Un deputat german propune taxa pe obezitate
Persoanele supraponderale ar trebui sa plateasca impozite mai mari pentru a acoperi costurile suplimentare pe care le creeaza sistemului de asistenta medicala, sustine deputatul german, Marco Wanderwitz, informeaza The Telegraph. Potrivit cotidianului Bild, in Germania, costurile tratamentelor pentru boli asociate cu obezitatea se ridica la aproximativ 17 miliarde de euro anual.
„Ne putem intreba daca costurile imense ale asigurarilor de sanatate care, de exemplu, provin din consumul excesiv de alimente, pot fi permanent platite din sistemul de sanatate. Consider ca este rezonabil ca oamenii care traiesc cu buna stiinta o viata nesanatoasa sa-si asume responsabilitatea pentru asta in sens financiar”, a declarat Marco Wanderwitz, reprezentant al miscarii de tineret a CDU.
Propunerea lui Wanferwitz a fost sustinuta de Juergen Wasem, un economist care a declarat ca alimente precum ciocolata ar trebui sa contina avertismente de sanatate. „Ca si in cazul tutunului, ar trebui sa taxam si achizitionarea de bunuri de consum nesanatoase, urmand ca aceasta taxa sa fie platita in cadrul sistemului de sanatate”, a declarat Wasem.
Sistemul de sanatate din Germania este finantat de catre o serie de fonduri obligatorii de asigurari de sanatate, insa acesta prezinta deficite serioase din cauza suprautilizarii.