Impozitarea locuintelor – principiu. Sindromul Tamara

Ideea actualului guvern de a impozita averile, apoi de a impozita locuintele, dar nu oricum, ci in functie de valoarea lor, dar si aici cu reduceri pentru pensionari si oameni saraci, ei bine, ideea asta imi suna a disperare.

Lipseste total viziunea.

Impozitarea locuintelor ar trebui sa fie de competenta autoritatilor locale.

Autoritatile locale au anumite costuri care trebuiesc acoperite. Zona in care se afla locuintele (si deci serviciile din zona), suprafata locuintelor si numarul de persoane dintr-o locuinta ar trebui sa fie criteriile pentru a stabili impozitul local.

Un mod de a creste impozitele locale este de a creste serviciile oferite de primarie. De exemplu, daca scolile generale s-ar afla in administratia primariilor iar primaria trebuie sa contribuie la finantare, cineva trebuie sa finanteze primaria si anume locuitorii.

Insa a pune un impozit pe cladire in functie de valoarea cladirii, asta este un impozit pe avere, nu o taxa locala. Un apartament de 50 mp in centrul Bucurestiului poate costa de 3 ori mai mult decat un apartament de 50 mp dintr-un cartier marginas, insa serviciile oferite de primarie sunt identice.

Apoi: sa scutesti de la plata taxei pe avere pe cei care, desi au locuinte de 500.000 de euro, nu au venituri mari este curata demagogie. Sa luam cazul faimoasei matusi Tamara care locuia intr-o garsoniera si abia ii ajungeau banii de pensie pentru paine si medicamente, insa avea o avere de 1 milion de euro. De ce sa o scutesti de impozit? Sau daca cineva nu contribuie la sistemul de pensii – sa zicem ca a muncit tot timpul la negru – asadar are pensie mica, insa a reusit sa achizitioneze o casa de 500.000 de euro unde locuieste cu copii, de ce sa scutesti o asemenea persoana de impozit?

Citeste mai mult si comenteaza pe blogul luiEmil Stoica.