Sari direct la conținut

Royal Air Force renunta la flota de avioane supersonice de vanatoare Tornado

HotNews.ro
Royal Airforce Tornado, Foto: AGERPRES
Royal Airforce Tornado, Foto: AGERPRES

Fortele Aeriene britanice vor renunta la flota de avioane supersonice de vanatoare Tornado, in urma unei solicitari a Ministerului Apararii, care doreste sa taie cheltuielile cu aproximativ 20%. Imobilizarea la sol a aparatelor de zbor Tornado ar economisi in jur de 7,5 miliarde lire sterline, potrivit unui document publicat de cotidianul The Times, informeaza Sky News. Astfel, ministerul ar economisi mai mult decat daca ar retrage avioanele Harrier.

Documentul dat publicitatii face parte din strategia de revizuire a cheltuielilor Ministerului de Aparare, dispus de Trezoreria Nationala. Decizia a luata in cadrul unei reuniuni a Consiliului National de Securitate, cand s-a hotarat ca una dintre cele trei flote ar trebui sa fie sacrificata.

Flotele de avioane de vanatoare a Royal Air Force constau in aparate de zbor GR9 Harrier, GR4 Tornado si Eurofighter Typhoon – in cazul celor din urma nu se punea problema retragerii, deoarece acestea au intrat de curand in serviciu. Royal Air Force are in prezent peste 200 de avioane de vanatoare.

Ministerul Apararii a fost instiintat ca trebuie sa taie din buget aproximativ 20 de miliarde lire sterline. Ulterior, reprezentanti ai ministerului au incercat sa convinga ca reducerile pot fi facute din bugetul general, insa Trezoreria insista ca bugetul Apararii este cel care trebuie redus. Ministerul Apararii a Marii Britanii este inclus in proiectul F35 in care a investit pana acum 1 miliard de lire sterline. Royal Air Force a comandat 138 de avioane de vanatoare americane F35 la un cost de 10 miliarde de lire, insa comanda ar putea fi redusa.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro