Ministrul Turismului solicita reclama gratuita in presa. Patronatele nu mai vor critici la adresa Elenei Udrea
Ministrul turismului, Elena Udrea, a facut ce-a facut si a reusit sa atraga asociatiile patronale de partea sa. Reprezentantii asociatiilor patronale reprezentative in domeniu sustin, la unison, ca ministrul Elena Udrea nu ar mai trebui criticata in presa, ci, dimpotriva, ar trebui sprijinita. De altfel, Udrea face apel catre trusturile de presa in vederea sustinerii in mod gratuit a campaniei de promovare „Turist in Romania” derulata de Ministerul Turismului.
„Avem un ministru, am dorit un ministru. Nu stiu daca este corect sa acuzam acum un ministru care isi doreste sa faca promovare”, a declarat presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT), Corina Martin. Aceasta declaratie a fost facuta dupa cateva ore de discutii intre reprezentantii organizatiilor patronale si Elena Udrea. Ministrul a convocat, luni, 6 iulie, Consiliul Consultativ al Turismului pentru a stabili un punct de vedere comun cu organizatiilor patronale si sindicale si asociatiile nationale profesionale ce activeaza in industria turismului privind acuzatiile aduse de presa actiunilor de promovare a turismului romanesc. Au fost suficiente cateva ore si Elena Udrea a obtinut ceea ce si-a dorit: solidaritate si puncte de vedere comune. Unul dintre acestea este ca ministrul nu mai trebuie atacat in presa.
In urma cu o saptamana, Elena Udrea a fost aspru criticata chiar de catre reprezentantii organizatiei patronale ANAT. Atunci, vicepresedintele ANAT, Alin Burcea, a spus ca ministrul turismului este preocupat sa foloseasca banii de promovare a turismului romanesc pe actiuni de imagine. „E bine sa fii preocupat si de actiunile de imagine, nu stiu daca de imaginea ta sau a Romaniei insa turismul romanesc are nevoie de masuri de promovare clare, concrete si simple”, a spus Burcea.
Acum, pozitia patronatelor este: fara critici la adresa ministrului. Cum a reusit Elena Udrea sa obtina un asemenea sprijin din partea patronatelor e greu de spus. „FPTR (n.red. Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc) nu agreaza pozitia din presa. Eu as cere despagubiri sa fiu in locul ministrului”, a spus un reprezentant al organizatiei. La randul sau, presedintele presedintele Romanian Convention Bureau (RCB), Paul Marasoiu, a solicitat sa nu mai fie atacata Elena Udrea.
Dupa ce a obtinut un sprijin atat de puternic din partea organizatiilor patronale, Elena Udrea si-a exprimat dorinta ca trusturile media sa sprijine gratuit campania de promovare „Turist in Romania”. „Facem un apel catre trusturile de presa pentru sustinerea campaniei <> in mod gratuit, urmand ca banii economisiti sa ii redirectionam catre investitii in infrastructura turistica”, a declarat Elena Udrea in cadrul unei conferinte de presa. Mai precis, televiziunile, posturile radio si ziarele ar trebui sa difuzeze in spatiile publicitare clipuri video, audio sau machete.
Ministerul Turismului vrea sa promoveze litoralul romanesc in mijlocul verii
In acest fel, ministerul ar face o economie de aproximativ 1,2 milioane de euro. Pentru promovarea externa a tarii pe diverse canale media, bugetul alocat de minister se ridica la 1,6 milioane de euro. In cazul in care solicitarea ministrului nu va avea succes, vor continua procedurile de achizitie si „vom cheltui astfel din banii pentru promovare”, a spus Udrea.
Nu este prima solicitare pentru servicii gratuite. Ministerul Turismului a lansat un anunt si catre societatile de publicitate outdoor, prin care le solicita sa puna la dispozitia ministerului, gratuit, panouri publicitare, pentru viitoarea campanie de promovare a turismului intern, „Turist in Romania”.
Insa, oricum ar fi facuta aceasta promovare, pentru turismul romanesc este tarziu. Sau, cel putin, pentru turismul practicat pe litoralul romanesc. Este greu de crezut ca publicitatea facuta chiar in plin sezon estival ar avea un efect puternic. Cei mai multi turisti si-au facut deja planuri de vacanta.
Tocmai pentru ca este foarte tarziu pentru promovare, Ministerul Turismului considera ca trebuie sprijinul presei. Elena Udrea sustine ca de vina pentru aceasta intarziere este faptul ca bugetul ministerului a fost aprobat prea tarziu. „Din cele 10 milioane de euro, bani care reprezinta bugetul ministerului in acest an pentru promovare, majoritatea este angajata in licitatii, fie ca este vorba de actiuni de promovare interna sau internationala, de organizare de targuri sau de evenimente”, a precizat ministrul turismului. Potrivit acestuia, licitatiile vor fi finalizate prin luna septembrie.