VIDEO AUDIO Alina Manole despre folk: Material uman si artistic exista, dar trebuie investitii, trebuie crescuta vizibilitatea

Face parte din generatia tanara de folkisti si spune ca „nu e un om rau”. Dimpotriva, se poate mandri cu doua „coronite” in cadrul Festivalului Om Bun: premiul „Anda Calugareanu” in ’98 si trofeul „Om bun” in ’99. Alina Manole s-a aflat in redactia HotNews.ro si a discutat cu cititorii HotNews.ro despre folk-ul de astazi si despre „monstrii sacri” ai acestui gen.

Piesele ei vorbesc despre practica iubirii, despre amante si divorturi, despre indragostiti teribili care impart luna si se ascund de sirene, despre greieri, carabusi si alte vietati simpatice, despre lumina dupa-amiezelor si ploile inimii. In concerte obisnuieste sa vorbeasca despre iubiri asa si-asa, cu umor si duiosie, fara incrancenare, cu zambet in coltul gurii.

Pe 28 martie isi va lansa primul album, intitulat Luna Patrata, la teatrul Ion Creanga din Capitala.

Intalnirea online cu cititorii a fost urmata de un interviu inregistrat in studioul HotNews.ro.

Asculta interviul

Descarca emisiunea in format MP3

Fragmente din interviu

La mine folkul a venit destul de devreme. Am ascultat mult ceea ce insemna banda magnetica pe vremea mea, in familia mea se asculta muzica folk, se si canta. Cantam impreuna cu mama mea si m-a invatat ce inseamna sa cant pe alta voce decat cea principala. A fost un parcurs oarecum firesc. Am invatat sa cant la chitara.
La Om Bun am ajuns odata cu venirea mea in Bucuresti ca student. De la trofeul Om Bun au trecut 10 ani, in care o perioada m-am lasat de muzica si m-am concentrat mai mult pe aspectele de asfalt ale vietii mele. Adica trebuia sa-mi invat meseria, trebuia sa lucrez. Si slava domnului c-am facut-o. Revenirea in muzica s-a intamplat in 2006. Mi-am dat seama ca, dincolo ce realizam eu profesional, trebuia sa nu-mi neglijez jumatatea mea artistica.
Se asculta folk la mine in casa, folk in vremea Cenaclului, era una dintre muzichiile disponibile si cu oarecare doza de cultura. A fost un pelerinaj audio, auditiv, prin tot folkul de Cenaclu din vremea copilariei, dupa care am inceput sa compun si am fost sprijinita de ai mei sa-mi cant piese, sa compun versuri.
Poezie sau muzica? Din punct de vedere social, cea mai buna vizibilitate mi-o asigura muzica. Asa am fani, asa am surprize frumoase. Ca poet insa, nici n-am scos un volum – chestia asta se va intampla, sper eu, tot anul acesta, dar mai prin toamna. Oricum, poemele mele sunt diferite de cantecele mele. Nu pot sa aleg intre ele doua. E greu sa alegi. E ca si cum ai alege intre splina si ficat. Fiecare are functionalitatea lui, nu te poti lipsi de nici unul.
Exista un mesaj social puternic la Chilian. La mine, mesajul nu se indreapta catre social, se indreapta cate zona de ironie la adresa conventiilor. Cant despre amante, despre prieteni invizibili, cant despre casatorii care nu merg. Exista piese ale mele care sunt mai romantice, sunt mai line, mai de suflet. Dar exista si piese, de exemplu „Asa s-asa”, care e o piesa foarte tonica si care a prins foarte bine tocmai pentru ca e o joaca.
Din zona aceasta de oameni din generatia mea, exista Gashkademia de Folk, care intruneste oameni tineri pe aceeasi scena. A fost un concept foarte frumos si este in continuare. In continuare imi doresc sa fiu pe aceeasi scena cu prietenii mei din folk si sa mai facem astfel de spectacole, cum le zic eu, „sindicalizate”.
O vreme, lumea a inteles ca Gashkademia de Folk este o trupa si chiar ne-am straduit sa eliminam chestiunea aceasta din memoria afectiva a multora. Pentru ca aceasta gasca nu e trupa. Nu ne intalnim si cantam toti pe aceeasi scena in acelasi timp si, eventual, pe voci. Suntem niste oameni reuniti de un proiect, de un concept, si care incercam sa ne promovam muzica unui numar cat mai mare de auditori.
Despre conflictul intre generatii. Chestiunea nu tine neaparat de un conflict special. Ci de faptul ca, asa cum intre orice adolescent si parinti exista un conflict, asa exista si intre folkistii tineri si folkistii consacrati. Mi se pare absolut firesc. Cei tineri doresc sa ajunga la vizibilitatea, renumele si numarul de concerte pe care-l au cei consacrati. Acest lucru este posibil. Refuz sa cred ca nu se poate. Dar pentru ca sa se ajunga la nivelul lor, trebuie sa se munceasca enorm.
Lucrul asta era mai putin posibil in urma cu cativa ani. Nu existau atat de multe locuri in care sa se cante muzica folk, in care cei tineri sa cante muzica folk, pe o scena, in fata unui auditoriu. Experienta de scena este foarte importanta. In ultima vreme, au aparut astfel de locuri. Sunt din ce in ce mai multe cluburi. Sunt 11 sali de folk numai in Bucuresti, in afara de festivaluri sau alte manifestari care nu sunt underground.
Experienta aceasta de scena le prinde foarte bine – mi-a prins si mie foarte bine – in calitate de tanar. Dar vreau mai mult decat atat. Si atunci imi investesc cat mai multe resurse, astfel incat sa pot sa ma fac suficient de vizibila si sa trec inspre o zona de mijloc.
Despre Cenaclul Pariu pe Prietenie. E o imbinare foarte frumoasa intre muzica si poezie, in care accentul se duce mai mult pe poezie, mai mult pe aceasta comunitate speciala pe care o reprezinta poetii din Romania, decat spre muzica folk. Dar este o imbinare frumoasa. Poate ar trebui si un astfel de proiect folk Pariu pe Prietenie in care sa intalnim generatiile. Repet: nu cred ca exista un conflict special. Este conflictul tipic intre junior si senior.
Om Bun trebuie considerat separat. El este un festival-concurs, mai sunt peste 20 de festivaluri-concurs in tara si da, reprezinta un punct de referinta pentru mine sufleteste. Am debutat acolo, am castigat trofeul. Dar, la nivel de festivaluri care nu sunt concurs, Folk You ramane pe primul loc. Pentru ca este singurul festival de folk din Romania – si altfel decat concurs – care cheama tineri, foarte multi tineri, sa cante.
Despre castigarea trofeului Om Bun. Cred ca nu mi-am dat seama exact ce mi se intampla la vremea aceea. Problema mea tine de timpul care a trecut de atunci. In urma cu 10 ani, un castigator de Om Bun era castigator de Om Bun si atat. Dincolo de acel trofeu, nu s-a intamplat nimic semnificativ in perioada urmatoare. Adica nu am fost invitata sa cant, nu mi s-au deschis porti, nu s-a intamplat nimic. Dar asta era in urma cu 10 ani, cand structura pietei muzicale din Romania avea cu totul si cu totul alte contururi. Acum cred ca un castigator Om Bun al anului 2009, de exemplu, daca munceste si daca ramane in zona asta muzicala, are mai multe sanse decat am avut eu acum 10 ani.
Despre sacrificiile facute pentru a ajunge aici. E un sacrificiu pe care nu-l percep ca pe un sacrificiu. Da, acolo timp. Da, pentru acest album si pentru lansare aloc creditul de la banca pe care l-am luat special pentru asta. La un moment dat, cred ca mi-am sacrificat si propria mea familie pentru ca eu sa revin la jumatatea mea perfecta care se numeste muzica.

Nota redactiei:Pentru a pastra coerenta si relevanta discutiei, nu vom valida comentariile care nu se refera la temele anuntate, care nu contin intrebari sau care constau in atacuri la persoana.