Topul celor mai ieftine credite ipotecare de pe piata, si o comparatie cu ofertele din programul Prima Casa
Dupa ce in urma cu putin timp am realizat un top al celor mai scumpe credite aflate in ofertele bancilor, a venit momentul sa vedem si care sunt cele mai ieftine credite ipotecare existente in acest moment pe piata, conform conso.ro, scrie Cristian Orgonas, pe blogul lui.
Credite ipotecare in euro – am luat in considerare un credit de 50.000 de euro pe o perioada de 25 de ani. Topul arata asa:
- Creditul de Casa Noua de la ING, cu o DAE de 6,4% si o suma totala de returnat in 25 de ani de 97.452 euro.
- Creditul Casa-EURO de la Volksbank, cu o DAE de 7,02% si o suma totala de returnat de 103.693 euro.
- Creditul Imobiliar de la Banca Italo-Romena, DAE 7,8% si o suma de returnat de 106.822 euro
Dobanzile (nu DAE) practicate de cele trei banci sunt de Euribor 3M+4,5% in cazul Italo-Romena si de Euribor 3M+5,75% in cazul Volksbank. ING nu se raporteaza la Euribor ci la o rata interna a bancii, care nu stim cum se calculeaza.
Atentie: raportarea la Euribor 3M inseamna ca, daca luati acum un credit, dobanda va fi modificata la fiecare 3 luni si cum in acest moment nivelul Euribor 3M se afla la minimul istoric (0,75% a fost vineri), in viitor acesta nu poate decat sa creasca. Spre exemplu, Euribor 3M+5,75% (dobanda Volksbank) se poate usor transforma din 6,5% acum, in 8.5%-9% peste 1-2 ani. Puteti urmari variatia zilnica a Euribor aici.
Credite ipotecare in lei – sa zicem ca doresc un credit in valoare de 200.000 de lei pe 25 de ani. Cele mai ieftine oferte sunt urmatoarele:
- Creditul Ipotecar de la Banca Transilvania, DAE 11,79% si o suma totala de returnat de 586.620 lei
- Creditul Rezidential de la BCR, DAE 13,28% si o suma de returnat de 642.633 lei
- Creditul Imobiliar de la CEC, DAE 13,4% si o suma de returnat de 649.945 lei
In cazul creditelor ipotecare in lei, dobanzile practicate de bancile de mai sus sunt legate de ROBOR la 6 luni, cu exceptia CEC, care are o rata interna la care adauga 0,55%.
A existat si exista o disputa in ceea ce priveste moneda in care trebuie sa contractezi un credit. Bunul simt iti spune ca pentru a limita riscul valutar la care te expui, trebuie sa te imprumuti in moneda in care iti este exprimat salariul (sau venitul).
Insa, daca privim cifrele, vedem ca cel putin in acest moment, daca iau un credit ipotecar in euro platesc inapoi bancii o suma cu 95% mai mare decat cea imprumutata. Daca iau un credit in lei, platesc inapoi bancii o suma cu 193% mai mare, iar diferenta este uriasa, desi costurile nu vor ramane aceleasi timp de 25 de ani.
Cum vor evolua Euribor si Robor in urmatorii ai? Cel mai probabil Euribor va creste iar Robor va scadea, insa asta nu inseamna neaparat ca dobanzile la creditele noi in euro vor creste, fiind foarte probabil ca marjele bancilor sa se reduca, iar costul creditului sa se reduca si el, desi Euribor va creste. Iar peste 5-7 ani vom adera oricum la zona euro.
Citeste restul articolului si comenteaza pe Khris, un ‘blog cu atitudine’.