Sari direct la conținut

Gordon Brown, luat peste picior de conservatori printr-o campanie pe Google

HotNews.ro

Conservatorii britanici se folosesc de numele lui Gordon Brown intr-o campanie virala pe Internet, prin care iau peste picior prestatia premierului laburist in privinta economiei tarii, scrie Brand Republic. Vineri dimineata, principalul link sponsorizat pe Google.co.uk, pentru cautarile dupa cuvintele „Gordon Brown” ii indrepta pe utilizatori spre site-ul SorryFromGordon.com.

„Gordon Brown nu a avut curajul sa-si ceara scuze in discursul rostit in fata Congresului (american – n.r.), asa ca scrie tu, in numele lui, o scrisoare de scuze si trimite-o prietenilor tai”, indeamna pagina SorryFromGordon.com.

Utilizatorii au la dispozitie mai multe optiuni pentru formularea unei scrisori imaginare, rezultatul fiind, de exemplu, un text in care premierul „isi asuma responsabilitatea” pentru ca, sub guvernarea sa, Marea Britanie „a intrat in recesiune cu cel mai mare deficit bugetar, in randul tarilor dezvoltate”, ca a mintit si ca „am salvat lumea – aceasta s-a intamplat, cu siguranta, intr-un vis frumos pe care l-am avut”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro