FOTOGALERIE Symphoenix la Sala Palatului si efectul White Christmas la romani

Cercetatorii il numesc „efectul White Christmas”. Primele experimente (neconcludente) s-au facut in anii ’60 si constau in rularea unei inregistrari cu celebra melodie a lui Bing Crosby. Unii dintre subiecti o „auzeau” chiar si cand volumul era aproape de zero, sau cand erau anuntati ca va porni inregistrarea, desi in realitatea aceasta nu urma sa fie redata.

Confirmarea fiziologica a acestei „completari” cu ajutorul reprezentarii muzicale involuntare a fost obtinuta patru decenii mai tarziu, la Universitatea Dartmouth. William Kelley si colegii sai au folosit rezonanta magnetica pentru a scana cortexul auditiv al mai multor subiecti, respectivele persoane fiind puse sa asculte cantece cunoscute sau necunoscute, in care anumite portiuni (scurte) fusesera inlocuite cu pauze de tacere. Rezultatele experimentului: subiectii nu observau in mod constient pauzele introduse in cantecele cunoscute, iar momentele de liniste determinau o activare mai intensa a zonelor de asociere auditiva decat cele ce fusesera introduse in melodiile necunoscute.

In Romania, efectul este vizibil la fiecare concert Phoenix: la aniversarea a 40 de ani, la Sala Polivalenta, cand, desi Mugur de fluier a trebuit sa fie reluat din cauza blockflote-ului care nu se auzea, fanilor nu le-a pasat si au incins hore spontane; la aniversarea a 45 de ani, la TNB; anul trecut, la Amfiteatrul Mihai Eminescu din Capitala, cand Nicu Covaci a avut probleme cu monitoarele; si chiar si anul acesta, pe 28 aprilie, la Sala Palatului, cand sincopele evidente ale unei boxe si raguseala din vocea lui Nicu Covaci au fost neutralizate de „completarile” si reprezentarile muzicale involuntare a cel putin trei generatii de iubitori ai Pasarii de Foc.

Multi ar spune ca un concert Phoenix poate fi recunoscut dupa numarul de probleme tehnice aparute – cu toate ca acest aspect pare a nu mai conta, gratie „efectului White Christmas”, transformat, pe pamant romanesc, in „efectul Canarul Galben”.

Miercuri, 28 aprilie, spectacolul Phoenix a putut fi insa recunoscut dupa cele 22 de motoare parcate in fata Salii Palatului si dupa impulsul unei doamne din primul rand de a se ridica si a sari ca un copil, oferind exemplul ce avea sa fie copiat de cateva mii de persoane.

Pe parcursul a doua ore si jumatate, Nicu Covaci, Ovidiu Lipan Tandarica, Cristi Gram, Bogdan Bradu, Ionut Contras, Volker Vassen si Dzidek Marcinkiewicz au prezentat fata „simfonica” a trupei Phoenix. Pentru aceasta au fost ajutati de Mony Bordeianu (fostul mare solist al trupei), tenorul Vlad Mirita, Adrian Petrescu (primul oboist al Filarmonicii George Enescu), Tina Munteanu (prim-solista a Operei Romane), precum si Orchestra Simfonica Bucuresti si Corul Accoustic, ce au evoluat sub bagheta nonconformistului dirijor Daniel Jinga.

Un concert cu probleme de sunet si nesincronizari intre trupa si invitatii sai (au trebuit reluate cateva cantece, fie din cauza dirijorului Daniel Jinga, fie din cauza lui Vlad Mirita), reconvertite insa in momente comice. Momente la care au contribuit atitudinea pozitiva a argintului viu care este Moni Bordeianu, precum si atitudinea de haiduc a lui Ovidiu Lipan Tandarica, bateristul punand ordine pe scena in momentul in care bagheta dirijorului si notele phoenicsilor nu se intelegeau si punand la punct cinele, care au devenit „farfurii zburatoare” la atingerea sa. Caci Tandarica nu da cu parul, dar loveste nemilos cu betele sale de tobosar.

Au fost prezentate cantece ca Jocul, Vara, Anotimpul 5, legendarele Anule, Hanule, Mugur de fluier, Mica Tiganiada, Strunga, Fata verde si Te intreb pe tine, soare (poate singura piesa de dragoste a trupei), cantece de pe albumele post-decembriste (In umbra marelui URSS, Numai una, Baba Novac, Apocalipsa, Fluier in cer), un potpuriu (De-a lungul…, Sarba-n caruta, Ciocarlia), melodii in limba engleza (To My Brothers – cantata cu Tina Munteanu; Stars Dance – una dintre cele mai frumoase piese Phoenix, creata dupa ce trupa a parasit Romania, in urma cu 30 de ani), „cantece de pe vremea lu’ bunicu'” (Vremuri, Canarul, Nebunul cu ochii inchisi – „am cantat-o la primul festival al studentilor, 1968”, „piesa la care Cornel Chiriac a sarit pe masa de juriul si-a dansat”), pentru ca seara sa se incheie cu Phoenix si Andrii Popa.