Sari direct la conținut

NewsIn si Clir Media au lansat platforma de stiri video online Video News Network

HotNews.ro

Agentia de presa NewsIn si regia de publicitate Clir Media au lansat o platforma de stiri video online, Video News Network. Serviciul este dezvoltat si implementat de firma romano-canadiana Onezonemedia, potrivit unui comunicat de presa Newsin.

Platforma se adreseaza companiilor care opereaza branduri online, consumatorilor de stiri si firmelor aflate in cautarea unor noi canale de promovare, afirma comunicatul. Video News Network reuneste „continuturile special create pentru consumatorii de internet ale Agentiei Newsin, solutia de administrare a inserturilor video furnizata de Onezonemedia si serviciile de vanzari ale Clir Media.

Stirile video sunt furnizate de Newsin si sunt impartite pe domenii de interes stabilite conform obiceiurilor de consum specifice Internetului. Comunicatul il citeaz pe initiatorul serviciului, Alexandru Dicu, potrivit caruia „principala caracteristica a platformei Video News Network este ca advertiserii platesc doar daca video ad-ul este vazut, ceea ce permite un control total al bugetului. Un alt element esential pentru un advertiser il constituie posibilitatea acestuia de a-si targeta audienta dupa website, domeniul de interes al stirii, ora difuzarii si asa mai departe. In plus, posibilitatea de a interactiona cu user-ul face din aceasta platforma un pachet complet de distribuire a mesajului publicitar”.

Printre website-urile afiliate la platforma Video News Network se numara deja ROL.ro, Acasa.ro, Hotnews.ro, Stirilocale.ro, Onlinesport.ro, Bloombiz.ro, NewsIn.ro, Newz.ro, Businesstime.ro si altele, reteaua urmand sa se dezvolte si in viitor.

Newsin este agentia de presa a grupului Realitatea-Catavencu, iar regia Clir Media vinde spatiile publicitare pe posturile Antena 1,2 si 3, Gsptv, Telesport, Euforia TV, Radio Zu, Radio Romania Actualitati si mai multe publicatii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro