VIDEO Bob Dylan la Bucuresti: Muzica pentru suferinzii de pareidolia

Intr-o lume a imaginilor, oamenii sunt condamnati la pareidolia. E vorba de acea caracteristica a creierului uman de a vedea nori in forme de dinozauri, chipul lui Iisus intr-un trunchi de copac, ori de a auzi mesaje ascunse cand o piesa este redata invers. Un fenomen de pareidolia in masa a putut fi identificat si miercuri, 2 iunie, la concertul Bob Dylan sustinut la Zone Arena din Capitala, cand 10.000 de romani au vazut pe scena un zeu, un poet, un veritabil muzicuţist sau chiar un promotor al insemnelor satanice.

Despre Jimi Hendrix s-a spus ca nu avea voce, dar ca suplinea prin modul de a manui o chitara considerata de multi, chiar de catre Kurt Cobain, ca fiind inutilizabila. Despre Bob Dylan s-a spus nu doar ca nu are voce, ci si ca se afla departe de statutul de „virtuoz al chitarei”.

Pentru unii este un hot care a furat piesele altora si prenumele lui Dylan Thomas, un chitarist mediocru si un interpret fara voce, pentru altii este un geniu al muzicii, un poet, o voce seducatoare prin raguseala inconfundabila, un idol pentru cei alaturi de care canta pe scena (chitaristul trupei sale obisnuieste sa cante in genunchi in timpul concertelor, in semn de respect, parca, pentru Bob Dylan), este creatorul unei opere „uriase”: 34 albume de studio, 13 albume live, 14 compilatii si 58 de single-uri.

Miercuri seara, 10.000 de romani l-au privit pe Bob Dylan ca pe un indrumator spiritual (inaintea celor doua ore de concert, au fost citite publicului fragmente din cartea On The Road de Jack Kerouac, un volum foarte drag lui Dylan), ca pe folkistul pe care il indragea enorm Florian Pittis (cu toate ca piesele au fost prezentate intr-o combinatie de blues si rock’n’roll), iar interventiile sale la muzicuta au fost vazute ca o cheie de intelegere a universurilor propuse de muzicianul american, fiecare nota a placutului instrument fiind primita cu urale.

Pentru unii o dezamagire (pentru cei care nu stiau ca acest concert nu va fi folk), pentru altii „minunea cu palarie”, Bob Dylan trebuie vazut pur si simplu ca omul care exploreaza, prin intermediul pieselor sale, universul. Dupa cum singur recunoste, fiecare cantec in parte constituie o reprezentare a acestuia, valorand mai mult decat textul in sine, o „modalitate de apropiere de esenta lucrurilor.”

„Cantecele mele nu reprezentau piese de divertisment”, spuneaDylan acum cativa ani. „Ele reprezentau calauzele si indrumatorii mei spre un alt tip de constientizare a realitatii, spre alte tari, abia de curand eliberate”, acele „republici invizibile”, cum avea sa le numeasca istoricul muzical Greil Marcus.

Bob Dylan: pentru unii un instigator la satanism (un logo imens a fost afisat in spatele scenei pe perioada celor doua piese cantate ca bis, un logo considerat simbol satanic, Ochiul lui Horus, catalogat si ca simbol al Ordinului Illuminati si prezent, se pare, pe spatele bancnotei de un dolar), pentru altii pur si simplu „un prieten”, caci printre putinele cuvinte spuse aseara, artistul a strecurat un „thank you, friends!”.

Setlist