CNN: Stopul cardiac al lui Michael Jackson, cauzat de o injectie cu Demerol. Doctorul Conrad Murray, principalul vinovat
Doctorul personal al lui Michael Jackson ar putea fi principalul vinovat de moartea megastarului. Surse apropiate familiei Jackson au confirmat pentru CNN ca doctorul Conrad Murray i-a administrat lui Jackson un medicament puternic, fapt care i-ar fi provocat stopul cardiac in urma caruia a murit.
Potrivit unor informtii aparute dupa decesul cantaretului stopul cardiac ar fi fost cauzat de o injectie cu Demerol, analgezic asemanator morfinei de care cantaretul era dependent de mai multi ani.
Dezvaluirile survin dupa ce Politia federala a perchezitionat saptamana trecuta un birou al medicului lui Michael Jackson din Houston, Texas. Perchezitia biroului doctorului Conrad Murray a fost efectuata la cererea politiei din Los Angeles, cea care ancheteaza moartea regelui muzicii pop, in urma unei crize cardiace, la varsta de 50 de ani.
Mai multi apropiati ai cantaretului au acuzat medicii ca ar fi provocat moartea lui Michael Jackson, prescriindu-i medicamente de care vedeta a abuzat. Tatal starului, Joe, declara, la inceputul lui iulie, ca fiul sau a fost „victima unei crime”.