Sindicatele si patronatele: Un proiect de buget discriminatoriu
Reprezentantii patronatelor si sindicatelor s-au aratat extrem de nemultumiti de proiectul de buget pe 2010, considerand ca alocarile bugetare au fost facute intr-un mod discriminatoriu. „Sunt institutii care vor primi in mod nejustificat fonduri de la buget mult mai mari decat in 2009”, a declarat liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu.
Potrivit acestuia, un exemplu este Administratia Prezidentiala pentru care au fost prevazute fonduri de 40,6 milioane de lei fata de 33, 7 milioane de lei in 2009.” Un alt exemplu este Curtea Constitutionala care va avea un buget cu 59% mai mare fata de 2009 fiind alocate 16,9 milioane de lei. SGG va avea, de asemenea, un buget mai mare, cresterea fiind de la 538 de mii de lei la 958 de mii de lei”, a mai spus Hossu. El a mai afirmat ca invitatia liderilor de sindicate si patronate la Ministerul Finantelor pentru o discutie pe marginea proiectului de buget a fost doar de forma, cata vreme proiectul intra chiar astazi in sedinta de Guvern.
Proiectul de buget pe 2010 va fi analizat astazi in sedinta de Guvern, a declarat, la randul sau, Cristian Parvan secretar general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) dupa intrevederea dintre reprezentantii Ministerului Finantelor si partenerii sociali. O alta nemultumire a sindicatelor este legata de salariul minim care ar putea crea discriminari. „Vor fi doua salarii minime: 600 de lei in mediul economic si 705 lei in sectorul public”, a explicat presedintele Blocului National Sindical (BNS), Dumitru Costin. Acesta a mai spus ca Ministerul Sanatatii intentioneaza sa introduca de anul viitor coplata pentru serviciile medicale, fapt care a starnit indignarea sindicatelor.
In ceea ce priveste disponibilizarile, vor ramane fara locuri de munca aproximativ 280.000 de persoane atat din mediul privat, cat si din cel public, dintre care 80.000 apartin segmentului public, a mai precizat Bogdan Hossu.