Papagalii si manelistii

Spaima de necunoscutele uninominalului provoaca frisoane in partide, spre disperarea hrebenciucilor si a sforarilor cu comision care-si vad amenintata utilitatea. In Romania nu sunt destui manelisti si foste glorii ale sportului pentru a potoli foamea de candidati a partidelor. Zbarnaie telefoanele medaliatilor olimpici retrasi din activitate si pe la guristii cu carlig national sau macar judetean. Vanatoarea politica de sange proaspat aduce mai degraba a vampirism de raspantie. Partidele au tot amanat aceasta operatiune, pe de o parte, pentru a nu recunoaste ca la o adica n-au cu cine sa defileze, iar pe de alta, ca sa nu le dea timp nemultumitilor sa starneasca rascoale printre mofluji. In PSD, venerabilul Solcanu nici n-a apucat bine sa-si anunte demisia, ca a si primit multumiri ca a facut-o.

Plangerile lui ca e marginalizat si profetia ca se va rupe partidul l-au gasit pe batranul sau protector Iliescu ocupat cu anuntul propriei sale retrageri din rolul de candidat. Baietii activi din Iasi, carora Solcanu le statea in gat fiindca si-a pierdut audienta pana si printre pensionarii cu vechime de cand calitatea lui de om al lui Iliescu nu mai inseamna acces la butoanele puterii din partid, l-au imbrancit peste bord pe batranul senator cu profesionalismul organizatorilor de sinucideri asteptate.

Presimtind ca PRM-ul sau se va muta dupa alegerile de la toamna in Cismigiu, sa le tina de urat penetecedistilor, Vadim Tudor vrea sa tarasca uninominalul la tribunal, pentru a-i bloca aplicarea fatala. Imbracat in camasa de forta a izolarii, CVT declara scarbit ca s-au stricat alegatorii, semn ca nu mai asteapta mare lucru din partea lor. In lamentatiile lui ca manelistii vor lua locul patriotilor in fosta Casa a Poporului razbate regretul ca a epuizat lista cu dolanesti disponibili si ca Irina Loghin nu mai e ce-a fost. In PNL, sub pretextul nevoii de rezultate, Bogdan Olteanu s-a trezit cu usa trantita in nas chiar in parohia unde voia sa-si anunte candidatura.

E drept ca Olteanu nu se bucura de prea multa popularitate nici la el in partid, dar daca el, orisicat, seful Camerei Deputatilor, e tratat cu refuz pe fata fiindca n-ar avea lipici la alegatori, ce sa mai zica plevusca din partid? In PD-L, protestele lacrimoase ale caracudei de la Constanta, cel putin deocamdata, sunt ascultate cu raceala de la centru, desi 350 de voturi nu sunt chiar de lepadat in absenteismul care se anunta.

Tot aici, Emil Boc si-a adus aminte ca e presedintele partidului, de cand s-a vazut la locale ca sprijinul lui Basescu n-a bagat pe nimeni in primarie. Chiar daca Boc a castigat alegerile la Cluj din primul tur, e indoielnic ca dramaticul lui anunt ca va demisiona din fruntea partidului daca PD-L nu va face guvernul ii va aduce la urne pe simpatizantii moderati ai lui Basescu si improbabil ca-i va impresiona pe indecisi.

Fiindca, din pacate pentru Boc, dar si pentru PD-L, el s-a multumit aproape patru ani sa faca pe suplinitorul si pe portavocea sefului din umbra, incat nu se poate astepta la mai multa simpatie decat un suplinitor constiincios. Mai dramatic e ca la ora asta in PD-L, ca de altfel in toate celelalte partide, nu exista oameni a caror eventuala demisie sa starneasca regrete cat anularea unei reprezentatii a independentului Costel Salam. Disperata vanatoare de nume pe care au inceput-o partidele arata cat de falimentare au fost criteriile selectionarii pe liste – de la cumpararea locului pana la mituirea sforarilor din partid.

Papagalii tristi care n-ar bantui in Parlament daca nu s-ar fi strecurat pe listele de partid incearca sa discrediteze votul uninominal ca sa-si justifice anticipat disparitia de la toamna. Iar cei mai ambitiosi dintre ei spera in revenirea la vechiul sistem, unica lor sansa de a mai fi ceea ce mai sunt.

Cotidianul.