Pe scurt: Schimbari si initiative noi la Media Week, WSJ Europe, The Times si YouTube
HotNews.ro
Media Week apare, de acum, exclusiv in versiune online. Editorul The Times descrie planurile publicatiei privind plata pentru continutul distribuit online, iar un nou studiu, realizat de Boston Consulting Group, sugereaza ca 50-60% dintre utilizatorii occidentali ar fi dispusi sa plateasca pentru informatie online. WSJ Europe apare de marti intr-o noua formula. Iar YouTube pregateste o platforma menita sa faciliteze accesul organizatiilor de presa la jurnalismul cetatenesc.
- Publicatia Media Week a anuntat marti ca inceteaza sa apara in versiune tiparita si ca de acum inainte va aparea exclusiv online, in urma unei restructurari a portofoliului diviziei Brand Media a grupului Haymarket. Editia din 17 noiembrie este ultima care a vazut lumina tiparului. In versiune online, Media Week va continua sa foloseasca resursele echipei extinse a Brand Republic, iar diversele evenimente organizate sub brandul Media Week, precum Media Week Awards sau Media 360, vor fi organizate in continuare. Divizia Brand Media include Media Week, Campaign, Marketing, Brand Republic si Revolution.
- Editorul publicatiei britanice The Times, James Harding, citat marti de The Guardian, descrie cum ziarul pe care il conduce ar urma sa aplice sistemul de plata pentru acces la informatia pe care o publica online. The Times va introduce un sistem de abonamente, dar si unul prin care cititorii trebuie sa plateasca pentru a avea, intr-un interval de 24 de ore, acces la informatia publicata pe siteul ziarului in ziua respectiva. The Guardian descrie afirmatiile lui Harding drept cel mai clar semnal asupra felului cum News International, parte a News Corp, intentioneaza sa introduca plati pentru accesul la continut distribuit online de entitatile din cadrul grupului.
- Intre timp, Brand Republic citeaza un studiu realizat de Boston Consulting Group in randul a 5.000 de oameni din opt tari, studiu potrivit caruia aproape 50% dintre britanici si americani si peste 60% dintre utilizatorii din tari europene precum Franta, Germania sau Finlanda ar plati o suma mica pentru acces la informatie online sau pe telefonul mobil. Sursa citata compara aceste rezultate cu cele dintr-un sondaj anterior, realizat de PaidContent UK, potrivit caruia doar 5% dintre britanici ar plati daca o sursa online de stiri pe care o folosesc ar introduce un sistem de plata.
- Wall Street Journal Europe apare, incepand de marti, intr-o noua formula, cu un nou design, o structura simplificata si un accent mai mare pe analize si comentarii. O informare a publicatiei o citeaza pe Patience Wheatcroft, redactor-sef al WSJ Europe, potrivit careia „daca infatisarea si numele unora dintre sectiuni s-au schimbat, elementele ce definesc reputatia unica a publicatiei ca autoritate globala in materie de stiri si comentarii nu au suferit modificari”. Versiunea online a publicatiei, care a lansat recent o serie de bloguri specializate, va avea de asemenea continut extins si alerte zilnice prin e-mail.
- YouTube dezvolta o noua platforma, YouTube Direct, dedicata jurnalismului cetatenesc, menita sa faciliteze contactul intre utilizatorii care realizeaza clipuri video cu potential informativ si organizatiile de media, scrie The Guardian. Platforma permite organizatiilor de presa sa solicite, sa examineze si sa difuzeze la randul lor clipuri postate de utilizatorii YouTube. Serviciul a fost testat de Huffington Post si va fi folosit pentru inceput, intre altii, de National Public Radio si San Francisco Chronicle.