Sari direct la conținut

Valoarea tranzactiilor de la Sibex a crescut vineri la peste 32 milioane de lei

HotNews.ro

La Bursa din Sibiu, sedinta de vineri a pus punct celei de-a treia saptamani din iulie printr-o evolutie interesanta cu schimbari de directie in ceea ce priveste preturile futures pe segmentul financiar si al indicilor atat in prima parte cat si in cea de a doua a zilei, se arata intr-un comunicat al Sibex. La ora 17:15, numarul contractelor era de aproape 6.500 valoarea lor fiind de 32,2 milioane de lei. Saptamana s-a incheiat asadar intr-o nota pozitiva in ceea ce priveste lichiditatea, cu un volum dublu comparativ cu sesiunea de joi.

In prim planul tranzactiilor s-au aflat derivatele pe indicele Dow Jones Industrial Average, in acest sens semnalele fiind trase inca de la finalul sedintei anterioare. Raliul de pret al indicelui american inregistrat joi pe Wall-Street s-a reflectat in evolutia pozitiva a cotatiei DEDJIA_RON care s-a extins pana spre deschiderea NYSE de vineri. Apoi, tendinta mai degraba descendenta a acesteia, a influentat din nou piata sibiana, cotatia futures a indicelui testand teritoriul negativ. De la startul tranzactiilor si pana la ora 17:15, derivatele Dow Jones au atras 2700 contrcate, pretul pentru septembrie penduland intre 10.310 si 10.236 puncte.

„Speculatorii au exploatat din plin fluctuatiile Dow Jones, readucand volumul de transfer in apropiere de pragul de 3000 de contracte /zi, semn ca desi au parut extrem de prudenti de-a lungul saptamanii, tot ceea ce au asteptat au fost niste semnale mai clare”, arata un broker.

Cota de transfer a DESIF5 a crescut la randul ei, schimburile echivaland cu 3,7 milioane de actiuni ale emitentului. Pretul a pornit de la o evolutie rosie, cu multe schimbari plus/minus in prima ora de tranzactionare, pentru ca apoi sa se impuna o directie „verde”. DESIF5 septembrie au inchis la 1,29 lei/actiune, in urcare cu 2,06%.

Raportat la intreaga saptamana, au fost incheiate peste 25.000 contracte la termen, cu o valoare de 105,5 milioane lei. DESIF5 au ocupat locul intai in top cu 15.538 contrcate. DEDJIA_RON s-au clasat pe doi cu aproape 8000 contracte, urmate de EURO/RON cu 1800.

Pe piata spot au fost schimbate 120.000 actiuni SBX, aceste titluri urmand a reveni luni la tranzactionare. De asemenea, tot de luni, noul program de tranzactionare a tuturor instrumentelor financiare derivate tranzactionate la Bursa din Sibiu se va incheia la ora 19:00, cu exceptia contractului futures pe indicele Dow Jones Industrial Average, cu marja in dolari, (DEDJIA_USD) care se incheie la ora 17:00.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro