Sari direct la conținut

Patronatele din chimie cer Guvernului prelungirea facilitatilor privind acordarea gazelor din productia interna

HotNews.ro

Federatia Patronatelor din Chimie si Petrochimie (FEPACHIM) si Federatia Sindicatelor Libere din Chimie si Petrochimie (FSLCP) vor sa picheteze, de luni pana joi, sediile Guvernului si Ministerului Economiei, pentru prelungirea prevederilor Legii 332/2010 privind acordarea gazelor din productia interna. Potrivit unui comunicat de presa, legea permite producatorilor industriali cu statut de intreruptibil sa achizitioneze gaze doar din productia interna pana in octombrie 2010. Ministerul Economiei nu doreste sa mai prelungeasca aceste facilitati.

Cele doua federatii din chimie sustin ca, pana acum, acordarea acestei facilitati a contribuit substantial la mentinerea echilibrului sistemului national de transport al gazelor si la realizarea veniturilor producatorului de gaze Romgaz Medias si ale transportatorului de gaze Transgaz Medias (TGN). „Combinatele chimice consuma anual circa 2,5 miliarde metri cubi de gaze naturale constribuind la realizarea societatilor Romgaz Medias si Transgaz Medias”, se mai arata in comunicatul de presa. Potrivit acestuia, prin aceste facilitati, combinatele chimice si-au reluat activitatea, fiind incurajat exportul.

Consumatorul intreruptibil este cel care accepta intreruperea partiala sau totala a cosumului de gaze in situatii exceptionale, ca masura de garantare a securitatii aprovizionarii cu gaz natural la nivel national. Aceste situatii pot fi de exemplu in perioada de iarna cand temperaturile sunt extrem de scazute, iar cererea este foarte mare.

Cei care au optat pentru statutul de consumator intreruptibil sunt protejati printr-o masura potrivit careia pot achizitiona gaze numai din productia interna, la preturi mult mai mici. In vara anului trecut, Guvernul a hotarat sa permita marilor consumatori sa poata achizitiona doar gaze din productia interna. Astfel, a fost eliminata obligativitatea formarii cosului de amestec gaze naturale intern-import pentru consumatorii intreruptibili, pentru o perioada de sase luni. Parlamentarii au decis sa prelungeaca facilitatea acordata consumatorilor industriali cu inca un an, pana in octombrie 2010. Cei mai mari consumatori de gaze sunt cei din industria chimica. Printre consumatorii care au statut intreruptibil se afla Azomures, InterAgro si Electrocentrale Bucuresti.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro