. Sa nu uitam faptul ca Publicis Groupe perfecteaza astfel de tranzactii peste tot in lume, probabil in ritmul de cel putin o achizitie pe saptamana. Ar trebui sa aiba o armata foarte mare in headquarters care sa gestioneze simultan toate aceste tranzactii. Deoarece am fost si am vazut etajul de corporate de pe 133 Champs Elysees in Paris, pot sa spun ca nu este o armata de oameni, este o mana de oameni, mai precis vreo patru, care se ocupa de toate aceste tranzactii peste tot in lume. (…) Tranzactia a aterizat la finalul lui 2010, intr-o perioada de criza. Dar nu criza a fost trigger-ul tranzactiei.
- Cat de mult cantaresc clientii internationali, de retea, in portofoliul Publicis pe piata locala: Depinde cum privim conceptul de clienti internationali de retea, pentru ca unii clienti sunt clienti Publicis Worldwide, altii sunt clienti Publicis Groupe. Exista cel putin doua exemple relativ recente, Orange si Carrefour, care nu erau in mod specific clienti Publicis Worldwide. Sunt clienti care au decis sa lucreze cu Publicis Groupe si care au vrut sa-si pastreze in fiecare piata libertatea de a alege una dintre agentiile Publicis Groupe, respectiv Publicis, Saatchi sau Leo Burnett. (…) Privind simplist, cu toti clientii, probabil ca o pondere foarte importanta o au clientii internationali.
- Despre perspectivele pentru 2011: E foarte greu de facut estimari in momentul de fata. Din semnalele pe care le vedem noi, local, cred ca nu se va intampla nimic pozitiv in 2011. Deocamdata, ceea ce ne intereseaza pe toti este sa vedem momentul in care se opreste declinul. Sigur ca la un moment dat vom vedea ca piata totala de media nu mai scade. Faptul ca nu mai scade bineinteles ca poate fi un motiv de bucurie, dar un motiv de bucurie retinuta. Pentru ca in momentul in care piata nu mai scade, asta nu inseamna ca s-a restabilit la un nivel normal. Probabil ca in 2011, din semestrul doi, s-ar putea sa vedem ca piata nu mai scade sau poate ca da semne timide de crestere, sa zicem cu 2-3% – ar fi un scenariu optimist. Dar si in momentul in care piata incepe sa creasca cu 1-2%, sa ne amintim ca ea este la aproape jumatate fata de 2008. Deci va trebui sa creasca destul de multa vreme si cu bugete consistente ca sa se aseze la un nivel corect.
- Nu cresterea pietei de media din tarile din pietele inconjuratoare va atrage cresterea pietei de media in Romania. Daca piata de media incepe sa creasca in regiune, in tarile inconjuratoare, inseamna ca economia a inceput sa mearga mai bine in tarile respective. Faptul ca economia va merge mai bine in tarile respective poate avea un efect pozitiv asupra economiei romanesti, pentru ca pana la urma e vorba de exporturi, de o gramada de lucruri. Vorbind de tarile inconjuratoare, nu stiu daca acestea vor face o mare diferenta pentru Romania. Va face o mare diferenta momentul in care pietele din Europa de Vest vor incepe sa mearga mai bine. Ceea ce inseamna ca si exportul din Romania va incepe sa mearga mai bine, ca economia romaneasca va creste. Faptul ca vor creste pietele de media din regiune nu inseamna deloc ca va creste si in Romania sau ca au vreo influenta directa.
Miercuri, intr-o intalnire cu presa pe tema anuntului ca Publicis Groupe a preluat 51% in agentiile Publicis Romania, Publicis Events si Focus Advertising, Teddy Dumitrescu si Tomasz Pawlikowski au aratat intre altele ca:
- Un acord este pe cale sa fie incheiat si in cazul agentiei de media Optimedia, negocierile in acest sens intre Teddy Dumitrescu si VivaKi, reteaua de media a grupului Publicis, putandu-se solda cu un anunt oficial in urmatoarele sase luni.
- Publicis Groupe a facut aceasta achizitie deoarece doreste sa detina controlul asupra operatiunilor pe care le desfasoara pe toate pietele
- In privinta altor posibile achizitii pe piata locala, unde Publicis Groupe mai este reprezentat de agentiile Saatchi&Saatchi si Leo Burnett, Tomasz Pawlikowski: Grupul are o capacitate limitata de a face achizitii pe o piata anume. „La nivel de grup, credem ca achizitiile noastre in Romania sunt deja considerabile. Nu cred ca se va mai petrece ceva in viitorul apropiat”
- Despre planurile pentru 2011: Planuim sa dezvoltam reteaua intern. Dupa ce am trait impreuna 15 ani (de cand Publicis Romania reprezinta grupul Publicis pe piata locala – n.r.), acum ne-am casatorit. Dupa ce ne-am casatorit, ne gandim sa facem copii. Anul viitor vor fi doua-trei lucruri care vor schimba situatia in acest sens.
- Nu ar fi elegant sa dezvaluim valoarea tranzactiei recent incheiate