Interviu cu astronautul din "umbra" Lunii. Michael Collins – omul care a ajuns pe Luna, dar nu a atins-o

Neil Armstrong si Buzz Aldrin au fost primii oameni care au ajuns pe suprafata astrului noptii. Primul era comandantul misiunii Apollo 11, al doilea – pilot al modulului lunar. Echipajul era format, insa, din trei astronauti. Cel de-al treilea, Michael Collins, a ramas la modulul de comanda, pentru a supraveghea intreaga operatiune de pe orbita. La 78 de ani, Michael Collins a decis sa nu acorde niciun interviu in contextul aniversarii a 40 de ani de la prima aselenizare.

A acceptat sa vorbeasca despre ceea ce s-a intamplat pe 20 iulie 1969 sub o singura forma: sa raspunda la intrebarile care i se adreseaza cel mai frecvent. Si a facut o treaba buna fiind in acelasi timp intervievator si intervievat, aratandu-si latura plina de umor si onestitatea, scrie UniverseToday.com.

Cititi ce a avut de spus pilotul modulului de comanda de la bordul Apollo 11, un personaj ajuns celebru nu doar pentru participarea la misiune, dar si pentru personalitatea sa. Cultivat si plin de umor, el a devenit dupa aselenizare directorul Muzeului Spatiului din Washington, pe care il transforma in una dintre cele mai mari realizari. La unele dintre intrebarile de mai jos, Michael Collins a folosit pe post de raspuns citate din cartea sa, „Carrying the Fire”.

Intrebare: Sa inconjori singuratica luna de unul singur chiar tu, cea mai singura persoana din univers, n-a fost singuratic?

Raspuns: Nu.

„Departe de a ma simti singur sau abandonat, ma simt ca o parte din ceea ce are loc pe suprafata lunara. Stiu ca as fi mincinos sau nebun daca as spune ca am cel mai bun loc din cele trei de pe Apollo 11, dar pot spune cu sinceritate ca sunt perfect multumit cu cel pe care il am. Actiunea a fost structurata pentru trei oameni si consider a treia parte din mine la fel de necesara ca celelalte doua. Nu vreau sa neg un sentiment de insingurare. Este aici, intarit de faptul ca legatura prin radio cu Pamantul se termina in momentul in care dispar dincolo de luna, sunt singur acum, cu adevarat singur si absolut izolat de orice forma cunoscuta de viata. Eu sunt ea”.

Intrebare: Ai cel mai bun loc pe Apollo 11?

Raspuns: Nu.

„Anularea zborului 014 a facut mai usoara reluarea misiunii pentru Borman-Stafford-Collins si ne-am mutat, dar nu cu intreaga unitate. Tom Stafford s-a mutat si si-a facut propriul sau echipaj foarte experimentat. John Young si Gene Cernan; au devenit rezervele lui McDivitt. Unu-zero pentru Tom. Borman si Collin au fost promovati la rangul de prim-echipaj al celui de-al treilea zbor si l-au luat pe Bill Anders ca al treilea membru. Tot acum, Collins a fost promovat de la pilot pe modulul lunar la comanda modulului pilot si si-a pierdut chiar in acel moment dreptul si prima sa sansa de a pasi pe suprafata lunii. Motivul pentru care trebuia sa merg mai departe a fost ca Deke avea atunci o regula ferma, potrivit careia pilotul modulului de comanda din toate zborurile ce implicau un modul lunar trebuia sa fi zburat in spatiu inainte; ideea era ca nu voia niciun novice pe langa el. Cum Bill si Anders nu zburasera, am ramas eu”.

Intrebare: Ai fost multumit de locul pe care l-ai avut?

Raspuns: Da, absolut. A fost o onoare.

Intrebare: Programul spatial i-a ajutat pe tineri sa devina interesati de o cariera in matematica si stiinta? Nu le spui copiilor sa opteze pentru ele?

Raspuns: Da si nu. Noi cu siguranta avem o problema nationala, caci copiii merg dupa bani, mai degraba decat dupa cariere ‘idioate’. Alte tari ne blameaza pentru calitatea si cantitatea de matematica si stiinta din invatamant, iar acest lucru nu poate decat sa ne raneasca pe termen lung. Dar o educatie a artelor liberale, in special in limba engleza, este un bun punct de pornire, o baza indiferent de specializarea aleasa. Eu vorbesc de obicei engleza.

Intrebare: Revenind la zbor, care este cea mai puternica amintire din timpul Apollo 11?

Raspuns: Sa privesc Pamantul de la mare distanta.

„Cred sincer ca daca liderii politici ai lumii si-ar putea vedea planeta de la o distanta de 160.000 de kilometri, perspectiva le-ar putea fi fundamental schimbata. Ca toate granitele importante ar fi invizibile, ca argumentele zgomotoase ar amuti. Micul glob ar continua sa se invarta, ingnorand in liniste subdiviziunile sale, prezentand o fata unita care ar striga pentru intelegere unificata, pentru un tratament omogen. Pamantul trebuie sa devina ceea ce arata: albastru si alb, nu capitalist sau comunist; albastru si alb, nu bogat si sarac; albastru si alb, nu invidios sau invidiat.

Mica, stralucitoare, linistita, albastra si alba, FRAGILA.

Intrebare: Asta a fost acum 40 de ani. Oare ar arata la fel astazi?

Raspuns: Da, de pe luna, dar aparentele pot fi inselatoare. In mod sigur nu este linistita, dar clar fragila si in crestere. Cand am zburat pe luna, populatia era de 3 miliarde; astazi numarul este mai mare decat dublu si se indreapta spre 8 miliarde, spun expertii. Nu cred ca aceasta crestere este sustenabila sau sanatoasa.