O tara gatuita de conducatorii ei (de Tom Gallagher)

Greu de crezut, dar, in pofida nesabuitei guvernari bipolare PNL si PSD, complinita de satelitii acestora, in Romania mai exista, totusi, destui cetateni nesovaielnici care stiu sa isi deruleze afacerile si sa-si duca traiul intr-un mod cat se poate de integru. Ma refer in special la acei oameni de afaceri cu intreprinderi mici si mijlocii care au trudit, rabdatori, ani de-a randul pentru a pune pe picioare si mentine pe piata firme care ofera produse si/sau servicii de buna calitate, apreciate la justa lor valoare de catre clientii straini si devenite, nu odata, motiv de fala pentru localnici. In toiul mizeriei politice si economice, gasim incurajant de multe si binevenite exemple ale excelentei – prestate fie in domeniul turismului, fie in cel al informaticii, al manufacturii, ba chiar si in cel al transporturilor.

Dar pe cand capitalistii cu o certa gandire civica incearca sa creioneze imaginea unei tari ce se indreapta spre normalitate, politicienii se intrec in a o nimici. Obisnuiti cu binele dupa ani de devalizare a avutiei nationale, acum depun eforturi pentru a mai cumpara ceva timp – necesar, desigur, pentru alte si alte jafuri – prin mituirea unor segmente-cheie ale electoratului cu promisiuni de cresteri salariale formidabile. Chiar daca asemenea promisiuni ar putea fi onorate, este limpede ca majorarea tot va ajunge inghitita de furtuna economica pe cale sa se abata asupra Romaniei. Primele saptamani postelectorale ale Romaniei vor aduce, in mod cert, noi semnale distincte ale declinului economic. Gratie aranjamentelor facute in vederea vicierii sistemului de vot uninominal, de „cartelizare” a variilor partide afiliate oligarhiei in scopul neutralizarii celor mai multi dintre potentialii contracandidati reformisti, monopolul jefuitorilor are toate sansele sa mai persiste timp de cel putin alti patru ani.

Politistii protestatari ar putea fi singurii salariati din sistemul public cu ceva sanse reale de bucurie fata de lefuri nevlaguite de inflatie. Fitecum, nici macar un guvern-marioneta aflat sub conducerea unor personaje ca Vadim Tudor sau Miron Cozma nu ar fi putut actiona intr-un mod mai antinational decat aceasta sinistra confrerie PNL-PSD. Cele doua partide care pretind de zor a fi adversare inversunate au aruncat tara intr-un hau economic ce s-ar putea lesne dovedi la fel de abisal precum cel provocat de Ceausescu in anii ’80. Precum se vede insa, primele consecinte ale munificentei lor – vizibile in deficitul balantei de plati, in cifra inflatiei, in prabusirea monedei nationale, in exodul capitalului strain – nu ii conturba catusi de putin.

Tariceanu a preferat sa dea vina pe Parlamentul nabadaios care l-a pus, chipurile, in fata faptului implinit si a apelat apoi la presedinte, indemnandu-l sa preia ingrata sarcina a salvarii sale de la dezastrul pe care insusi seful de guvern l-a patronat – prin agrearea celor mai multe dintre demersurile antireforma ale partidului sau. Cristian Adomnitei a fost demis abia intr-un tarziu, la zile bune dupa ce acesta a votat alaturi de restul parlamentarilor pentru cresterea salariilor cadrelor didactice – pas care a condus, fireste, la o avalansa de alte revendicari salariale. Daca fostul ministru al Educatiei s-ar fi pronuntat vreodata public pentru mentinerea lui Daniel Morar in fruntea DNA, am convingerea ca demiterea sa ar fi survenit mult mai rapid.

Romanii stiu ca tara lor este una vulnerabila, aflata intr-o zona a Europei plina de hazarduri si expusa, mai nou, din multiple puncte de vedere efectelor unui sistem capitalist actualmente instabil. Destui cetateni intuiesc prea bine ca doar ani buni de guvernare responsabila ii poate salva de la catastrofe asemanatoare celor din trecut, survenite ca urmare a unei carmuiri catastrofale si/sau a unor presiuni externe. Tariceanu si Geoana insa nu au ezitat nici sa expuna tara la pericole extrem de grave si nici sa transforme o buna parte a cetatenilor in complici, ademeniti prin avansarea unor oferte salariale iluzorii, nesustenabile din punctul de vedere al finantelor nationale.

In timp ce Geoana viseaza la cucerirea spatiului, romanii trebuie sa umble cu ochii in pamant, mai bine zis pe gropile particulare mizerabilei infrastructuri rutiere a tarii. La atatea vise pe de o parte si osanale aduse propriilor succese pe de alta, este de asteptat ca pana si actualele drumuri si santiere – atatea cate sunt – sa ajunga acoperite curand de buruieni ca o urmare a atentiei derizorii acordate lucrarilor din acest sector. Singura sansa a cetatenilor ramane cea a mobilizarii in cel de-al doisprezecelea ceas, a organizarii acestora sub varii forme – grupuri de lucru, dezbateri, meetinguri civice, comitete locale si/sau nationale etc. –, dedicate imperativului prezentei masive la vot pentru a impiedica membrii variilor ramuri ale Partidului Jafului sa-si continue opera de distrugere a tarii.

Romania libera