Sari direct la conținut

Business Report: Creditarea în România va fi reluată din toamnă; Cum sunt vanati utilizatorii de DC++ si cei de torrente; Noul Mac Mini, cel mai mic consum de energie; F1 X-perience, dual sim cu televizor

HotNews.ro
Business Report, Foto: Colaj foto
Business Report, Foto: Colaj foto

Ceasurile şi bijuteriile de lux dau clasă unei pieţe de 230 mil. dolari. Deşi afacerile le-au scăzut cu până la 50% anul trecut, co­mercianţii de ceasuri şi bijuterii ţin ştacheta ridicată. Peste zece noi magazine vor fi lansate în următoarea pe­ri­oadă. Şi, contrar aşteptărilor, cele mai multe vor fi deschise în provincie. Nici mediul online nu este omis, scrie Capital.ro

F1 X-perience, dual sim cu televizor. Într-o epocă în care imaginea contează mai presus de orice, adesea în detrimentul substanţei sau al valorilor, cei care îndrăznesc să aleagă „value for money” sunt din ce în ce mai puţini. Allview e un brand pentru această categorie de consumatori, care îşi doresc un telefon cu dotări numeroase, la preţuri bune. Un model recent, F1 X-perience, este, ca toate telefoanele marca Allview, un dual sim, numai că de data aceasta în varianta touchscreen, scrie ZF.ro

Cum sunt vânaţi utilizatorii de DC++ şi cei de torrente. Utilizatorii programelor de tip DC++, oDC şi de torrente se află în vizorul AIMR şi nu contează dacă aceştia au descărcat sau partajat o singură melodie sau mii, toţi sunt pasibili de închisoare. Asociaţia Industriei Muzicale din România (AIMR) monitorizează şi verifică de mai mulţi ani activitatea utilizatorilor de DC++ şi torrente din ţara noastră. În ultima vreme, însă, activitatea AIMR s-a intensificat şi luna trecută inspectorii au reuşit să strângă probe împotriva a 40 de internauţi utilizatori de DC++ din ţară, scrie Capital.ro

Soluţie americană anticriză: producţia industrială de marijuana. Incasări de taxe de milioane de dolari, sute de locuri de muncă bine plătite din producţia celui mai popular drog ilegal din Statele Unite ale Americii. Acestea sunt argumentele lui Jeff Wilcox, antreprenor american care a convins autorităţile din Oakland, cel de-al optulea oraş ca mărime din California, să legalizeze fermele industriale de marijuana, scrie Money.ro

Noul Mac Mini, cel mai mic consum de energie. Mac Mini, computerul de la Apple, se laudă că are un consum de doar 10 W şi e cel mai eficient dintre desktopurile existente pe piaţă. Noul desktop de la Apple, Mac Mini, care are dimensiunile unei cutii de bomboane şi cântăreşte 1,37 kg, este dotat cu un procesor de 2,4 GHz Core 2 Duo, placă video NVIDIA GeForce 320M GPU, 2GB RAM, Hard Disk de 320GB şi 4 porturi USB. Prima impresie este că e mic, îl poţi cuprinde între palme şi e foarte silenţios, nu se aude nimic atunci când rulează. La capitolul design, Apple nu se dezminte. Carcasa, argintie, din aluminiu, croită dintr-o singură bucată de material e simplă şi atrăgătoare, scrie EVZ.ro

Creditarea în România va fi reluată din toamnă. Dragoş Cabat, unul din membrii Asociaţiei CFA România, este ferm convins că din toamnă va fi reluată creditarea în România. El susţine că reducerea expunerii băncilor comericale străine în România cu 5%, nu va avea un efect devastator asupra pieţei de profil. Analistul consideră că băncile străine vor trebui să „vândă” banii, pentru că nu au prea multe pieţe financiare, ca alternativă, în momentul de faţă. Dragoş Cabat dă ca sigură reluarea creditării în România din toamnă. „Începând cu ultimul trimestru din 2010 va fi reulată finanţarea pentru companii, iar pentru persoane fizice de la începutul anului 2011”, scrie Adevarul.ro

Planorama – poveste cu final aşteptat. Când Planorama s-a lansat pe piaţă, în 2005, abia înfloreau mugurii bulei care a răvăşit piaţa imobiliară începând cu sfârşitul anului 2008. Totul era bine şi frumos, iar minciunile curgeau firesc şi credibil pentru toată lumea. Proiectul israelienilor de la Euro Habitat deşi cu problema numărului mare de locuinţe (peste 1.000) şi a amplasamentului, nu prea avea concurenţă în cea perioadă, avalanşa de ansambluri rezidenţiale urmând să apară abia în 2006 şi mai ales în 2007, când toate limitele erau încălcate, scrie BusinessCover.ro

4 mega-companii care si-au inceput activitatea in garaj. Unele dintre cele mai mari companii ale lumii au avut debuturi modeste, incepandu-si activitatea in garaj sau in alte locuri la fel de interesante, scrie investinganswers.com. “Pe 7 septembrie 1998, Google Inc. si-a deschis portile in Menlo Park, California. Cu o telecomanda. Pentru ca era poarta garajului unui prieten care si-a inchiriat spatiul echipei noii corporatii, formata din trei persoane. Cu cateva zile inainte ca usa acelui garaj sa se deschida, Larry Page si Sergey Brin, co-fondatorii Google, tocmai se mutasera din camin, inregistrasera oficial numele Google si stransesera un milion de dolari de la un grup de investitori, scrie EconomicTimes.ro

Citroen DS9 – in cautarea gloriei de odinioara. Cu modelul mini DS3, Citroen si-a inaugurat noua gama premium, iar ambitiile constructorului francez nu se vor opri aici, lina DS urmand sa fie compusa din mai multe modele, inclusiv o limuzina. Aceasta va constitui varful de gama de la Citroen si va concura pe piata premium europeana, in primul rand cu modelele germane din aceasta categorie, ale “greilor” Mercedes, BMW si Audi, scrie 24auto.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro