VIDEO AUDIO Mihnea Blidariu (Luna Amara) a discutat online: Dupa cum vad eu lucrurile, nu prea ai cu cine sa faci revolutie pe aici

Mihnea Blidariu, membru al trupei Luna Amara, a discutat online cu cititorii HotNews.ro despre cele doua volume de poezii lansate, dar mai ales despre activitatea sa de muzician in cadrul uneia dintre cele mai apreciate formatii rock din tara. Luna Amara va lansa un nou album, intitulat „Don’t Let Your Dreams Fall Asleep”, pe data de 1 mai, la Vama Veche, in clubul Papa la Soni, ora 21:00.

Intalnirea s-a incheiat
Puneti intrebari prin formularul de comentarii de la finalul textului

Nota redactiei: Pentru a pastra coerenta si relevanta discutiei, nu vom valida comentariile care nu se refera la temele anuntate, care nu contin intrebari sau care constau in atacuri la persoana.

Intalnirea online a fost urmata de un interviu in Studioul HotNews.ro.

Asculta interviul

Descarca interviul in format MP3

Mihnea Blidariu despre o revolutie in Romania si alta in Moldova

Luna Amara este o trupa de rock alternativ din Cluj-Napoca si a luat fiinta in 1999, sub numele initial de Tanagra Noise. In prezent, formatia este compusa din Mihnea Blidariu (trompeta, voce, chitara), Nick Fagadar (voce, chitara), Razvan Ristea (tobe), Sorin Moraru (chitara bas), Mihnea-Andrei Ferezan (chitara). In cei aproximativ 10 ani de existenta, Luna Amara a lansat albumele „Asfalt” si „Loc Lipsa”, iar un al treilea disc va aparea la inceputul lunii viitoare si se va numi „Don’t Let Your Dreams Fall Asleep”.

Mihnea Blidariu se poate mandri cu 12 ani de muzica clasica, timp in care a aprofundat instrumente ca pianul si trompeta. Prima experienta rock a fost in cadrul trupei Barock, „trupa liceului”, cu o scurta incursiune in alt gen muzical, folkul, in clasa a 12-a. Din aceasta postura, a cantat la blockflote si a castigat premii la un festival de folk organizat in Sighisoara. Intrat la facultatea „Babes-Bolyai” din Cluj, Mihnea si Nick Fagadar au pus bazele trupei Tanagra Noise, in 1999. In paralel cu activitatea de muzician in cadrul trupei Luna Amara, Mihnea Blidariu a lansat si doua volume de poezii: „No Future” si „Mania.ro”.

Mihnea Blidariu despre stilurile Luna Amara

Mihnea Blidariu despre trompeta

Fragmente din interviu

Scriu poezii de cand eram mic. Si asta mi se trage de la mama, pentru ca mama este si ea poeta, a publicat si ea poezii. […] Prima poezie am scris-o pe la 9 ani, se chema „La bunici” si era o poezie foarte lunga, care avea 9 strofe. Mama a fost mega-impresionata ca am scris o poezie de 9 strofe la varsta de 9 ani. Si de atunci am tot scris in mod constant. Scriam cum scriu toti liceenii, mai pastisam, mai aveam perioade eminesciene, dup-aia aveam perioade nichitiste, dup-aia ma credeam Ion Barbu. Si am continuat sa scriu si in liceu, si in facultate.
Povestea cu volumele a fost cam asa: eu am fost coleg de facultate cu Alexandru Vakulovsky, am si locuit o perioada in acelasi apartament, in Cluj. Si la un moment dat am avut o perioada foarte dificila cu formatia, eram la inceput si era asa o perioada de tranzitie, terminasem facultatea, n-aveam nici job, vroiam foarte mult sa cant si sa castig numai din asta, deci refuzam sa fac orice altceva. Si era o perioada foarte dificila financiar, peste asta se suprapusese si o perioada de foarte mari frustrari sociale, eram foarte porniti impotriva sistemului pesedist de la acea vreme. Si in consecinta, eram nevoit sa pierd foarte multe nopti pe la internet-cafe-uri, pentru ca n-aveam unde sa locuiesc, de fapt, in perioada aceea. […] Scriam poezii si le trimiteam lui Sandu, pe mail.
N-am fost hippiot in sensul american al cuvantului. Am fost un hippiot roman. Noi eram in special atrasi de traditiile bune romanesti. Aveam un adevarat cult pentru hainele vechi romanesti, pentru ii, pentru etnografie, pentru etnologie. Asta combinata cu obsesia pentru amerindieni, aveam toate filmele cu amerindieni posibile. […] Si cu natura, bineinteles, mergeam in parc, stateam pe iarba, venea politia, ne ridica de pe iarba, ne fugarea prin parc.
Am inceput sa ascult muzica din asta de prin clasa a 6-a, a 7-a. Foarte putina lume ma stie, sau putini pot sa creada asa ceva, dar aveam parul foarte lung, aveam cam pana la jumatatea spatelui. Evazati, traistute. Eram foarte mandru, aveam o traista de la strabunica, foarte veche, era din lada de zestre a lu’ strabunica. Si o ie de la strabunicu, de pe la 1907, sau asa ceva. Eram foarte mandru de alea, am tinut foarte mult la ele, si acuma sunt la Bacau. Toata transformarea mea de la flower power a fost foarte radicala, am trecut de la flower power la punk foarte brusc, in mai putin de o jumatate de an. Dar asta a avut legatura mai mult cu un fenomen social care se intampla in Bacau, cum se intampla si in toata Romania, si care se chema „manelisti”.
Pentru ca eu aveam niste manelisti la scara blocului care, in fiecare zi, vreme de vreo 4 ani de zile, in fiecare seara – eu invatam dupa masa si in fiecare seara cand veneam de la scoala – baietii ma asteptau in fata blocului si imi dadeau vreo doua dupa cap. „Ba, ai parul lung, frate!” Si eu am tot suportat situatia asta mai multi ani de zile, in ideea ca eu sunt flower power, sunt pacifist si asa mai departe. Si intr-o zi pur si simplu n-am mai suportat. Si am imprumutat de la un unchi al meu un baston de politist si l-am pus in traista. Si cand am venit acasa seara, cand au venit aia sa ma bata, am scos bastonul de politist si i-am batut pe toti. Si din momentul ala pur si simplu a fost un declic de asta in care am zis: ba, gata, ajunge cu flower power, deci ajunge cu chestia asta. […] Aia nu ma bateau neaparat ca erau manelisti, ma bateau ca nu intelegeau ei, era modul lor de a pricepe situatia. „Cine nu e ca noi, inseamna ca e rau”.
Primul album a fost un album foarte mult asteptat de lume, pentru ca noi am cantat practic patru ani de zile piesele de pe primul album fara sa le avem inregistrate pe un disc. Cand a aparut, a fost o chestie de „no, in sfarsit! Avem piesele acasa!” La al doilea noi consideram ca am facut o mica greseala, ne-am ambitionat sa scoatem un album foarte lung, un album de 16 piese, care avea piese foarte diferite, stilistic. […] Si de aceea s-a si vandut mai prost al doilea. […] Don’t Let Your Dreams Fall Asleep este primul album Luna Amara unitar stilistic.
Despre noul album. E finalul unui drum care a inceput acum vreo 3 ani, cand am facut niste concerte tribut Nirvana, tribut Kurt Cobain de fapt, si in care am cantat piese electrice Luna Amara in varianta acustica. A prins foarte bine chestia asta, am continuat sa facem lucrul asta, sa reorchestram piesele pentru acustic sau semi-acustic, dupa care am inceput sa si compunem asa. […] Practic, s-a dezvoltat o latura soft a formatiei Luna Amara. Si acuma am crezut noi ca e momentul sa scoatem albumul asta, care reprezinta aceasta latura. Partea frumoasa e ca am depasit chiar chestia asta de doar partea soft a formatiei Luna Amara. Exista niste piese pe care nu le-am cantat pana acuma si o sa fie in premiera la lansarile de album, care depasesc registrul acustic sau semi-acustic si intra intr-un stil alternative-grunge pe linia Radiohead, Deus.
Despre trompeta. Nick a fost cu ideea, de fapt. El a venit si-a zis „Ba, uite, tu esti trompetist, hai sa incercam sa introducem chestia asta, sa vedem cum suna”. Eu am fost mai reticent la inceput, am zis „Ba, in rock, nu stiu daca se potriveste”. Dar s-a dovedit o miscare castigatoare. […] Chiar si manelistii au fost impresionati. […] In rarele ocazii cand am cantat la chestii gen „Zilele Orasului” si unde se aduna un public foarte pestrit, dupa concerte venea cate un personaje din asta si zicea „Frate, eu ascult manele, frate, da’ tu m-ai omorat cu trompeta aia, e foarte tare”.
Romanii au intrat intr-o logica a vietii de tip – hai sa-i spunem – capitalist, in care trebuie sa te scoli dimineata, sa mergi la serviciu, sa-ti faci treaba. Si daca iti mai ramane timp si pentru familie, e bine, daca nu, te duci si te culci direct si la revedere. Stilul asta de viata, coroborat cu faptul ca se traieste greu in Romania […] nu prea le lasa timp oamenilor nici macar pentru ganduri coerente, daramite pentru o miscare sociala. […] Tineretul in Romania este o minoritate, o minoritate tinuta foarte departe de social si de politic, tot de catre mediul politic. Un tineret incurajat sa NU se informeze, un tineret care vrea sa plece. […] Iti raman foarte putini oameni cu care – nu neaparat sa pornesti o revolutie – sa iei o campanie, o miscare sociala, s-o iei de la A si s-o duci pana la Z. […]
Si eu vorbesc in cunostinta de cauza, pentru ca am participat la chestia cu Salvati Rosia Montana, care este unul din putinele, daca nu chiar singurul caz fericit din Romania. […] Pana la urma, totusi, uite ca am reusit, cu o campanie bine sustinuta si cu un festival destul de bine facut, zic eu. […] Pe partea juridica, acolo a fost marele castig, pentru ca am castigat toate procesele necesare si acuma, practic, proiectul este blocat. […] Nici nu poti sa acuzi oamenii foarte tare ca nu se implica. Cand omul se straduieste un standard de viata cat de cat normal si munceste pentru asta de la 8 la 18, ce poti sa vii sa-i spui? „Tine-ti constiinta treaza in miez de noapte”?
Despre mersul la vot. Am sperat in „revolutia portocalie”, in „schimbarea portocalie”, n-am sperat intr-atat de mult incat sa ne si asociem cu ea, desi am fost invitati sa facem chestia asta in 2004. Ni s-a propus ca „Folclor” sa devina imn de campanie pentru un anumit partid politic si am refuzat. Dar am crezut in chestia asta. […] Dupa care ne-a picat destul de rapid moralul, care urmare am scos o piesa care se cheama „Se intampla in Romania”, pe albumul Loc Lipsa, pe care ne-am zis parerea foarte clar, in versuri: „Vis portocaliu, ce repede te-ai dus,/ Tot ce si-au dorit a fost sa fie sus.” Dupa care am trecut in extrema cealalta, am zis „nu mai votati, ca nu are nici un sens, nu mai conteaza”, atitudinea „Mircea Badea”. Si acuma am ales acest tip de atitudine si anume votul in alb.
Am citit cartea de Jose Saramago, care e foarte interesanta. E chiar despre capitala unei tari, care la alegeri, in proportie de 75%, voteaza in alb. Guvernul de sperie si face un al doilea tur de scrutin si atunci 85% voteaza in alb. Practic, guvernul tarii respective se retrage din capitala, inchid capita si fac un fel de carantina sociala. Inchid capitala si incearca sa-i pedepseasca pe oamenii din capitala: le taie tot, toate facilitatile, retrag politia, retrag salubritatea si-i lasa pe aia sa se descurce singuri. […] Am stat si m-am intrebat ce s-ar intampla daca nu o tara intreaga, dar 40% din romani ar vota in alb. Si ce raspuns ar putea sa dea clasa politica atunci. […] Parerea mea e ca s-ar petrece un cutremur moral si politic la nivel de natiune si clasa politica ar fi obligata, practic, sa se reformeze din temelii.
Despre incidentele de la Chisinau. Bataile luate de tinerii aia si mortii care au fost i-au bagat in logica asta a fricii, in care nimeni nu mai vrea sa iasa in strada, ca le e teama ca vor fi luati pe sus. […] Parerea mea e, in continuare, desi foarte multa lume ma contrazice, ca acei tineri trebuie sa iasa pana la urma in strada si trebuie sa-si convinga parintii sa iasa in strada. Si nu trebuie sa stea la mana Uniunii Europene si a Rusiei. […] Atata timp cat un popor isi doreste libertatea si isi doreste autodeterminarea, unirea sau ne-unirea, atata timp are o dorinta coerenta si o sustine pana la capat in strada, nimeni nu o sa poata asasina un popor intreg si n-o sa poata aresta un popor intreg.
„Bai, dar faceti un concert, ceva, dati lumea in strada”. […] „Am incercat sa facem chestia asta si nici un sunetist, nici un om care are sunet in Chisinau nu a fost dispus sa faca asa ceva.” Pentru ca au mai incerca sa o faca si a venit militia si le-a confiscat sunetul.” […] E si vina opozitie, opozitie destul de naiva si dezorganizata. Adica s-au trezit cu 30 000 de oameni in strada si nici un lider de acolo nu era acolo. Erau 30 000 de tineri si nu aveau o voce care sa le exprime clar. Dup-aia au stat, nu stiu ce s-au asteptat la renumararea voturilor. Ca ce o sa se intample? […] A fost culmea nesimtirii: comunistii si-au renumarat singuri voturile. […] Ceea ce trebuie sa inteleaga tinerii din Moldova este ca, de fapt, primul caruia i-a fost frica a fost Voronin. […] Toate bataile si tot ce a fost dup-aceea si toata diversiunea au fost din cauza ca lui Voronin i-a fost foarte-foarte frica. Asa cum i-a fost si lui Ceausescu dupa 21 decembrie.