Andrei Plesu: In Romania, daca a existat un samizdat, a fost samizdatul mancarii

„La noi saracia arata asa: in aprozar erau trei cartofi, intr-o lada plina de noroi. In Polonia saracia arata asa: era o lada curata, fara nici un cartof”, a spus Andrei Plesu in cadrul unei conferinte, explicand diferentele care existau in anii ’80 intre mediul romanesc si cel polonez. „S-a creat un underground extraordinar al procurarii de mancare, ce a creat confuzii enorme in mintea strainilor care veneau aici. Erau invitati acasa, indopati pana la lesin, in timp ce auzeau ce groaznica e situatiunea”, a mai comentat celebrul scriitor, mentionand ironic ca „samizdatul mancarii” a fost „o forma de rezistenta” pentru gospodinele din Romania. Intitulata „Jurnalul. Al cui?”, intalnirea a avut loc pe 18 noiembrie, la Biblioteca Central Universitara din Bucuresti, in cadrul seriei de evenimente „Cultura bate criza”.

„Pe 21 decembrie ’89 am asistat la o scena care ar trebui sa ne puna pe ganduri”, a povestit Andrei Plesu, invocand un episod petrecut pe vremea cand traia „exilat” la Tescani.

Nu mai vreau sa traiesc intr-o lume in care principalele subiecte se numesc Ciutacu, Basescu, Gadea, Becali, Diaconescu.

Andrei Plesu

„Eu eram in camera mea, care trebuia sa fie putin la o parte de restul asezamantului. Si am fost chemat repede: „Veniti, ca se vede ceva ciudat la televizor!” Cand m-am dus la televizor, l-am vazut pe Dinescu, pe Caramitru, spunand lucruri incredibile, sprijinindu-se unul altul – mi s-a parut ca sunt un manunchi de vreascuri care stau numai pentru ca se sprijina unul pe altul. Si in timp ce se petrecea scena asta, au intrat in locul cu televizorul doi tarani care adusesera oua. Cand au vazut ce se intampla pe ecran, au incremenit pentru o secunda si apoi au cazut in genunchi si au inceput sa se inchine. Asa traita, Revolutia e altfel”.

Celebrul scriitor a vorbit si despre articolele pe care „din pacate” le publica in ziare. „Scriu saptamanal doua articole care sunt despre realitatea imediata. M-am intrebat de multe ori daca merita sa-ti irosesti viata si sa iei din timpul proiectelor tale ca sa comentezi saptamanal personaje si situatii fara consistenta. Nu mai vreau sa traiesc intr-o lume in care principalele subiecte se numesc Ciutacu, Basescu, Gadea, Becali, Diaconescu. E o lume care, in ciuda pitorescului ei de suprafata, e imens de repetitiva si vida. In Romania se intampla mereu lucruri enorme, ca si cum nu s-ar intampla nimic. Sau invers, nu s-a intamplat nimic, ca si cum ar fi lucruri extraordinare”.

Diferentele dintre mediul polonez si cel romanesc erau enorme, crede Andrei Plesu, cel putin in anii 1980-1981. „In Polonia m-a frapat o anumite demnitate a lor: exista acolo o saracie geometrica. La noi saracia arata asa: in aprozar erau trei cartofi, intr-o lada plina de noroi. In Polonia saracia arata asa: era o lada curata, fara nici un cartof”.

„Rezistenta” in regimul comunist din Romania

„Am insistat intotdeauna ca cei care spun ca „au rezistat in cultura” abuzeaza de termenul „rezistenta”. „Rezistenta”, desi pare sa sune pasiv, in realitate e o forma de actiune. „Rezistenta franceza” nu era un fel de a citi Rousseau, ci era un fel de a iesi la bataie, a-ti risca viata. „A rezista” implica, militar vorbind, o forma de opozitie. Or la noi, ideea ca un chirurg care opereaza rezista prin chirurgie, sau un tamplar care face scaune rezista prin scaune… asta a creat o atmosfera in care toti „au rezistat”.

Categoria care „a rezistat” cel mai bine in Romania sunt gospodinele. In Romania, daca a existat un samizdat, a fost samizdatul mancarii. S-a creat un underground extraordinar al procurarii de mancare, ce a creat confuzii enorme in mintea strainilor care veneau aici. Erau invitati acasa, indopati pana la lesin, in timp ce auzeau ce groaznica e situatiunea. A fost o forma de rezistenta…”

Am mai povestit cum am trait eu Revolutia… Venisem de la Tescani pe 22 decembrie, iar femeia de serviciu a familiei vecine cu mine a intrat noaptea ca un fulger in curte si a spus: „La colt se dau masline si nu e nimeni!” Asta era rezultatul multor ani de „rezistenta prin masline”! Asta este, asa am rezistat…”

De la Romania anilor ’75 (fara paine), la Germania zilelor noastre (fara cafea)

„Ultima data cand am fost in Germania, m-am dus sa beau o cafea la o cafenea dintr-o linie celebra: cafenelele Einstein. Eram intr-o piata foarte sic din Berlin, am intrat si am spus: „Buna ziua! As dori o cafea!” Si mi-au raspuns „N-avem!” „Zic dar ce vindeti aici?”. „S-au stricat toate aparatele si nu putem produce nici o cafea”. E adevarat ca m-am inteles greu cu omul asta, pentru ca era de undeva din Pakistan…”

E un contrast cu ce am trait in ’75, cand am fost prima oara in Germania, cand am intrat intr-o brutarie si am intrebat ce eram obisnuit sa intreb in Bucuresti: „Aveti paine?” Si ala s-a uitat la mine „Dar ce crezi ca facem aici?”.”

Irealismul la romani

„E un text incredibil in Jules Michelet, in cartea lui despre Romania, in care e povestit un divan ad-hoc si se plang de torturile in care au fost supusi de boieri, cum ii pun la ardei iute si ii leaga ca sa se inece cu ardei iute, lucruri teribile. Si se ridica un politician roman, care spune: „Dragii mei, a fost ingrozitor, imi dau seama prin ce ati trecut, e regretabil, dar acum incepe o era noua, va propun sa uitam!” La care taranii se uita destul de umiti la acest politician si spun: „Da, sa uitam!”. Am putea spune ca irealismul la romani e o forma de patriotism… daca nu ai asta – fugi…”

Nu cred ca intelectualii adevarati trebuie sa faca politica. Nu pot sa imi inchipui nicaieri pe lume un guvern in care sa fie executivi Constantin Brancusi, George Enescu, Balzac si cu Mallarmé. Esec garantat!

Andrei Plesu

„Intelectualul este dubitativ, are intotdeauna variante multiple si de aceea nu cred ca intelectualii adevarati trebuie sa faca politica. Dupa ’89 a fost un episod cand a trebuit, pentru ca era o atmosfera revolutionara, aia trebuiau inlocuiti. Dar nu pot sa imi inchipui nicaieri pe lume un guvern in care sa fie executivi Constantin Brancusi, George Enescu, Balzac si cu Mallarmé. Esec garantat!”

„Intotdeauna rolul trebuie sa bata eul. Cand a spus Iorga „Eu nu sunt eu!”, asta voia, printre altele, sa spuna. Intr-o postura executiva, nu mai ai voie sa fii tu cu hachitele tale, cu toate fitele tale, cu mica ta personalitate. Nu, acolo nu se cere originalitate, ci eficacitate!”

„La un moment dat am primit un telefon de la un inspector de cultura local, care m-a contrazis. Eu spuneam ceva si el avea alta opinie. Opinia lui era gresita. Dar pe mine nu asta m-a interesat, ci m-a interesat ca m-a contrazis. Am auzit o voce in ceafa care imi spunea asa: „Totusi, cum isi permite asta sa ma contrazica?” Dupa foarte putin timp am plecat de la minister. Asta e pericolul: cand incepi sa crezi ca e o obraznicie sa ai pe cineva care te contrazice. Eu nu am rezistat in nici o functie decat maximum doi ani, dupa doi ani am simtit pericolul maxim.”

Cum sunt si cum nu sunt romanii

Nu cred in definitii globale: „Romanii sunt asa…”, „Francezii sunt asa…”. Exista romani si romani. Exista romani de care ma simt foarte apropiat, exista straini de care ma simt mai apropiat decat de unii romani. Romanii sunt o masa diversa. Printre ei au existat nenumarati care au facut probe de demnitate.

La CNSAS toata lumea cauta informatori, pentru ca asta este, astazi, de interes public. Dar despre ce nu se vorbeste este cantitatea impresionanta de documente in care oameni absolut nesemnificativi socialmente – profesori din cate un sat, notari din cate un targ de munte – au o atitudine incredibil de demna. Am avut cazul unui profesor de romana dintr-un sat, care a fost invitat de un ofiter de securitate sa semneze un angajament, sa devina informator. Raspunsul lui scris este „Nu sunt capabil de asa ceva.” Despre omul asta nu vorbeste nimeni si va asigur ca sunt foarte multi ca el. Toti spun „Domle, n-aveai ce sa faci! Asta era situatia!” Nu e adevarat! Au fost foarte multi care s-au comportant decent.”

Am momente cand ma tulbura comportamentul poporului nostru la cate o inmormantare, la cate un miting…

Andrei Plesu

Recunosc ca numarul momentelor mele de criza interioara, legata de patrie si popor, sunt mai dese in ultimii ani. Dar poate ca este imbatranirea mea de vina. Eu am momente cand ma tulbura comportamentul poporului nostru la cate o inmormantare, la cate un miting…

„Eu imi citesc forumul dupa fiecare articol. Care de obicei e devastator: daca as fi mai slab de inger, n-as mai scrie in restul vietii nici un rand. De la injuraturi simple, cinstite, pana la ample elaborari metafizice, am incasat tot. Dar astia sunt cati? Sunt 10, 30, 80 de insi. Eu cred ca sunt si multi aceia care nu au aceasta forma mentala. Apar niste oameni care numai pentru asta traiesc, intr-un fel ma flateaza. Sunt unii care asteapta toata saptamana sa-mi apara articolul, ca sa-mi dea una in cap, sa imi spuna vreo dracie. In fond, sunt cititorii mei!”

Romanii au tendinta dubla, pe de o parte de a invinui pe altcineva pentru ceea ce nu fac ei, iar pe de alta parte de a se concentra pasional pe lucruri care sunt in afara lor. Una dintre probleme noastre este ca suntem un popor de dirijori, nu un popor de interpreti. Toti romanii ar putea sa conduca aceasta tara. „Da-mi mie”, spune romanul, „trei luni si zece insi, sa vezi cum iti pun Romania la punct.” Asta e convingerea intima a fiecaruia, care ajunge sa fie suficienta. Dupa ce declari asta, te duci si te imbeti. Romania… chiar si nenorocirea o traieste intr-o versiunea relativist euforica.

Cei care se bucura de Adrian Copilul Minune sunt nefericiti? Nu, sunt hiperfericiti si sunt milioane!

Andrei Plesu

Daca veti contempla poporul roman, o sa vedeti cel putin doua lucruri: ca sunt categorii intregi, ample, pentru care nefericirea nu exista. Eu cunosc ample categorii umane, tineri… Cei care se bucura de Adrian Copilul Minune sunt nefericiti? Nu, sunt hiperfericiti si sunt milioane! Noi, pentru ca venim in contact cu acei semeni ai nostri care sunt si ei nemultumiti si nefericiti, avem impresia ca este o stare generala a populatiei. Ingrijorarea mea este ca oamenii nu sunt suficient de nefericiti ca sa se mobilizeze pentru o solutie. Oamenii se acomodeaza… romanii „se descurca”. Ziarele au un aer foarte nefericit, exista o bombaneala care tine de rating. Dar cred nici jurnalistii nu sunt nefericiti: sunt oameni care in viata lor privata se amuza copios.”

„Romanii au un fel de a fi nefericit, cuplat cu bucuria. Euforia naufragiului. E o poza celebra, am vazut-o pe internet, la inundatii in Moldova. Sunt niste tarani cu apa pana la genunchi, cu pantalonii suflecati, care beau bere. Ei nu se gandesc sa opreasca inundatia, ei constata ca e inundatie…”​