Fictiunea juridica (de Cristian Pirvulescu)
„Problema e ca exagereaza un pic si e prea obsedat de aceste lucruri; ii e prea teama ca va sfarsi la inchisoare.” Cam asa comenta, intr-un interviu aparut duminica, in cotidianul italian La repubblica, Umberto Bossi, liderul Ligii Nordului, starea de spirit a aliatului sau Silvio Berlusconi. Prim-ministrul italian, ai carui prieteni din Romania au aceleasi aprehensiuni, tocmai incearca – a cata oara? – sa treaca prin parlamentul italian o lege care sa suspende zeci de mii de procese, printre care si al sau.
Dar pentrua nu crea confuzii Bossi a adaugat ca „in privinta magistratilor Berlusconi are dreptate”, sustinandu-l astfel pe seful guvernului in acuzatia ca acestia sunt subversivi in raport cu democratia. Ceea ce era de demonstrat. si ceea ce incearca sa probeze si Comisia juridica din Camera Deputatilor, cand, pornind, probabil, de la presupunerea ca justitia nu mai functioneaza in tara noastra, si-a asumat rolul acesteia, audiind persoane si analizand probe in deja celebrul caz Nastase. si ce mai ramane din separatia puterilor in stat? Mai nimic! Dar, daca se poate si la case mai mari, de ce nu s-ar putea si aici. Mai ales ca, in cazul italian, alaturi de Sua Emitenza Berlusconi il regasim si pe Franco Frattini, acum ministru de Externe, dar pana mai ieri comisar pentru justitie al Uniunii europene.
Pentru politicieni, de oriunde ar fi acestia, justitia e doar o fictiune. O conventie buna pentru public larg si putin cam naiv, dar nefunctionala intr-o lume in care profitul e obiectivul principal. Aflandu-se, vorba lui Nietzsche, „dincolo de bine si de rau”, autonomi fata de o morala pe care nu o inteleg si nici nu o pot practica, politicienii nu sunt dispusi sa raspunda in fata vreunei instante independente, ci doar in fata egalilor lor. Doar acestia pot intelege rolul „benefic” al coruptiei in sistemele noastre politice.
Vechile institutii democratice care asigurau controlul guvernarii prin intermediul separatiei puterilor in stat sunt atacate mai peste tot in numele „democratiei”. Asa ca degeaba protesteaza Uniunea Nationala a Judecatorilor impotriva „transformarii statului de drept intr-o notiune fara fond”, pentru ca in numele democratiei se intampla toate acestea. Comisia de justitie apara dreptul democratic al unor alesi de a se situa deasupra legii, fara sa se mai piarda in consideratii abstracte despre dreptate.
Si in acest sens Italia e un bun exemplu. Acum cativa ani Curtea Constitutionala invalida imunitatea juridica pe care Berlusconi si-o asigurase printr-o lege, dar, iata, astazi a gasit o alta solutie: o lege de amnistie generala. Sa ne miram atunci ca un fost fascist a devenit primarul Romei? si, daca toate drumurile inca mai duc la Roma, atunci viitorul democratiei este in mare primejdie. Transformand justitia intr-o fictiune, politicienii se joaca cu democratia. Dar cand mari parti ale societatii se lasa prinse intr-un astfel de joc nu mai e loc pentru un spatiu public in care cetatenii sa mai fie egali. si fara existenta unui spatiu public protejat de o justitie independenta nici democratia construita cu migala in interiorul statului-natiune si nici democratia supranationala a Uniunii Europene nu au vreun viitor.