Scadere record a veniturilor din publicitate pentru presa scrisa din UE
Presa scrisa europeana a inregistrat, in ultimele doua luni, cea mai abrupta scadere a veniturilor din publicitate din istoria sa, cele mai afectate fiind publicatiile din Europa Centrala si de Est, noteaza EurActiv.com. Pe acest fond, publisherii cer Uniunii Europene sa nu schimbe regulile privind drepturile de autor, asa cum sugera Comisia Europeana in cursul acestei saptamani.
In lunile iulie si august, veniturile din publicitate ale ziarelor europene au inregistrat o scadere intre 20% si 50%, potrivit datelor ENPA (European Newspaper Publishers’ Association). In plus, pe langa scaderea bugetelor, presa scrisa din UE resimte orientarea unui numar mare de cititori catre online.
„Cele mai afectate au fost Europa Centrala si de Est. Ziarele din tari precum Polonia, Ungaria si Cehia au inregistrat o scadere de 50% a veniturilor din publicitate”, a declarat Valtteri Niiranen, directorul executiv al ENPA, pentru sursa citata.
„In Europa de Nord, veniturile au scazut cu 20%, iar in Europa de Sud cu 35%”, a adaugat el.
- Pentru a evita si alte pierderi viitoare, publisherii cer Comisiei Europene sa pastreze legislatia privind drepturile de autor fara modificari. „Nu este momentul sa ni se traga presul de sub picioare prin schimbarea legii drepturilor de autor exact in momentul in care suntem mai vulnerabili ca oricand”, a spus Angela Mills, director executiv al European Publishers’ Council.
- Cu toate acestea, in cursul acestei saptamani, Charlie McCreevy, comisarul european pentru piata interna, si Viviane Reding, comisarul european pentru societatea informationala, au anuntat, intr-o declaratie comuna, intentia de a sustine reformarea sistemului „fragmentat” al drepturilor de autor in Uniunea Europeana. Anuntul a fost facut la audierea publica tinuta de reprezentantii Uniunii Europene in vederea dezbaterii controversatului proiect Google de a digitaliza carti.
- Google este tinta atacurilor publisherilor europeni din cauza proiectului de digitalizare a cartilor si a serviciului sau de stiri online (Google News), dar mai ales pentru ca domina piata de publicitate online globala.
Mai multe informatii la EurActiv.com.